Senzationalul mister al Anemonei Hurumbac - aberatie literara grava

Motto: " Can you tell me, who the fuck, is Anemona Hurumbac?"

As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.

Mic tratat de grataristica

Iunie, soare, cald, gratar, o succesiune aparent normala de termeni. Unii ar inlocui gratarul cu marea, dar cum inca vremea e capricioasa, astazi vom vorbi despre un gratar.
O iesire la iarba verde, un gratarel sau un gratarescu, dupa cum il alinta fiecare, un barbecue pentru cei mai simandicosi, ce sa mai vorbim, locul ideal unde sa ucizi cu sange rece un mititel si sa il ineci corespunzator cu o bericioaica la pet.
Grupul gratarist variaza ca numar, nu s-a descoperit inca o reteta de succes infailibila. Oricum, sa spunem ca un gratar in trei are accente perverse, in doi nu se mai cheama gratar ci harjoneala in natura ( daca indivizii sunt de acelasi sex nu e harjoneala, ci bulangeala ), iar gratar de unul singur e depresivo-suicidal. Chiar asa, cum ar fi sa te duci singurel, sa iti intinzi paturica intr-o poienita, sa iti aprinzi focul, sa scoti tacticos un pet bine racit din desaga, sa te intinzi pe paturica si ca o aroganta, sa deschizi si cutia de table sau, varianta hardcore, cea de rummy, cu toate cele 4 tablite? Postulatul Gratarului :" Desi logica ti-ar spune ca in trei e cel mai bine, afla ca exista si variante mai bune. In mai multi". Fiind postulat, nu mai trebuie demonstrat.
Sa revenim... Un gratar serios se face in 10-12 oameni. Maxim. Peste 12 devine parastas, plus ca sansele la a mai apuca un mititel sau macar o ciosvarta acolo se reduc simtitor. De aici rezulta Intaia Teorema a Gratarului: " Sansele la a te infrupta din bunatat la un gratar sunt invers proportionale cu numarul de participanti ". E atat de logica, incat din teorema devine axioma.Si deci nici ea nu mai trebuie sa fie demonstrata. QED, pentru cunoscatori.
Dar unde facem gratarul? Si aici exista mai multe abordari, ale diverselor scoli si curente de gandire. Unii, naturalistii, nu concep un gratar de succes decat in sanul naturii. In padure, in poiana, pe mal de rau sau de lac. Carcotasii il numesc gratar taranesc, adica, vezi Doamne, numai taranii merg la padure. Specialitate: mititelul cu mustar si carnaciorul incolacit asezonate cu bere Skol sau Neumarkt. Carcotasii acestia sunt adeptii gandirii burghezo-grataresti. Ei sunt adeptii inversunati ai gratarului la casa, la conac. Neaparat in curte, sa vada si vecinii mai mult sau mai putin avuti ce chiolhan dau ei. Aici se accepta si peste 12 meseni, scopul final nefiind mancatul ci umilirea vecinilor-adversari. Specialitate : miel la protap, berbecut sau ditamai vitelul, asijderea, alaturi de vin rosu frantuzesc de pe vremea lui IIsus sau whisky vechi din epoca de piatra. Mai exista un al treilea curent, initial aparut underground, dar care tinde sa treaca treptat in mainstream : curentul grataristilor-platonici. E format din cei ce numai se gandesc la gratar, saliveaza numai la idea de a incropi unul dar nu mananca nimic, niciodata. Si aici exista doua subcurente: platonistii-sarmani, care ar vrea dar nu au cu ce si platonistii-masochisti, care au cu ce dar nu vor. Specialitate: gandirea la mic, sau cum ar zice Donald Trump :"thinking small". Ultimul curent este cel mai periculos: grataristii-nihilisti sau anarhisti. Sunt cei care pur si simplu neaga existenta gratarului, se leapada de el si organizeaza ocazional raiduri prin paduri sau prin conace, prigonindu-i pe grataristii de cariera.
Antrenul. Grataristii de padure prefera invariabil manelele. N-ai sa vezi sau sa auzi altceva. Motto: "Gratarul fara Guta - ca barbatul fara puta". Grataristii burghezi infuleca numai si numai pe acorduri de muzica clasica. Clasici in viata: Pustiu,Minune si Salam. Motto:" Ce pustiu ar fi in lume, fara un salam minune". Grataristii platonici se multumesc numai sa se gandeasca la Salam si sa asculte de dupa gard, de la vecini cum le zice Copilu' de Aur. Motto halucinant: " Noi cand ne gandim la voi, voi mancati ce-am vrea si noi". In sfarsit, anarhistii ii asculta pe toti. Cu urechea.
In mii de ani, s-au ridicat si au cazut imperii, popoare au disparut de pe fata pamantului si altele au renascut din propria cenusa, religii s-au nascut si au pierit in negura timpurilor. Inca nu stim cine l-a impuscat pe Kennedy, daca Elvis traieste sau daca americanii si-au inscenat atentatele din 9/11. Poate nici nu vom afla vreodata. Peste timp, singurele certitudini in istoria umanitatii, singurele puncte de reper si sprijin in momentele cela mai grele raman doar ei: Guta si Gratarul."G&G Forever"