vineri, 26 februarie 2010

Sa mall din dragoste ranit...


Ma doare capul ingrozitor. Efectul anesteziei a treut deja si au inceput chinurile. Ratia de morfina mi-a fost redusa considerabil si acum simt ce inseamna sa ai mandibula fracturata, coastele rupte si cum e sa te hranesti cu paiul.
Va intrebati probabil ce mi s-a intamplat iar unii dintre voi veti sari deja cu presupunerea ca am fost caftit de vreo gasca de smecherasi pe strada sau ca practic vreun sport full-contact si am luat-o pe coaja. Nici pomeneala. Sa va povestesc...
Ieri dimineata, pe la vreo 10, ma aflam in metrou cu gandul sa ajung la un amic. Fusese ziua lui si uituc cum sunt, omisesem sa il felicit. Simtindu-ma intrucatva obligat, am hotarat sa ii cumpar o sticla de vin, pe care de altfel urma sa o golim amandoi, si am pornit-o catre el. Tipul sta undeva pe la Piata Sudului. Metroul, mai plin ca in alte zile la ora aia. Marea majoritate oameni in varsta. Ma gandeam ca o fi vreun miting al pensionarilor. Dar de ce nu se duc oare in fata la Guvern, sau s-o fi mutat nenea Boc prin Berceni incolo? Suspect, oamenii erau chiar veseli, nici urma de vreun imbold protestatar. Langa mine, un batranel cu palarie pe cap, vorbea la telefonul mobil. De fapt urla chiar langa urechea mea. Fie mosuletul era surd, fie din lipsa de semnal, cert e ca zbiera cat il tineau plamanii :" Da, da, ajung, ajung, sunt cu Nelu, fii fara grija, lichidam tot". Hmm, oare batranelul vorbea serios? Ce anume urma sa lichideze? Mister total. Cand a pierdut definitiv semnalul, s-a intors brusc catre mine si m-a intrebat direct :" Nu va suparati, cand ii da drumul?". Mosul imi devenise deodata antipatic. Dupa ce ca urla, mai si vorbea porcosenii. I-am raspuns sec ca nu stiu. Neincrezator, mi-a intors spatele.
Ajungem la Piata Sudului. Coborat pe peron, am inmarmurit. Sute de oameni ramasesera blocati pe scari, pe scarile rulante, peste tot. Tipete si urlete inundasera atmosfera. "Da-l jos, nu-i mai lasati " tipa, cine credeti?, mosul meu. Atunci mi s-a luminat fata. Spiritul revolutionar din roman, pe care eu presupuneam ca il pierdusem, iesise iar la iveala. Era clar, ma aflam in mijlocul unei manifestatii de protest. Am prins curaj si am inceput si eu sa tip : " Jos cu el, jos cu marinaru', rusine sa va fie, domnule Basescu". Lumea din jur continua sa vocifereze dar nimeni nu se incumeta sa imi duca mai departe strigarile. Am zis ca poate sunt eu prea soft, poate nimerisem in aripa hardcore a mosuletilor protestatari. M-am adaptat " Bestie, afara cu chiorul aduceti-l aici sa il linsam". Nimic. Nicio reactie. Deodata, puhoiul de oameni s-a pornit. Duduia pamantul de am crezut ca o sa ne cada plafonul in cap. "A dat drumul, hai, imingeti, nu mai stati ca momaile". Tipul avea clar o problema cu datul drumului.Deh, la o varsta...
Si atunci a inceput. Intai a fost un pumn receptionat in coaste chiar la baza scarilor. Nu am apucat sa ma intorc sa vad cine era ca m-am trezit cu un pumn in plina figura. Simtam sangele cum siroieste. Era evident, se incerca inabusirea revoltei. " Nu va lasaaaati..." am apucat sa mai strig. Umbrela vecinului de treapta se infipsese in piciorul meu. Deci printre noi se aflau infiltrate fortele de ordine. Fusesem tradati. Eram purtat de multime pe sus, nu mai atingeam pamantul, practic pluteam, mai precis calcam pe alti nenorociti ce formasera un covor viu sub noi astia de mai ramaseseram in picioare. Un urlet sinistru, agonizant ne purta parca inainte desi simteam ca in fata era sfarsitul. Nu ne mai puteam opri. Privirea mi se incetosase, se vede treaba ca pierdusem mult sange. A durat cam 10 minute urcusul. Ajunsesem in capul scarilor. Am apucat sa ma mai uit o data inapoi. Alte sute ne sustineau, simteam ca sacrificul nostru nu era in zadar.
M-am prabusit la picioarele unei femei. Cu ultimele puteri am apucat sa ridic capul cat sa o vad cu un ranjet diabolic pe fata si sa o aud cum imi spune soptit : Bine ati venit la Sun Plaza!!!

marți, 23 februarie 2010

When we were kings..

Cand eram regi...
...eram soldatei de plumb mici , intinsi,aliniati pe caldaram, in bataia indienilor din plastic de pe celalalt trotuar...aveam cazemate din crengi si frunze pitite prin gradini...si fetele faceau mancare din firisoare mici de iarba si pamant...si jucau elasticul...cine nu e gata il iau cu lopata...si mingea de 35 sau aia de 18...cate perchi de tenisi compromise si cat praf si transpiratie pe fetzele zambitoare...nimeni nu pierdea...inecata...mii de pupici pe obraji durdulii...primii fiori...alergam de nebuni strigand "Frunza" sau ocupand "colturile"...jucam "mima" si ma enervam cand puneau cei mai mari cuvinte de alea imposibil de pronuntat, daramite de mimat..."caleidoscop"...testoasele ninja sau aventurierii spatiului...focurile toamnei si ale primaverii...miros de funze arse...inceput vesel si final incruntat de vacanta...am cravata mea, ai cravata ta...atunci nu tanjeam la cravata ta...atunci soarele rasarea in geamul dormitorului si apunea in privirea mea sticloasa care urmarea mingea pe maidan, in curtea scolii...tenis cu piciorul si "zeita"...atinsa si cocotzata...piua...jucam pe animale,tigari,sau plante?...coci pe came...vecinii astia urla mult prea tare...calcam iarba cu ardoare...inca nu suntem ecologisti...nu vom fi niciodata...cateva priviri fete-baieti...am facut un bumerang din doua bete prinse cu leucoplast..si chiar se intoarce la locul stabilit...un om de zapada rasarit in gradina din fatz blocului...fetele au adus o tigaie sa ii puna palariutza...ne e draga tuturor, Lumea Copiilor...si Mihaela...si Azorel...si Balanel...si toti eram Hagi si Lacatus...mai eram si Duckadam, dar mai greu, asa...fetele care veneau vara la mare...zambete pe furis...si tristetea asa mare cand plecau pentru inca un an...la captul blocului invatam sa bate lovituri libere...si aruncam cu bobarnaci asezati in varful betelor...il invidiam pe unul ca avea tuberman cu 7 tevi...si eu aveam cele mai tari clasoare cu timbre...prnideam paianjeni si ii denumeam:polari,africani,ninja...aia colorati in galben-negru erau cei mai rai...se bateau intre ei, pana invinsul era decapitat si ne minunam cum mergeau picioarele fara corp multa vreme dupa aceea...si "olimpiadele" de viteza in jurul blocului...gumele Turbo , Cin Cin, Lazer si BombiBom cu poze...aveam toate colectiile...plus Final '90...si jucam in "nationala" blocului...dar uram cand intra mingea sub o masina si ma bagam dupa ea...colinde pe la vecini cu turturi la nas...si frica de trecerea de la doamna invatatoare la profesorii rai, la teze...ghiozdanul mare si penarul cu mute butonase si cu ascutitoare si guma...ora de sport si de atelier...si nesuferitul de desen...si o faceam pe detectivul si strangeam mici nimicuri de pe "drumul matasii"...si citeam "istoria antica"...ma fascinau marii regi...si pozele cu dinosauri...si chioscul cu clatite si sifon de langa scoala...inghetata Polar si preambalatele, brifcorul si eugeniile...jucam diri-diri si barile,ii bateam pe toti...noua pietre si 21...macao si chems si killer (urat joc),marocco...paine prajita cu branza sarata la vecina de la 10...si genunchii juliti si pantalonii rupti...

Sa fii copil in anii '90... o binecuvantare..pentru toti ceilalti, s-au inventat retelele de socializare/...

...curand ne vom ineca toti in cenusa timpului...

marți, 16 februarie 2010

Daca nu eu, atunci cine? Eu???

Dupa cum v-am mai spus zilele trecute, mi-am dat add pe facebook. "Add friend" mai exact. Culmea e ca nu ma gandisem pana atunci la asta, dar mi-a fost sugerat. Stiti, acolo, la "friend suggestions". Cica aveam "one mutual friend". Dau sa intru, sa vad care o fi ala. Ce prieten am in comun eu si cu mine? Ei, bine, nici nu ati fi ghicit, chiar eu insumi erau propriul meu prieten comun. Trec peste aspectul nostim al fazei si dau intr-un final "add". Imi scire ca cererea a fost transmisa cu succes si cand ma pregatesc sa ies, hop, in stanga sus apare " one friend request". Cine naiba nu are somn si se baga in seama cu mine? Surpriza, eram chiar eu. Imi cerusem prietenia. Din nou scria prostia aia cu "one friend in common" dar deja imi invatasem lectia asa ca nu m-am mai lasat pacalit. Acum e acum...Sa dau "confirm" ? Sa dau "ignore"? Pare simplu, dar nu e nici pe departe. Daca dau "confirm" si ma trezesc zilnic cu tot felul de cereri care mai de care mai ciudate? De exemplu daca imi cer singur dragoste? Daca dau "Send love" si dupa aia imi aud vorbe, ca sunt egoist, ca ma gandesc doar la mine, ca ma iubesc prea mult? Daca apoi uit sa imi fertilizez ferma si ma trezesc ca imi bat obrazul cand ma intalnesc cu mine? "Pai bine, bah, eu iti dau cadouri, iti hranesc puii, si tu nici macar un cui nu mi-ai dat sa imi termin grajdul"? Ei, ce sa imi raspund la intrebarea asta? Daca imi vad apoi pe wall postarile proprii si ma trezesc ca am comentarii deplasate la adresa mea? Poate ma demoralizez si ma las de scris. Intr-o zi, e drept, exista posibilitatea sa imi declar mie insumi razboi in Mafia Wars si atunci as cere ajutor prietenului comun. Dar oare asta pe cine dintre noi doi ar ajuta? Pe de alta parte, daca dau "ignore" o sa am toata viata o intrebare care o sa ma macine constant: cum ar fi fost daca as fi fost prieten cu mine? Cat de crud am fost sa resping un prieten, mai ales cand acel prieten eram chiar eu insumi?
Am tot stat pe ganduri. Si gandurile au devenit adevarate angoase, nu mai puteam dormi noaptea. Ce sa fac? Ce solutie sa gasesc sa fie bine pentru amandoi? Intr-o dimineata m-am hotarat: ce ar fi sa il intreb pe prietenul comun cateva detalii despre cel ce imi cerea prietenia. Mi-a zis ca il stie de vreo 29 de ani dar nu isi mai aduce aminte de unde si oricum el nu se baga, lasa la latitudinea mea. Ca a mai recomandat el si altora prieteni si apoi s-a dus totul de rapa.
Azi am gasit finalmente raspunsul salvator. M-am gandit eu bine, am vreo cateva sute de prieteni. Ce ar fi sa dau add la cat mai multi, pana fac 5000 si apoi ceilalti, inclusiv eu, sa nu imi poata da decat " become a fan" ?

luni, 15 februarie 2010

Acumulari de timp




Privirea ce arde fiecare clipa a existentei mele...
Ma rog la zei din alte timpuri sa mi te aduca in dar...
Astept ca timpul sa ma topeasca intre secundele grele...
Si copilul din mine sa renasca din fiecare bulgare de jar...

Cerul devine podeaua pe care ma voi intinde la noapte...
Alaturi de tine creez universuri ucigand nemurirea....
Prin vene imi curge venin picurat de tine in soapte....
Si nemaivazand minune ca-n okii tai voi alege orbirea...

duminică, 14 februarie 2010

Before and after


Inainte de casatorie...

Barbatul: Ohh...In sfastit, iubito, de cand astept!
Femeia: Vrei sa te parasesc?
Barbatul: Nu! Nici sa nu te gandesti !
Femeia: Ma iubesti?
Barbatul: Evident! In fiecare zi a vietii mele si o voi face pana cand moartea ne va desparti...
Femeia: M-ai inselat vreodata?
Barbatul: Nici vorba ! De ce te mai obossesti sa ma ma intrebi asta, draga mea ?
Femeia: Ma saruti?
Barbatul: De fiecare data cand am ocazia, nu o sa o ratez
Femeia: Ma vei lovi vreodata?
Barbatul: La naiba, nu!! Asta ar fi culmea..
Femeia: Pot sa am incredere in tine?
Barbatul: DA !!!
Femei: Dragul meu...

Dupa casatorie...

Cititi textul de la coada la cap...

luni, 8 februarie 2010

Oul lipsa v.2 : Alice in tara minunilor sau inca o poveste despre ou


Stau la coada sa iau banane, la metrou. Da, da … stiu, sunt la dieta si bananele
ingrasa, dar sunt foarte tolerant cu mine. Coada mare. Dute-vino continuu. Ultimele
umbre ale noptii imi joaca printre gene. Nu-mi amintesc ce am baut aseara… Votca!!!!
Cum? Si asta ingrasa? Jur, nici nu m-am atins de bere!
Toti au ajuns inaintea mea la coada si nu stiu cum sa se bage mai repede in fata.
‘Hai domne, ca ma grabesc... Ce se mosmondeste asta atata sa-i dea rest!?’ Sa
cumpere si zbar spre munca. Hehe, eu sunt seful, pot sa ajung oricand. Spun toti,
dar ea e de un calm imprerial. Fara varsta, intr-un palton pana in pamant si cu
fularul bine legat in jurul gurii. Ei hai? In motrou nu viscoleste…
Dupa o vesnicie si jumatate, doar ea ma mai desparte de banane. Bag mana in buzunar
dupa bani, cand o aud. Da, tipa cu fularul.
Ea, tintind-o pe vanzatoare: ‘Un ou!’
Vanzatoarea, stupefiata: ‘Un ou?’
Eu, cu gura cascata si mana cautand mecanic prin buzunar: “Un ouuu …’
Ea, impenetrabila: ‘Un ou.’
Vanzatoarea intinde un ou, ea da un leu. Il pune intre alte o mie de lucruri din
geanta. A plecat si eu ma uit lung dupa ea. ‘Domnule, domnuuuuleee, ce va dau?’ A,
bananele mele.
Ies de la metrou, dar ea nu-mi iese din minte. Acum, Romania ori e tara tuturor
posibilitatilor ori e tara tuturor minunilor. Saraca? Nu, nu chiar atat de saraca.
Nebuna? Nimic deosebit. Vreun mister mai mult? Humpty Dumpty cu sanse maxime de
spargere in haosul acela din geanta.
Personificarea oului lui Columb pentru ora de istorie sau geografie?
Superoul impenetrabil din reclama de la Blend-a-Med in vreun cabinet de dintar?
Women have bolls too! Dupa fularul acela?
Un mister la fel de mare ca mystery eggs pe care nu le adun nicodata? :)) Pe cine
incerc sa pacalesc eu, sunt fermier fanatic in Farm Ville.
Poate ma ajutati voi!

duminică, 7 februarie 2010

Mi-a sunat ceasul

Dis de dimineata am iesit din casa, pregatit sa infrunt nametii, pentru a-mi cumpara pachetul zilnic de tigari.Nu mica mi-a fost mirarea cand, la iesirea din scara, prin fata mea a trecut un castor roz. Da, ati auzit bine, roz. Inalt cam de jumatate de metru, pasea lent, pe doua picioare, cu aerul cel mai senin din lume, ba chiar, la un moment dat l-am auzi l-am auzit fluierand strengar. M-am aplecat sa aud mai bine. Intr-adevar, castorul rozaliu fredona nepasator "Smells like teen spirit" de la Nirvana. Pesemne ca asta si asculta in momentul ala la casti. Am omis sa va spun, rozatoarea avea pe urechi ditamai castile, ce porneau dintr-un ipod, deloc surprinzator, tot roz. Vazandu-ma mut de uimire, imi arunca o privire flegmatica si ma intreba direct : " Ce dracu te holbezi asa, man? Am crescut cu Nirvana, eu ascultam de astea cand tu nu stiai inca sa iti legi singur sireturile. Mai bine da un foc, ca uite, in graba am plecat de acasa fara bricheta". Nu l-am putut refuza, castorul era convingator in felul lui. Si-a aprins tacticos un Kent lung si s-a rezemat de bancuta din fata. Avea chef de vorba. Mi-a povestit ca in ultimele zile se simtea cam rau de la ficat, ca ar trebui sa o lase mai usor cu bautura si cu noptile pierdute. Si m-a intrebat in treacat daca am pe cineva, o tipa care sa aiba o prietena dornica de o relatie stabila, ca se saturase sa tot umble din floare in floare. Mi-a vorbit, cred, vreo 10 minute legate despre avantajele unei relatii in cuplu, despre stabilitate, ma rog, de astea clasice. A "ras" si vreo 5 tigari in intervalul asta. Timp in care a mai si vorbit la telefon, care ii suna incontinuu de ziceai ca e call-center. Conversatiile erau scurte, practic niste ordine pe care castorulle dadea cu un calm sfidator :" Mda, lichideaza-l, oricum nu mai avem nevoie de el, vinde tot, cumparam maine, daca atat a putut, o sa vada el ca s-a pus cu cine nu trebuie", apoi inchiea totul cu o injuratura si isi relua pledoaria pentru cuplu,mariaj,etc. Cand credeam ca nimic nu se mai poate intampla, trage langa noi un taxi si din el coboara, imbracata elegant, ca de bal, o vacuta violet. Se apropie de castorul nostru, care incepuse sa tremure din toate incheieturile, il prinse de gat si il impinse in suturi catre masina, tipand cat o tineau plamanii :" Iar te dai in spectacol, parazitule, eu aduc bani in casa si tu o arzi aiurea pe strazi si asculti si muzica asta de rahat". Apoi se intoarse catre mine si zambind larg imi arunca un " Baby, da-l incolo de idiot, vezi ca intr-o ora ma intorc, sa fii gata, ca am un chef de nebunii...Hai, te pupa fata" si inchise usa cu putere.
Acum, se prea poate sa fi baut mai mult seara trecuta sau chiar se poate ca pastilele alea sa nu fi fost toate Coldrex, dar sa mor ca daca nici asta nu e un semn ca trebuie sa ma insor, atunci nu stiu care mai e vreun semn. Anul asta o fac, gata, mi-a sunat ceasul...

sâmbătă, 6 februarie 2010

Oul lipsa


Fapt real. Statia de metrou Pipera. Ieri. Ma aflam intr-unul din micile magazine aflate pe acolo pentru a-mi lua un sandwich. Coada mare. Parea ca toti cei care venisera odata cu mine cu metroul se asezasera la coada. Si toti in fata mea. Din cand in cand cate un tupeist incerca sa fenteze randul si atunci incepea spectacolul :" Ce faci, domne, ne iei de prosti? Treci la coada ". " Hai, doamna, ca eu muncesc aici, nu am timp sa stau la rand. Si la coada sa treci tu. La coada vacii". In fine, dialoguri de coada.
In fata mea, calma, o femeie cam intre doua varste, imbracata modest, cu un fes tras pe ochi si niste manusi, cred eu, mostenite de la strabunici, atat de murdare si de uzate erau. Deloc impresionata de vacarmul din jurul ei, astepta cuminte sa ii vina randul. Nici chiar cand s-a creat o mica ambuscada intre doi muncitori in salopete pline de var si o duduie eleganta din fata nu s-a sinchisit. Totul plecase de la faptul ca duduia incepuse sa tipe ca, vezi Doamne, cei doi ii pusesera mana pe fund. Intre noi fie vorba, chiar cred ca era nevoie de 2 maini mari, muncitoresti, sa poata cuprinde un asemenea fund. Tipete, injurii, tipa i-a scapat unuia o palma, omul agil s-a ferit si palma a aterizat peste fesul tipei din fata. Ea, nimic, nicio reactie. Calm englezesc, ce sa mai...
Bun, ajunge tipa la casa. Vanzatoarea, cu zambetul pe buze, o intreaba ce doreste. La care femeia raspunde, pe cel mai serios ton : " Un ou ". Am ramas interzis. Zambetul vanzatoarei ii inghetase pe fata. " Un ou?". " Un ou". Adica statuse la coada, infruntase palma grasunei si frigul de la metrou pentru ...un ou??? Vanzatoarea cedase psihic. " Dar la ce va trebuie un ou?". Femeia nu raspunse, pur si simplu scoase o bancnota de 1 leu, o puse pe tejghea, luase oul, se intoarse pe calcaie disparand in multime. Eram mut. vanzatoarea la fel. Mi-am luat sandwich-ul ( desi ma batea gandul sa ii provoc un infarct tipei de la casa, cerand la randul meu UN OU ) si am plecat.
Pe drum, in timp ce ma ospatam din cele 2 felii de paine cu oarece urme de carne printre ele, am inceput sa ma gandesc mai bine: si totusi, de ce ar fi vrut femeia aceea doar un ou si de ce ar fi depus atat efort pentru a-l avea?
In mintea mea s-au nascut pe loc mai multe idei :
- poate femeia era profesoara de istorie sau de geografie si voia sa le arate elevilor cum sta treaba cu oul lui Columb
-poate era filosof si voia sa gaseasca raspunsul la etrna intrebare : ce a fost mai intai, oul sau gaina?
-poate era o tipa care lucra la Colgate si voia sa demonteze afirmatiile celor de la Blend-a-Med, stiti voi, alea cu "asa cum cerneala penetreaza..."
-poate era doar o impatimita jucatoare de FarmVille si, nemaigasind de cateva zile Mistery Eggs prin ferma, de disperare a recurs la aceasta solutie extrema..
-poate era o feminista inraita si a vrut sa arate lumii ca si femeile au oua...in fine, ca si femeile au ou...
Am ajuns la birou si nu am reusit sa rezolv enigma. Nici pana azi nu am gasit raspunsul. Asa incat va rog, voi ce cititi acest articol, sa veniti cu solutii la aceasta problema demna de Dosarele X. Cea mai creativa solutie va beneficia si de un premiu dragut: un cofraj cu 30 de oua, calitatea I. Succes

joi, 4 februarie 2010

Homo stupidens

Azi noapte am dormit ca un prunc. Noua mea perna cu puf de pinguin imperial este o adevarata minune. Vazusem alaltaieri o reclama in care se spunea ca perna cu puf de pinguin imperial este ultima inventie in materie asa ca nu am ezitat sa o cumpar. Era recomandata chiar si de cercetatorii britanici de la o universitate al carei nume imi scapa. Cert e ca daduse rezultate. Avusesem un somn de nou nascut. Ma trezisem adica din ora in ora. In fine...
Sar din pat si zburd catre baie. Mai bine zis ma tarasc cu greu dupa o noapte nedormita, dar fie, ca sa dea bine...Sar deci din pat si zburd catre baie. Ma spal pe dinti cu noua pasta cu cristale garantata sa iti aseze pe buze cel mai zambitor si stralucitor zambet din cate au existat vreodata. Apoi imi dau din abundenta pe fata cu o crema din unt de shea 100%. Fireste, habar nu am ce dracu e shea, dar pentru ca este 100% din chestia asta, stau linistit. Voi beneficia din plin de un ten plin de vitalitate pentru tot restul zilei. Parul mi-l spal numai cu sampon cu extract de casmir. Mi-au zis ca e cel mai bun pentru parul meu. Si bunica mai demult imi spunea despre casmir ca ar fi cel mai bun. Doar ca ea se referea la pulovere. Dar ce stia bunica despre casmir, sampon si lifestyle? Femeile imi vor cadea la picioare cand voi trece pe langa ele lasand in urma un iz din noul meu parfum de mosc, scortisoara, eucalipt, rostopasca si, cred eu, coada-soricelului. La cate arome scrie ca au amestecat in el, sigur tre sa fi bagat si coada soricelului. Ocazie cu care poate fi folosit si ca antiinflamator si chiar in tratarea hemoroizilor. Cica.
Beau pe fuga din cafeua cu o aroma innebunitoare, atat de innebunitoare ca vecina de vis-a-vis in fiecare dimineata e la usa mea. Mi se spune ca e tocmai din Brazilia. Nu usa. Din pacate nici vecins. Doar cafeaua. Ma multumesc si cu atat. Mananc doua ochiuri gatite numai in ulei de masline. Extravirgin. Cel numai virgin se pare ca este cancerigen. Despre cel clasic de floarea-soarelui tocmai am citit ca e un fel de bomba bacteriologica. Aveam oaresce dubii pana insusi nutritionistul meu mi-a confirmat. Am jurat de atunci sa nu ma mai ating nici de seminte si nici macar de virgine. Cobor in fuga scarile. Desi stau la opt si mi-ar fi mai usor cu liftul. Aici antrenorul meu personal de fitness a avut cuvantul decisiv. Cica urcatul si coboratul scarilor reduce dramatic riscul aparitiei celulitei. Ma lasi? Am o vecina la parter cu un fund si niste picioare ce nu au cunoscut macar asa in treacat amenintarea " aspectului neplacut de coaja de portocala". Si nu am vazut-o urcand vreodata vreo treapta. Cat despre coborat, coboara ce-i drept in fiecare seara dint-un ditamai jeepanu'. Dar nu cred ca depune totusi un mare efort. Si hai sa zicem ca e o exceptie, dar de unde naiba celulita la barbati?
Masina mea consuma numai ultimul tip de benzina aditivata cu nu stiu ce substanta ce prelungeste durata de viata a motorului cu pana la 6 ani. Si tot la televizor am vazut ca ni se recomanda sa schimbam masina o data la maxim 4 ani. Deci eu bag acum benzina de asta de 2 ori mai scumpa pentru a-i fi bine urmatorului proprietar. Am totusi un suflet mare.
Ziua continua la birou asezat comod pe noul tip de scaun de la o firma de renume mondial, cu peste 100 de ani experienta in domeniu si care ma asigura in reclama lor ca randamentul la locul de munca e direct proportional cu gradul de confort al obiectului de sub fund. Ciudat mi se pare ca desi firma e suedeza, produsul e prezentat ca avand calitate germana. Trei mese pe zi asezate la interval de fix 3 ore intre ele. Daca e mai putin, ma ingras, daca e mai mult, organismul intra in nu stiu ce stare cu denumire imposibl de pronuntat si iar nu e a buna.
Ajuns seara acasa deschid fireste televizorul si aflu cu stupoare ca un nou studiu, de data asta al cercetatorilor francezi releva faptul ca cercetatorii englezi se inselasera si ca de fapt somnul fara perna stimuleaza nu stiu ce hormoni responsabili pentru...Deja pierdusem firul povestii, eram bulversat. Intregul meu Univers se prabusise in acel moment. Traisem o zi in cea mai crunta minciuna. Ma complacusem in ea si iata ca abia tarziu in noapte cercetatorii francezi pusesera capat atat de abrupt visurilor mele. Ma intrebam privind in gol daca nu cumva si nutritionistul ba chiar si antrenorul meu personal ma trasesera pe sfoara. Daca de fapt firma de scaune era germana si scaunele aveau calitate suedeza. Daca ala nu era casmir si in loc de unt de shea folosisera unt de arahide. Si, poate cel mai important dintre toate, daca in loc de coada soricelului imi turnasera astia in sticluta de parfum extract de radacina de ginko biloba, sau mai rau, de limba soacrei?