In viata asta a mea am doua probleme grave. Nu stiu care e mai grava dintre ele, cert e ca ma lovesc de ele constant.
Prima ar fi ca multa lume imi spune ca seman cu Bote. Da, ati auzit bine, cu insusi Bote. Bote cel cu Bianca, Bote cel cu mama Zina, Bote cel cu multe femei si in egala masura cu multi baieeti. Si cand zic baietei, ma refer strict la prezentari. Cand isi prezinta unul altuia ce mai e la moda.
A doua problema ar fi aceea ca, vezi Doamne, sunt un om lipsit de entuziasm. Daca la faza cu Bote mai inghit eu (ups!!!) si mai las de la mine, ca inca nu mi-am dat seama daca a fi comparat cu "Burlacu'" e de bine sau de rau, treaba cu entuziasmul, mai precis cu lipsa lui, ma pune serios pe ganduri.
Daca treaba cu Bote e relativ recenta, treaba cu entuziasmul e veche rau. Incep sa cred ca inca de cand m-am nascut. Sau chiar de dinainte. Cred ca am fost neentuziast inca din faza intrauterina. Unicul caz inregistrat in lume de Apaticus Intrauterinus. Fiind primul caz, am toate sansele sa intru in anale. Scuze, Bote !
In copilarie, nici urma de entuziasm. Cand ceilalti copii zburdau pe maidan, eu abia ma taraiam spre locul de joaca. La fotbal, jucam pe post de pomanagiu-dreapta, asteptam sa vina mingea la mine si poate asa ma atingeam de ea. Victoriile, ca si infrangerile, ma lasau rece.
Situatia nu s-a schimbat radical nici mai tarziu. Cand colegii mei multumeau Divinitatii ca au luat BAC-ul eu ma uitam ca vitelul la poarta noua pe listele alea si nu ma bucuram deloc. Am intrat printre primii la facultate si le-am telefonat scurt alor mei cu aceeasi voce neutra cu care i-as fi anuntat ca a inceput sa ploua.
Cand am luat licenta, am baut fara pic de entuziasm cateva beri si cand m-am dus la primul job, colegii ma intrebau zilnic de ce sunt suparat, daca s-a intamplat ceva. Nu aveam nimic, nici macar chef de munca. Ma taraiam spre serviciu cu aceeasi pofta cu care acum cativa ani ma duceam sa bat mingea pe maidan.
M-am mutat la Bucuresti, aici colegii cei noi, baieti fini, mi-au spus de la obraz: " bah baiatule, tu cand vii la munca, parca mergi la inmormantare". Sa nu intelegeti acum ca lipsa mea de entuziasm se reduce doar la munca. Nu nu, se pare ca in permanenta afisez o fata de nemultumit de parca nimic pe lumea asta nu m-ar satisface.
Tot gandindu-ma la problema asta a mea, am incercat sa gasesc si explicatii. Ei bine, iata-le, in ordinea numerelor de pe tricou :
1. Sunt gras. Ma rog, gras e un cuvant cam dur. As spune supraponderal. Am cateva kilograme in plus. Mereu am avut. Unde ati vazut voi grasi entuziasti? Si apoi, daca vezi un grasun plin de voiosie, nu-i asa ca pare si mai suspect? Ce motiv de entuziasm sa aiba un rotofei?
2. Beau. Da, consum alcool. Nu cu regularitate de ceas elvetian, dar macar cu perseverenta de roman get-beget. Sa imi spuneti voi mie acum ce entuziasm sa mai ai dimineata de dupa, cand te trezesti cu capul cat o banita si cautand de-a busilea drumul spre wc. Si unde mai pui ca dai in casa de amanta,nevasta, prietena, mama, bunica, vecina care invariabil iti vor pune stupida intrebare: " Iar ai baut, nu?"
3. Si entuziastii mor. Unii dintre ei, chiar mai devreme decat cei ca mine. Si atunci, de ce sa imi bat capul? De ce sa nu astept sfarsitul cu o mutra acra, impasibila? Oare entuziastii mor mai cu spor?
4. Asemanarea cu Bote. Care, chiar daca exista, chiar daca nu (asemanarea, nu Bote), in mod cert nu iti da niciun motiv de a fi exaltat. Oare, daca as fi mai entuziast, o sa ma confunde Bianca intr-o seara cu el?
Pentru ca este un text inceput si continuat fara nici cea mai mica urma de entuziasm, acest post se incheie subit aici.
Va multumesc!
luni, 11 octombrie 2010
vineri, 24 septembrie 2010
Indiferenta nu ucide, indiferenta schilodeste
Traim intr-o tara de cacat aflata intr-o lume de si mai mare cacat. Intr-o lume unde ni se spune intai ca ne nastem egali dar aflam mai pe urma ca unii sunt mai egali decat noi. Si cu cat vrem sa fim mai egali cu ei cu atat ei sprinteaza mai rapid si egalitatea dintre noi creste.
Intr-o lume de egalitati variabile avem nesimtirea porceasca de a fi indiferenti. Dupa ce ca marea majoritate este asuprita de si mai marea minoritate conducatoare, printr-un mecanism ce sfideaza logica, caci bunul simt nu mai poate fi demult adus in discutie, indivizii ce compun marea majoritate se comporta intre ei ca niste hiene.
Nu ma ingretoseaza tipul cu Mercedes ce sfideaza multimile stranse sa protesteze in strada ca nu au ce manca. E vorba pana la urma de doua lumi diferite aflate intamplator in contact, si nici acela un contact direct. Prin geamul limuzinei se vede totul foarte mic dinauntru si exagerat de mare dinafara.
In schimb, ma face efectiv sa ma intreb ce dracu cautam noi aici, cu ce drept populam lumea asta si respiram aerul din jur, atunci cand vad cum ne sfasiem noi intre noi. Cum aceeasi oameni care ies in strada sunt persiflati de altii la fel ca ei, de acelasi statut social sau poate situati si mai jos pe ierarhia societatii. Cum atunci cand vedem un om cazut pe jos intoarcem capul in alta parte prefacandu-ne preocupati de cine stie ce probleme existentiale. Mai mult, aruncam printre dinti un "Da-l incolo de betiv ordinar". Cum atunci cand vedem un om talharit in autobuz devenim brusc interesati de ultimele stiri din Click-ul vecinului de scaun. Cum atunci cand aflam din paginile unui ziar ca un copil e bolnav si are nevoie de ajutor mai comandam un meniu la Mc Donalds de 3 euro si nici prin gand nu ne trece sa dam un sms de 1 euro. Cum atunci cand vreun napastuit, nebun sau doar excentric se urca pe un stalp si ameninta ca se arunca, ne adunam ca la concert si facem pariuri pe soarta omului si facem poze cu mobilul pe care intr-o culme a imbecilitatii le postam eventual si pe Facebook sau unde mai putem.
Cum atunci cand noi insine suntem victimele vreunei agresiuni ne uitam cu disperare in jur, agatandu-ne privirea de privirile nepasatoare ale celorlalti, cautam sprijinul oricui, am dori ca barbatul cazut pe strada sa se ridice si sa ne dea o mana de ajutor, ca batranul talharit din autobuz sa ii puna el pe fuga pe cei care te pun la pamant, ca tipul care iti face poza cu mobilul cand esti cazut la pamant sa se opreasca dracului din sedinta foto si sa testeze odata sms-ul ala care te va scoate din mizerie.
Traim intr-o lume de cacat, aflata intr-o tara de si mai mare cacat. In care indiferenta nu ucide pe nimeni, dar schilodeste suflete la foc automat
Intr-o lume de egalitati variabile avem nesimtirea porceasca de a fi indiferenti. Dupa ce ca marea majoritate este asuprita de si mai marea minoritate conducatoare, printr-un mecanism ce sfideaza logica, caci bunul simt nu mai poate fi demult adus in discutie, indivizii ce compun marea majoritate se comporta intre ei ca niste hiene.
Nu ma ingretoseaza tipul cu Mercedes ce sfideaza multimile stranse sa protesteze in strada ca nu au ce manca. E vorba pana la urma de doua lumi diferite aflate intamplator in contact, si nici acela un contact direct. Prin geamul limuzinei se vede totul foarte mic dinauntru si exagerat de mare dinafara.
In schimb, ma face efectiv sa ma intreb ce dracu cautam noi aici, cu ce drept populam lumea asta si respiram aerul din jur, atunci cand vad cum ne sfasiem noi intre noi. Cum aceeasi oameni care ies in strada sunt persiflati de altii la fel ca ei, de acelasi statut social sau poate situati si mai jos pe ierarhia societatii. Cum atunci cand vedem un om cazut pe jos intoarcem capul in alta parte prefacandu-ne preocupati de cine stie ce probleme existentiale. Mai mult, aruncam printre dinti un "Da-l incolo de betiv ordinar". Cum atunci cand vedem un om talharit in autobuz devenim brusc interesati de ultimele stiri din Click-ul vecinului de scaun. Cum atunci cand aflam din paginile unui ziar ca un copil e bolnav si are nevoie de ajutor mai comandam un meniu la Mc Donalds de 3 euro si nici prin gand nu ne trece sa dam un sms de 1 euro. Cum atunci cand vreun napastuit, nebun sau doar excentric se urca pe un stalp si ameninta ca se arunca, ne adunam ca la concert si facem pariuri pe soarta omului si facem poze cu mobilul pe care intr-o culme a imbecilitatii le postam eventual si pe Facebook sau unde mai putem.
Cum atunci cand noi insine suntem victimele vreunei agresiuni ne uitam cu disperare in jur, agatandu-ne privirea de privirile nepasatoare ale celorlalti, cautam sprijinul oricui, am dori ca barbatul cazut pe strada sa se ridice si sa ne dea o mana de ajutor, ca batranul talharit din autobuz sa ii puna el pe fuga pe cei care te pun la pamant, ca tipul care iti face poza cu mobilul cand esti cazut la pamant sa se opreasca dracului din sedinta foto si sa testeze odata sms-ul ala care te va scoate din mizerie.
Traim intr-o lume de cacat, aflata intr-o tara de si mai mare cacat. In care indiferenta nu ucide pe nimeni, dar schilodeste suflete la foc automat
luni, 20 septembrie 2010
Diferenta dintre noi
Ok. Am stabilit deja: sunt imatur. Am 29 de ani dar ma comport ca un copil de 16, hai 18 ani, cu indulgenta. Am manifestari infantile si gandesc precum un pusti la pubertate. Nu imi bat capul cu multiplele probleme zilnice si gandul imi sta numai la distractie, sex, alcool, nopti pierdute si iar sex. Nu am realizat nimic pana la varsta asta si nici nu dau vreun semn ca as realiza ceva de-acum incolo, cel putin nu in perioada urmatoare. Si nu par a fi preocupat de asta. Nu imi asum responsabilitati si nici macar nu imi pasa ca nu imi asum chestiile astea. Mi-e teama de ele. Deci de ce mi-as asuma niste chestii care ma infricoseaza teribil? Nu am nimic pe numele meu. Nu am casa mea, nu am masina mea, nici macar telefonul mobil, ipodul sau pixul cu care scriu la birou nu sunt ale mele. Banca nu mi-ar putea lua nimic in caz ca nu mi-as mai plati ratele. Nu m-am casatorit inca si nici nu am inceput inca sa ma gandesc la posibilitatea asta. Ma amagesc si ii amagesc pe cei din jur ca poate dupa 30 de ani o sa incep sa ma gandesc mai serios la acest aspect. Adica nu ca o sa o fac, ci ca ma voi gandi parecum serios la asta. Si la cat de serios sunt eu in general, ma gandesc ca o sa raman neinsurat. Despre copii nici nu poate fi vorba. Pai eu abia am grija de mine deci cum as avea grija de un copil?
Ok. Am stabilitdeja: voi sunteti maturi. Aveti tot 29 de ani dar va comportati ca niste adulti de 40, hai 45, cu maxima indulgenta. Aveti manifestari de oameni mari si gandire cat doi intelepti tibetani. Va strofocati cu toate problemele zilnice iar daca e o zi fara probleme, aveti grija sa va creati voi unele nou-noute. Gandul va sta la birou, deadline-uri, seful care va nedreptateste, curva de secretara care a avansat in timp ce voi ati ramas pe aceeasi pozitie, nevasta/sotul care va inseala sau poate va inseala, putinul timp liber, concediile pregatite cu un an inainte, urmatorul copil care va veni si deja i-ati fixat data de nastere, numele, nasii, culoarea camerei si modelul de masina pe care il va avea la 18 ani. Totul e planificat la milimetru. Ati realizat tot pana la aceasta varsta si nu dati semne ca mai aveti ceva sa realizati. Dar nici ca ati fi multumiti cu ce aveti. Si pareti foarte preocupati de asta. Munciti zi lumina si apoi inventati diagnostice imbecile gen " criza de 30 de ani" ca sa va acoperiti frustrarile din ce in ce mai multe si mai complexe. Va asumati responsabilitati si cand nu aveti ce sa va asumati va incarcati cu responsabilitatile altora. Apoi deveniti depresivi, dati vina pe sistem, pe seful ala idiot si pe secretara care a avansat in timp ce voi tot acolo sunteti, ba cu mai multe responsabilitati pe cap. Aveti o gramada de bunuri pe numele vostru. Aveti rate la banca, aveti credit pentru casa, masina, televizor, WII, si mai stiu eu cate. In secunda doi in care nu va mai permiteti o rata, banca va pulverizeaza. Fireste, deja aveti o familie, de cativa ani. V-ati casatorit devreme, de teama sa nu ramaneti ne... De parca se termina portia de nunti pe urmatorii 5 ani. At bagat rapid si un copil, poate chiar doi. Repede repede, daca la anu nu mai putem face? Sau poate la anul nu se mai poarta copilul? Nu putem sa nu fim in trend. Nu avem cu ce sa il crestem? Da ce, bunicii nostri cum au crescut? Si iarba cum creste, ce ii da cineva da manacare?
La 29 de ani, aveti cam tot ce puteti obtine intr-o viata de om si ati facut toate chestiile pe care le puteati face intr-o viata de om. Tot ce veti face de acum incolo ati facut deja, va fi doar o repetitie ca o ciorba reincalzita.
Diferenta dintre noi e ca la 29 de ani mai am atat de mult de facut...
Ok. Am stabilitdeja: voi sunteti maturi. Aveti tot 29 de ani dar va comportati ca niste adulti de 40, hai 45, cu maxima indulgenta. Aveti manifestari de oameni mari si gandire cat doi intelepti tibetani. Va strofocati cu toate problemele zilnice iar daca e o zi fara probleme, aveti grija sa va creati voi unele nou-noute. Gandul va sta la birou, deadline-uri, seful care va nedreptateste, curva de secretara care a avansat in timp ce voi ati ramas pe aceeasi pozitie, nevasta/sotul care va inseala sau poate va inseala, putinul timp liber, concediile pregatite cu un an inainte, urmatorul copil care va veni si deja i-ati fixat data de nastere, numele, nasii, culoarea camerei si modelul de masina pe care il va avea la 18 ani. Totul e planificat la milimetru. Ati realizat tot pana la aceasta varsta si nu dati semne ca mai aveti ceva sa realizati. Dar nici ca ati fi multumiti cu ce aveti. Si pareti foarte preocupati de asta. Munciti zi lumina si apoi inventati diagnostice imbecile gen " criza de 30 de ani" ca sa va acoperiti frustrarile din ce in ce mai multe si mai complexe. Va asumati responsabilitati si cand nu aveti ce sa va asumati va incarcati cu responsabilitatile altora. Apoi deveniti depresivi, dati vina pe sistem, pe seful ala idiot si pe secretara care a avansat in timp ce voi tot acolo sunteti, ba cu mai multe responsabilitati pe cap. Aveti o gramada de bunuri pe numele vostru. Aveti rate la banca, aveti credit pentru casa, masina, televizor, WII, si mai stiu eu cate. In secunda doi in care nu va mai permiteti o rata, banca va pulverizeaza. Fireste, deja aveti o familie, de cativa ani. V-ati casatorit devreme, de teama sa nu ramaneti ne... De parca se termina portia de nunti pe urmatorii 5 ani. At bagat rapid si un copil, poate chiar doi. Repede repede, daca la anu nu mai putem face? Sau poate la anul nu se mai poarta copilul? Nu putem sa nu fim in trend. Nu avem cu ce sa il crestem? Da ce, bunicii nostri cum au crescut? Si iarba cum creste, ce ii da cineva da manacare?
La 29 de ani, aveti cam tot ce puteti obtine intr-o viata de om si ati facut toate chestiile pe care le puteati face intr-o viata de om. Tot ce veti face de acum incolo ati facut deja, va fi doar o repetitie ca o ciorba reincalzita.
Diferenta dintre noi e ca la 29 de ani mai am atat de mult de facut...
vineri, 17 septembrie 2010
Tristele corporatistele
Precizare oarecum necesara: textul este un pamflet sau poate mai mult decat atat. Orice asemanare cu persoane reale este, pe alocuri, intamplatoare.
Mie mi se par cele mai misto fete. Ele, tristele corporatistele. Le recunosti de la distanta. Unii ar spune ca le recunosti de la o posta, dar hai sa nu fim vulgari.
Ca si caracteristici generale, corporatistele sunt persoane cu bani mai multi decat majoritatea oamenilor de rand, mananca de obicei in oras, isi fac vacantele in strainatate, conduc masina pentru ca le face sa se simta mai puternice (desi de obicei nu e masina lor, ci a firmei), au un cult pentru cariera si ii desconsidera cu un aer de superioritate pe toti cei ce nu se incadreaza in acest tipar. Si totusi, exista diferente majore intre tristele corporatistele.
Dupa umila mea parere, din punct de vedere psiho-socio-comportamentalo-vestimentar, corporatistele se impart in doua mari categorii: constipatele si sleampetele.
Constipatele activeaza in multinationale grele, firme de avocatura, de audit, banci, telecomunicatii sau consultanta. Constipatele sunt cele puse mereu la 4 ace. Pantofi cu toc. Desi majoritatea habar nu au sa mearga pe tocuri. Ciorapi negri. Fusta stramta pana un pic mai jos de genunchi. Sacoul negru de sub care se ivesc gulerele de un alb imaculat al camasii. Parul aranjat ca in reviste si un zambet vadit fortat completeaza tabloul general. Pentru senzatii extreme, ochelari cu rama subtire pe nas, desi nu au avut vreodata probleme cu vederea. Constipatele sunt mereu pe fuga. Se trezesc in ultimul moment, pentru ca se culca tarziu, nu mananca nimic dimineata, ies in fuga din casa, isi uita de obicei telefonul, actele, cheile de la masina, se intorc dupa ele,se imbraca din mers, pana la masina, la stop se machiaza, baga tona de ruj pe buze, se parfumeaza si isi aranjeaza parul tot la volan, astfel ca atunci cand pasesc tantose pe usa biroului sa fie aranjate impecabil si sa le traga o flegma din priviri colegelor de pe pozitiile ierarhice inferioare. Odata asezate la birou, raspund in scarba celor 248 de mailuri primite peste seara, iar daca cineva comite imprudenta sa o strige pentru te miri ce, tipa din gura de sarpe ca e ocupata, ca nimeni nu apreciaza ca ea munceste si ca tine firma in spate. Marea majoritate a constipatelor fumeaza. De impresie. Li se pare sic sa socializeze la o tigara desi fumul le incurca vizibil, motiv pentru care fumeaza numai tigari de grosimea unui bat de chibrit. Constipatele discuta de obicei numai intre ele. Orice intrusa care nu se incadreaza in tipologia constipatei este automat si cu brutalitate exclusa. 99% din discutiile constipatelor se poarta in jurul unui singur subiect: sexul. 1% din conversatie reprezinta cererea si oferirea de bricheta pentru aprinderea unei noi tigari: " Imi dai si mie te rog bricheta sa imi mai aprind o tigara?" " Da, ia de aici, da si cum iti spuneam , ce i-as trage-o lu George de la IT, cre ca o are mare, am vazut asa conturul prin pantalonii aia cu care ai venit ieri la birou. Ah, aici la birou i-as trage-o". 99% din cele 99% discutii legate de sex sunt pur si simplu ipotetice. Verbele sunt toate la conditional-optativ :" i-as trage-o", "mi-ar placea", " ma intreb cum ar fi daca..". Asta pentru ca, indeobste, constipatele nu au o viata sexuala activa. Inconjurandu-se de un aer de superioritate insuportabil pentru cei din jur, devin automat inabordabile. Mai mult decat atat, crezandu-se ele insele mari dive, isi fixeaza asteptari atat de inalte vis-a-vis de barbatii din jur, incat oricine s-ar incumeta sa se apropie de ele, si-ar primi un mare flit peste ochi. In schimb, constipatele au fantezii. De obicei fantezii cu stafiditi. Idolii lor sunt, aproape invariabil, Sean Connery, Al Pacino si Virgil Iantu. Lista se poate completa cu o sumedenie de stafiditi, numele nici macar nu conteaza. Merg la sala doar sa saliveze la instructorul de acolo si se fac ca nu pricep cum se executa exercitiile doar-doar le-o pune ala mana pe fundul lasat ca sa le explice ce si cum. Constipatele vor sa dea impresia ca beau rar si numai fineturi, la petrecerile alea scortoase unde se fac manga din 2 pahare de whisky si spera sa le ingramadeasca pe vreo canapea vreun tip mai de doamne-ajuta. Daca se poate, sa nu le lase totusi semne pe gat, ar fi ideal. Nu da bine la imagine. De mancat baga in ele numai salate, fructe de mare si mancaruri cu nume imposibile si aspect ce te pune pe ganduri. Numai specialitati una si una. Constipatele isi fac vacantele in strainatate nu pentru a vizita ceva, ci doar pentru shopping. Arunca gramezi de bani pe pantofi, posete, pantofi, posete si pantofi. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu au timp de cariera, la 35 de ani intra in depresie ca ar vrea un copil dar nu au cu cine sa il faca, iar la 40 de ani se trezesc niste obosite cu multi pantofi si o groaza de posete. Platesc pusti sa le insoteasca in oras ca sa le dea peste nas colegelor cu ce prospatura sta cu ele si, in lipsa de alternative viabile, apeleaza la fecundare in vitro. Astfel, la sapte ani cand intra la scoala, copilul ei va fi intrebat daca bunica care l-a adus vine sa il si ia dupa-amiaza. La batranete va arata si ea ca o stafida, dar Sean Connery, Al Pacino si, probabil, Virgil Iantu, se vor fi dus de mult din lumea asta.
Sleampetele sunt total opusul. Si nu prea. Dupa cum, de altfel, ne spune si denumirea, sleampetele sunt...sleampete. Ele activeaza de obicei in domenii unde, chipurile, ai nevoie de creativitate, inventivitate, spirit liber si minte deschisa. Foarte deschisa. De aceea publicitatea, PR-ul si designul vestimentar sau de interior (design interior se refera, desi poate nu credeti, la interiorul cladirilor) sunt printre domeniile unde intalnesti sleampete. De imbracat, se imbraca absolut dubios. Bocanci sau adidasi roz ori mov, ciorapi mov sau roz ( invers decat adidasii), siclam sau verzi, fusta scurta in carouri care acopera putin din picioarele de obicei subtiri si in "x", pulover lalau sau tricou cu mesaj, esarfa multicolora la gat, parul ravasit si vopsit in culorile curcubeului. Ochelarii cu lentile cat capul de strut si in culori vii confera sleampetelor un aspect de libelula beata. La fel, nici ele nu au avut vreodata probleme cu vederea. Ceilalti au avut. probleme la vederea lor fara ochelari. Sleampetele nu se grabesc niciodata, au tot timpul din lume. Spun ele ca au deadline-uri dar stiu mereu ca si maine e o zi si ca ce poti face azi e mai bine sa lasi pe maine ca poate se rezolva de la sine poimaine. Se trezesc tarziu, nu pentru ca se culca tarziu, ci pentru ca nu au de ce sa se trezeasca devreme, merg la birou oricum cand au ele chef. Munca de creatie poti sa o faci de oriunde si oricand, dar mereu in a doua parte a zilei. Asa ca dimineata si-o umplu band nspe cafele si sudand un pachet de tigari, alaturi de alte sleampete. Sleampetele nu vorbesc numai intre ele, din contra, adopta cu usurinta alte genuri, ba chiar se dau in vant dupa constipate, de care isi bat joc in mod constant. Sleampetele nu fumeaza de impresie, lor chiar le place. La fel si cu bautura, reminiscente ale serilor din Vama cand beau vodka cat bea boul apa si vomitau, pline de creativitate, in cort. Din cand in cand o mai ard si azi in Vama, sub acoperire. 100% din discutiile sleampetelor sunt, surpriza....despre sex. Nu isi irosesc acel 1% sa isi mai ceara bricheta una alteia, se servesc pur si simplu. "Mama, deci mi-a tras-o George de la IT aseara de astazi nu mai puteam sa merg. O are mult mai mare decat credeam eu cand l-am vazut ieri la birou in pantalonii aia". Asta pentru ca, indeobste, sleampetele au o viata sexuala activa. Chiar hiperactiva. Inconjurandu-se cu un aer de maxima disponibilitate cu accente de disperare, devin automat accesibile si abordabile. Mai mult decat atat, constientizand ele insele faptul ca sunt niste naspete, nu isi fixeaza standarde prea inalte, multumindu-se cu ce pica. Si mai pica. Sleampetele au si ele fantezii dar nu cu stafiditi, ci cu staruri in voga. Tipi nu neaparat frumosi, ci, spun ele, interesanti. Aici se observa ca un tip, cu cat e mai ciudat, in acceptiunea lor e mai bun. Printre idolii la zi ale sleampetelor sunt: Hugh Jackman, Daniel Craig (noul Bond, pentru ignoranti) sau chiar Nicholas Cage !!! Lista e mult mai lunga, am ales doar trei nume la intamplare. Merg la sala din an in Paste, nu neaparat pentru instructor, dar daca se nimenreste, de ce nu? Cum am mai spus, sleampetele nu se dau in laturi de la consumul de alcool. Cica le da un fior creativ. Le plac petrecerile imbibate in alcool si se imbata greu, de la o sticla de tarie in sus, iar daca nu se gaseste vreunul sa le inghesuie pe o canapea, se inghesuie ele intre ele. Si petrecerea e reusita. De mancat, baga in ele orice, nu sunt genul sa cerceteze eticheta in cautare de "e"uri si numarand caloriile. Sleampetele isi fac vacantele in strainatate, dar nu neaparat pentru shopping. De obicei fac un soi de turism sexual mascat. Adica acasa spun ca merg sa viziteze locuri noi, trag rapid 3-4 cadre in afara unui muzeu si apoi pierd vremea prin baruri cautand vreun localnic dornic de senzatii tari. Combina fara restrictii alcoolul cu iarba. Cica si asta le da un fior creativ, ma rog. Shopping fac in ultima zi, pe fuga, si arunca in cos accesorii vestimentare extravagante si de un bun gust indoielnic. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu vad rostul, la 35 de ani rad de alea care intra in depresie ca nu au un copil iar la 40 de ani duc copilul vecinelor la scoala, imbracate fiind la fel de sleampat ca la 20 de ani. Degeaba platesc pusti sa iasa cu ele, pana si astia au mandria lor. Despre facut copii, macar in vitro nici pomeneala. Are si Vitro asta, care o fi el, mandria sa. De aia, dupa cum am spus, duc copilul vecinelor la scoala, Astfel, la sapte ani, cand intra la scoala, copilul va fi intrebat daca femeia care l-a adus e bona sau e cazul sa sune la Politie. La batranete vor arata ca ET, dar si atunci ca si acum, Hugh Jackman, David Graig sau Nicholas Cage!!! vor fi pentru ele science fiction.
Mie mi se par cele mai misto fete. Ele, tristele corporatistele. Le recunosti de la distanta. Unii ar spune ca le recunosti de la o posta, dar hai sa nu fim vulgari.
Ca si caracteristici generale, corporatistele sunt persoane cu bani mai multi decat majoritatea oamenilor de rand, mananca de obicei in oras, isi fac vacantele in strainatate, conduc masina pentru ca le face sa se simta mai puternice (desi de obicei nu e masina lor, ci a firmei), au un cult pentru cariera si ii desconsidera cu un aer de superioritate pe toti cei ce nu se incadreaza in acest tipar. Si totusi, exista diferente majore intre tristele corporatistele.
Dupa umila mea parere, din punct de vedere psiho-socio-comportamentalo-vestimentar, corporatistele se impart in doua mari categorii: constipatele si sleampetele.
Constipatele activeaza in multinationale grele, firme de avocatura, de audit, banci, telecomunicatii sau consultanta. Constipatele sunt cele puse mereu la 4 ace. Pantofi cu toc. Desi majoritatea habar nu au sa mearga pe tocuri. Ciorapi negri. Fusta stramta pana un pic mai jos de genunchi. Sacoul negru de sub care se ivesc gulerele de un alb imaculat al camasii. Parul aranjat ca in reviste si un zambet vadit fortat completeaza tabloul general. Pentru senzatii extreme, ochelari cu rama subtire pe nas, desi nu au avut vreodata probleme cu vederea. Constipatele sunt mereu pe fuga. Se trezesc in ultimul moment, pentru ca se culca tarziu, nu mananca nimic dimineata, ies in fuga din casa, isi uita de obicei telefonul, actele, cheile de la masina, se intorc dupa ele,se imbraca din mers, pana la masina, la stop se machiaza, baga tona de ruj pe buze, se parfumeaza si isi aranjeaza parul tot la volan, astfel ca atunci cand pasesc tantose pe usa biroului sa fie aranjate impecabil si sa le traga o flegma din priviri colegelor de pe pozitiile ierarhice inferioare. Odata asezate la birou, raspund in scarba celor 248 de mailuri primite peste seara, iar daca cineva comite imprudenta sa o strige pentru te miri ce, tipa din gura de sarpe ca e ocupata, ca nimeni nu apreciaza ca ea munceste si ca tine firma in spate. Marea majoritate a constipatelor fumeaza. De impresie. Li se pare sic sa socializeze la o tigara desi fumul le incurca vizibil, motiv pentru care fumeaza numai tigari de grosimea unui bat de chibrit. Constipatele discuta de obicei numai intre ele. Orice intrusa care nu se incadreaza in tipologia constipatei este automat si cu brutalitate exclusa. 99% din discutiile constipatelor se poarta in jurul unui singur subiect: sexul. 1% din conversatie reprezinta cererea si oferirea de bricheta pentru aprinderea unei noi tigari: " Imi dai si mie te rog bricheta sa imi mai aprind o tigara?" " Da, ia de aici, da si cum iti spuneam , ce i-as trage-o lu George de la IT, cre ca o are mare, am vazut asa conturul prin pantalonii aia cu care ai venit ieri la birou. Ah, aici la birou i-as trage-o". 99% din cele 99% discutii legate de sex sunt pur si simplu ipotetice. Verbele sunt toate la conditional-optativ :" i-as trage-o", "mi-ar placea", " ma intreb cum ar fi daca..". Asta pentru ca, indeobste, constipatele nu au o viata sexuala activa. Inconjurandu-se de un aer de superioritate insuportabil pentru cei din jur, devin automat inabordabile. Mai mult decat atat, crezandu-se ele insele mari dive, isi fixeaza asteptari atat de inalte vis-a-vis de barbatii din jur, incat oricine s-ar incumeta sa se apropie de ele, si-ar primi un mare flit peste ochi. In schimb, constipatele au fantezii. De obicei fantezii cu stafiditi. Idolii lor sunt, aproape invariabil, Sean Connery, Al Pacino si Virgil Iantu. Lista se poate completa cu o sumedenie de stafiditi, numele nici macar nu conteaza. Merg la sala doar sa saliveze la instructorul de acolo si se fac ca nu pricep cum se executa exercitiile doar-doar le-o pune ala mana pe fundul lasat ca sa le explice ce si cum. Constipatele vor sa dea impresia ca beau rar si numai fineturi, la petrecerile alea scortoase unde se fac manga din 2 pahare de whisky si spera sa le ingramadeasca pe vreo canapea vreun tip mai de doamne-ajuta. Daca se poate, sa nu le lase totusi semne pe gat, ar fi ideal. Nu da bine la imagine. De mancat baga in ele numai salate, fructe de mare si mancaruri cu nume imposibile si aspect ce te pune pe ganduri. Numai specialitati una si una. Constipatele isi fac vacantele in strainatate nu pentru a vizita ceva, ci doar pentru shopping. Arunca gramezi de bani pe pantofi, posete, pantofi, posete si pantofi. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu au timp de cariera, la 35 de ani intra in depresie ca ar vrea un copil dar nu au cu cine sa il faca, iar la 40 de ani se trezesc niste obosite cu multi pantofi si o groaza de posete. Platesc pusti sa le insoteasca in oras ca sa le dea peste nas colegelor cu ce prospatura sta cu ele si, in lipsa de alternative viabile, apeleaza la fecundare in vitro. Astfel, la sapte ani cand intra la scoala, copilul ei va fi intrebat daca bunica care l-a adus vine sa il si ia dupa-amiaza. La batranete va arata si ea ca o stafida, dar Sean Connery, Al Pacino si, probabil, Virgil Iantu, se vor fi dus de mult din lumea asta.
Sleampetele sunt total opusul. Si nu prea. Dupa cum, de altfel, ne spune si denumirea, sleampetele sunt...sleampete. Ele activeaza de obicei in domenii unde, chipurile, ai nevoie de creativitate, inventivitate, spirit liber si minte deschisa. Foarte deschisa. De aceea publicitatea, PR-ul si designul vestimentar sau de interior (design interior se refera, desi poate nu credeti, la interiorul cladirilor) sunt printre domeniile unde intalnesti sleampete. De imbracat, se imbraca absolut dubios. Bocanci sau adidasi roz ori mov, ciorapi mov sau roz ( invers decat adidasii), siclam sau verzi, fusta scurta in carouri care acopera putin din picioarele de obicei subtiri si in "x", pulover lalau sau tricou cu mesaj, esarfa multicolora la gat, parul ravasit si vopsit in culorile curcubeului. Ochelarii cu lentile cat capul de strut si in culori vii confera sleampetelor un aspect de libelula beata. La fel, nici ele nu au avut vreodata probleme cu vederea. Ceilalti au avut. probleme la vederea lor fara ochelari. Sleampetele nu se grabesc niciodata, au tot timpul din lume. Spun ele ca au deadline-uri dar stiu mereu ca si maine e o zi si ca ce poti face azi e mai bine sa lasi pe maine ca poate se rezolva de la sine poimaine. Se trezesc tarziu, nu pentru ca se culca tarziu, ci pentru ca nu au de ce sa se trezeasca devreme, merg la birou oricum cand au ele chef. Munca de creatie poti sa o faci de oriunde si oricand, dar mereu in a doua parte a zilei. Asa ca dimineata si-o umplu band nspe cafele si sudand un pachet de tigari, alaturi de alte sleampete. Sleampetele nu vorbesc numai intre ele, din contra, adopta cu usurinta alte genuri, ba chiar se dau in vant dupa constipate, de care isi bat joc in mod constant. Sleampetele nu fumeaza de impresie, lor chiar le place. La fel si cu bautura, reminiscente ale serilor din Vama cand beau vodka cat bea boul apa si vomitau, pline de creativitate, in cort. Din cand in cand o mai ard si azi in Vama, sub acoperire. 100% din discutiile sleampetelor sunt, surpriza....despre sex. Nu isi irosesc acel 1% sa isi mai ceara bricheta una alteia, se servesc pur si simplu. "Mama, deci mi-a tras-o George de la IT aseara de astazi nu mai puteam sa merg. O are mult mai mare decat credeam eu cand l-am vazut ieri la birou in pantalonii aia". Asta pentru ca, indeobste, sleampetele au o viata sexuala activa. Chiar hiperactiva. Inconjurandu-se cu un aer de maxima disponibilitate cu accente de disperare, devin automat accesibile si abordabile. Mai mult decat atat, constientizand ele insele faptul ca sunt niste naspete, nu isi fixeaza standarde prea inalte, multumindu-se cu ce pica. Si mai pica. Sleampetele au si ele fantezii dar nu cu stafiditi, ci cu staruri in voga. Tipi nu neaparat frumosi, ci, spun ele, interesanti. Aici se observa ca un tip, cu cat e mai ciudat, in acceptiunea lor e mai bun. Printre idolii la zi ale sleampetelor sunt: Hugh Jackman, Daniel Craig (noul Bond, pentru ignoranti) sau chiar Nicholas Cage !!! Lista e mult mai lunga, am ales doar trei nume la intamplare. Merg la sala din an in Paste, nu neaparat pentru instructor, dar daca se nimenreste, de ce nu? Cum am mai spus, sleampetele nu se dau in laturi de la consumul de alcool. Cica le da un fior creativ. Le plac petrecerile imbibate in alcool si se imbata greu, de la o sticla de tarie in sus, iar daca nu se gaseste vreunul sa le inghesuie pe o canapea, se inghesuie ele intre ele. Si petrecerea e reusita. De mancat, baga in ele orice, nu sunt genul sa cerceteze eticheta in cautare de "e"uri si numarand caloriile. Sleampetele isi fac vacantele in strainatate, dar nu neaparat pentru shopping. De obicei fac un soi de turism sexual mascat. Adica acasa spun ca merg sa viziteze locuri noi, trag rapid 3-4 cadre in afara unui muzeu si apoi pierd vremea prin baruri cautand vreun localnic dornic de senzatii tari. Combina fara restrictii alcoolul cu iarba. Cica si asta le da un fior creativ, ma rog. Shopping fac in ultima zi, pe fuga, si arunca in cos accesorii vestimentare extravagante si de un bun gust indoielnic. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu vad rostul, la 35 de ani rad de alea care intra in depresie ca nu au un copil iar la 40 de ani duc copilul vecinelor la scoala, imbracate fiind la fel de sleampat ca la 20 de ani. Degeaba platesc pusti sa iasa cu ele, pana si astia au mandria lor. Despre facut copii, macar in vitro nici pomeneala. Are si Vitro asta, care o fi el, mandria sa. De aia, dupa cum am spus, duc copilul vecinelor la scoala, Astfel, la sapte ani, cand intra la scoala, copilul va fi intrebat daca femeia care l-a adus e bona sau e cazul sa sune la Politie. La batranete vor arata ca ET, dar si atunci ca si acum, Hugh Jackman, David Graig sau Nicholas Cage!!! vor fi pentru ele science fiction.
sâmbătă, 17 iulie 2010
Furadan
Pariez ca habar nu aveati, ca si mine, despre Furadan. Am aflat de el odata cu moartea Madalinei Manole. Ieri am autit ca o alta femeie, incantata de ce vazuse la TV, si descoperind o noua si sigura metoda de sinucidere, a ras fara jena o sticluta din toxicul pesticid si dusa a fost. In ritmul asta, Furadan are toate sansele sa devina un criminal in serie. In serie limitata momentan.
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
duminică, 20 iunie 2010
Senzationalul mister al Anemonei Hurumbac - aberatie literara grava
Motto: " Can you tell me, who the fuck, is Anemona Hurumbac?"
As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.
As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.
marți, 8 iunie 2010
Mic tratat de grataristica
Iunie, soare, cald, gratar, o succesiune aparent normala de termeni. Unii ar inlocui gratarul cu marea, dar cum inca vremea e capricioasa, astazi vom vorbi despre un gratar.
O iesire la iarba verde, un gratarel sau un gratarescu, dupa cum il alinta fiecare, un barbecue pentru cei mai simandicosi, ce sa mai vorbim, locul ideal unde sa ucizi cu sange rece un mititel si sa il ineci corespunzator cu o bericioaica la pet.
Grupul gratarist variaza ca numar, nu s-a descoperit inca o reteta de succes infailibila. Oricum, sa spunem ca un gratar in trei are accente perverse, in doi nu se mai cheama gratar ci harjoneala in natura ( daca indivizii sunt de acelasi sex nu e harjoneala, ci bulangeala ), iar gratar de unul singur e depresivo-suicidal. Chiar asa, cum ar fi sa te duci singurel, sa iti intinzi paturica intr-o poienita, sa iti aprinzi focul, sa scoti tacticos un pet bine racit din desaga, sa te intinzi pe paturica si ca o aroganta, sa deschizi si cutia de table sau, varianta hardcore, cea de rummy, cu toate cele 4 tablite? Postulatul Gratarului :" Desi logica ti-ar spune ca in trei e cel mai bine, afla ca exista si variante mai bune. In mai multi". Fiind postulat, nu mai trebuie demonstrat.
Sa revenim... Un gratar serios se face in 10-12 oameni. Maxim. Peste 12 devine parastas, plus ca sansele la a mai apuca un mititel sau macar o ciosvarta acolo se reduc simtitor. De aici rezulta Intaia Teorema a Gratarului: " Sansele la a te infrupta din bunatat la un gratar sunt invers proportionale cu numarul de participanti ". E atat de logica, incat din teorema devine axioma.Si deci nici ea nu mai trebuie sa fie demonstrata. QED, pentru cunoscatori.
Dar unde facem gratarul? Si aici exista mai multe abordari, ale diverselor scoli si curente de gandire. Unii, naturalistii, nu concep un gratar de succes decat in sanul naturii. In padure, in poiana, pe mal de rau sau de lac. Carcotasii il numesc gratar taranesc, adica, vezi Doamne, numai taranii merg la padure. Specialitate: mititelul cu mustar si carnaciorul incolacit asezonate cu bere Skol sau Neumarkt. Carcotasii acestia sunt adeptii gandirii burghezo-grataresti. Ei sunt adeptii inversunati ai gratarului la casa, la conac. Neaparat in curte, sa vada si vecinii mai mult sau mai putin avuti ce chiolhan dau ei. Aici se accepta si peste 12 meseni, scopul final nefiind mancatul ci umilirea vecinilor-adversari. Specialitate : miel la protap, berbecut sau ditamai vitelul, asijderea, alaturi de vin rosu frantuzesc de pe vremea lui IIsus sau whisky vechi din epoca de piatra. Mai exista un al treilea curent, initial aparut underground, dar care tinde sa treaca treptat in mainstream : curentul grataristilor-platonici. E format din cei ce numai se gandesc la gratar, saliveaza numai la idea de a incropi unul dar nu mananca nimic, niciodata. Si aici exista doua subcurente: platonistii-sarmani, care ar vrea dar nu au cu ce si platonistii-masochisti, care au cu ce dar nu vor. Specialitate: gandirea la mic, sau cum ar zice Donald Trump :"thinking small". Ultimul curent este cel mai periculos: grataristii-nihilisti sau anarhisti. Sunt cei care pur si simplu neaga existenta gratarului, se leapada de el si organizeaza ocazional raiduri prin paduri sau prin conace, prigonindu-i pe grataristii de cariera.
Antrenul. Grataristii de padure prefera invariabil manelele. N-ai sa vezi sau sa auzi altceva. Motto: "Gratarul fara Guta - ca barbatul fara puta". Grataristii burghezi infuleca numai si numai pe acorduri de muzica clasica. Clasici in viata: Pustiu,Minune si Salam. Motto:" Ce pustiu ar fi in lume, fara un salam minune". Grataristii platonici se multumesc numai sa se gandeasca la Salam si sa asculte de dupa gard, de la vecini cum le zice Copilu' de Aur. Motto halucinant: " Noi cand ne gandim la voi, voi mancati ce-am vrea si noi". In sfarsit, anarhistii ii asculta pe toti. Cu urechea.
In mii de ani, s-au ridicat si au cazut imperii, popoare au disparut de pe fata pamantului si altele au renascut din propria cenusa, religii s-au nascut si au pierit in negura timpurilor. Inca nu stim cine l-a impuscat pe Kennedy, daca Elvis traieste sau daca americanii si-au inscenat atentatele din 9/11. Poate nici nu vom afla vreodata. Peste timp, singurele certitudini in istoria umanitatii, singurele puncte de reper si sprijin in momentele cela mai grele raman doar ei: Guta si Gratarul."G&G Forever"
O iesire la iarba verde, un gratarel sau un gratarescu, dupa cum il alinta fiecare, un barbecue pentru cei mai simandicosi, ce sa mai vorbim, locul ideal unde sa ucizi cu sange rece un mititel si sa il ineci corespunzator cu o bericioaica la pet.
Grupul gratarist variaza ca numar, nu s-a descoperit inca o reteta de succes infailibila. Oricum, sa spunem ca un gratar in trei are accente perverse, in doi nu se mai cheama gratar ci harjoneala in natura ( daca indivizii sunt de acelasi sex nu e harjoneala, ci bulangeala ), iar gratar de unul singur e depresivo-suicidal. Chiar asa, cum ar fi sa te duci singurel, sa iti intinzi paturica intr-o poienita, sa iti aprinzi focul, sa scoti tacticos un pet bine racit din desaga, sa te intinzi pe paturica si ca o aroganta, sa deschizi si cutia de table sau, varianta hardcore, cea de rummy, cu toate cele 4 tablite? Postulatul Gratarului :" Desi logica ti-ar spune ca in trei e cel mai bine, afla ca exista si variante mai bune. In mai multi". Fiind postulat, nu mai trebuie demonstrat.
Sa revenim... Un gratar serios se face in 10-12 oameni. Maxim. Peste 12 devine parastas, plus ca sansele la a mai apuca un mititel sau macar o ciosvarta acolo se reduc simtitor. De aici rezulta Intaia Teorema a Gratarului: " Sansele la a te infrupta din bunatat la un gratar sunt invers proportionale cu numarul de participanti ". E atat de logica, incat din teorema devine axioma.Si deci nici ea nu mai trebuie sa fie demonstrata. QED, pentru cunoscatori.
Dar unde facem gratarul? Si aici exista mai multe abordari, ale diverselor scoli si curente de gandire. Unii, naturalistii, nu concep un gratar de succes decat in sanul naturii. In padure, in poiana, pe mal de rau sau de lac. Carcotasii il numesc gratar taranesc, adica, vezi Doamne, numai taranii merg la padure. Specialitate: mititelul cu mustar si carnaciorul incolacit asezonate cu bere Skol sau Neumarkt. Carcotasii acestia sunt adeptii gandirii burghezo-grataresti. Ei sunt adeptii inversunati ai gratarului la casa, la conac. Neaparat in curte, sa vada si vecinii mai mult sau mai putin avuti ce chiolhan dau ei. Aici se accepta si peste 12 meseni, scopul final nefiind mancatul ci umilirea vecinilor-adversari. Specialitate : miel la protap, berbecut sau ditamai vitelul, asijderea, alaturi de vin rosu frantuzesc de pe vremea lui IIsus sau whisky vechi din epoca de piatra. Mai exista un al treilea curent, initial aparut underground, dar care tinde sa treaca treptat in mainstream : curentul grataristilor-platonici. E format din cei ce numai se gandesc la gratar, saliveaza numai la idea de a incropi unul dar nu mananca nimic, niciodata. Si aici exista doua subcurente: platonistii-sarmani, care ar vrea dar nu au cu ce si platonistii-masochisti, care au cu ce dar nu vor. Specialitate: gandirea la mic, sau cum ar zice Donald Trump :"thinking small". Ultimul curent este cel mai periculos: grataristii-nihilisti sau anarhisti. Sunt cei care pur si simplu neaga existenta gratarului, se leapada de el si organizeaza ocazional raiduri prin paduri sau prin conace, prigonindu-i pe grataristii de cariera.
Antrenul. Grataristii de padure prefera invariabil manelele. N-ai sa vezi sau sa auzi altceva. Motto: "Gratarul fara Guta - ca barbatul fara puta". Grataristii burghezi infuleca numai si numai pe acorduri de muzica clasica. Clasici in viata: Pustiu,Minune si Salam. Motto:" Ce pustiu ar fi in lume, fara un salam minune". Grataristii platonici se multumesc numai sa se gandeasca la Salam si sa asculte de dupa gard, de la vecini cum le zice Copilu' de Aur. Motto halucinant: " Noi cand ne gandim la voi, voi mancati ce-am vrea si noi". In sfarsit, anarhistii ii asculta pe toti. Cu urechea.
In mii de ani, s-au ridicat si au cazut imperii, popoare au disparut de pe fata pamantului si altele au renascut din propria cenusa, religii s-au nascut si au pierit in negura timpurilor. Inca nu stim cine l-a impuscat pe Kennedy, daca Elvis traieste sau daca americanii si-au inscenat atentatele din 9/11. Poate nici nu vom afla vreodata. Peste timp, singurele certitudini in istoria umanitatii, singurele puncte de reper si sprijin in momentele cela mai grele raman doar ei: Guta si Gratarul."G&G Forever"
Abonați-vă la:
Postări (Atom)