Nota: acesta este NU este un pamflet anti-crestinism, ci doar unul anti-cretinism. Cine vrea il poate trata ca atare. Sau nu.
In urma cu aproximativ o luna, oricine deschidea televizorul putea sa asiste, prin intermediul micului ecran, la diverse competitii oarecum sportive, in mod cert de anduranta extrema, grupate sub titlul neoficial de "Olimpiada Credintei". Avand in vedere sezonul in care se desfasoara, poate fi numita fie "Olimpiada de toamna a credintei", fie "Jocurile bisericesti de toamna". In loc de cele cinci cercuri olimpice avem crucea iar Comitetul Olimpic Roman a fost substituit de Biserica Ortodoxa Romana. Ce mi-e COR, ce mi-e BOR ?
Taxa de inscriere: minim 50 RON, varsati crestineste in cutia milei, fara bon fiscal, pentru ca diploma de merit sa iti fie recunoscuta. Sub aceasta suma esti considerat nedemn si in unele cazuri poti fi judecat ca eretic si ars pe rug in fata multimii extaziate. Scriptura spune ca esti fericit daca esti "sarac cu duhul"... nu sarac lipit pamantului. Cei ce achita suprataxa de la 100 de euro in sus sunt scutiti de diverse etape ale probelor, in directa legatura cu cuantumul depus in cutia milei.
Participanti - sute de mii de exaltati, oameni aparent normali, care se imbulzesc zile in sir pentru a parcurge toate probele obligatorii si care ravnesc la titlul neoficial de "Atlet al crestinatatii". Conditii necesare: studii maxime 10 clase, daca esti nascut inainte de 1990, orice studii daca esti nascut dupa, ca la ce scoalase face acum, chiar nu mai conteaza. Grad redus de alfabetizare, nivel extrem de subtire al cunostintelor generale. Daca ai studiat in scoala "stiinte diavolesti" precum fizica, chimia, biologia sau matematica, esti automat respins. Trebuie sa stii "Tatal Nostru"... ca pe "Tatal Nostru" si crezi ca doar cu "Crezul" vei depasi orice criza. Trebuie sa accepti cu zambetul pe buze un cot in gura primit de la un partener de intrecere si neaparat sa ii intorci si falca cealalata pentru a incasa o lovitura bonus.
Scopul fiecarei probe: atingerea cu mana sau/si cu un obiect personal (sau al persoanelor apropiate) a moastelor vreunui sfant mai mult sau mai putin celebru. Exista si intre sfinti o ierarie clara. Atingerea de moaste de sfant celebru, gen Dumitru, Vasile, Ioan, Gheorghe se puncteaza triplu fata de atingerea unui sfant sau mucenic de o mai mica amplitutide spirituala. E oarecum firesc, una e sa atingi cu varful degetului nasul sfantului Vasile si alta e sa iti ramana amprenta pe un Nectarie, Ieraclie sau Aglaie (de primul nu sunt sigur, dar ultimii doi exista, credeti si nu google-iti)
Probe - in functie de distanta parcursa de credinciosi din punctul de plecare pana la linia de finish, avem "Maratonul moastelor", " O suta de metri moaste" sau proba scurta de "40 de mucenici viteza".
Maratonul este proba-regina a atletului crestin. Proba consta in parcurgerea a minim 10 kilometri in conditii atmosferice extreme, timp de minim 12 ore (de-a lungul vremii au fost inregistrate si cazur-irecord, de cate 2 zile). La fiecare kilometru exista un lant de jandarmi ("agenti ai Satanei"), al caror unic scop e sa te umileasca si sa te faca sa renunti la cursa spre mantuire. Fie iti adreseaza injurii, fie nu iti faciliteaza accesul la mult ravnitele sarmale (sarmalele aici functioneaza ca bauturile energizante de se dau ciclistilor in Turul Frantei), fie lanseaza informatii false cum ca nu ar ajunge moastele pentru toata lumea, doar doar renunti la cursa. Odata trecut ultimul lant de jandarmi, te tarasti, sleit de puteri catre linia de sosire dincolo de care te asteapta mult asteptatele moaste. O intrebare de profan imi strafulgera mintea: care e singularul de la "moaste"? O fi "moasca" sau "moasta"?
In fine, ajuns la fata locului, credinciosul preacuvios incepe prin a-si trece mana peste un orificiu din care iese dupa caz, un nas, un ochi, un deget al raposatului dar neputrezitului 100% sfant. Dar asta nu e tot, dintr-o geanta pe care a carat-o tot drumul incepe sa scoata haine, bijuterii, lenjerie mai mult sau mai putin intima, o carte de bucate, biletul la loto jucat in ziua precedenta, poza facuta in photoshop cu principalul dusman asezat in sicriu, ultimul cd cu Guta, cheile de la masina si, bineintele, ultimul dar nu cel din urma, portofelul. Toate dar absolut toate intra in contact direct cu Divinitatea prin orificiul respectiv. Pare ca toata energia Universului e concentrata in acea deschizatura in racla ( am aflat ca se cheama racla, eu eram convins ca aia e doar o trpa de hip-hop)
Exista in unele cazuri posibilitatea ca doi atleti sa ajunga in acelasi timp la linia de sosire. Cum o regula nescrisa spune ca nu poti imparti o "moasta" ( am hotarat, asta e singularul) la mai mult de un credincios, se trece la departajare. Aceasta consta intr-o cursa pe distanta mica, contra cronometru in care fiecare trebuie, in timp de 1 minut, sa pupe cat mai multe icoane. Cine pupa mai multe, e declarat castigator dintre cei doi. Dac si la aceasta proba egalitatea se mentine, cei doi sunt automat eliminati, deoarece se considera ca nu merita sa fie printre cei Alesi. Recursul la aceasta decizie se va solutiona apoi. La Judecata de Apoi.
Numai cine a trecut prin minim un maraton primeste automat un voucher de reducere de 50 % la intrarea in Rai (exista si vouchere simple, de 10% discount, care pot fi achizitionate de pe www.e-heaven.ro). Premiile acordate la maraton sunt: locul 1 - norisor de 80 mp, cu sauna, jacuzzi, LCD pe care ruleaza numai RAI UNO, betisoare parfumate cu aroma de tamaie. Locul 2 se bucura de norisor de 50 mp cu dotarile de mai sus, dar mai inghesuite asa. In plus, la alegere, poate opta pentru vedere spre Iad, ca sa le faca la misto semne obscene alora de ard in cazanul cu smoala ("Ti-am zis eu, bah, sa moara mama, sa vii in ziua aia cu mine ca se da haleu la biserica. Bah, haleu nu am mai prins, dar am pupat cateva icoane si uite unde am ajuns, nu ca tine. Acum arzi acolo, ca tot ai fost un parlit toata viata" - aroganta extrema de crestin preacuvios). Pe LCD ruleaza RAI DUE in sistem pay-per-view. Locul 3 are norisor tip garsoniera, 30 mp si ocazia de a lua cina cu Sf. Petru la bistroul din colt, tip impinge tava. Fiind totusi in Rai, ca avantaj, tava se impinge singura. Pe LCD ruleaza RAI TRE codat. decodor: 50 de euro pe care trebuie sa ii platesti anticipat, la inscrierea in maraton, daca crezi inca de la inceput ca ai sanse de castig, merita investitia.
La "100 de metri moaste" si la " 40 de mucenici viteza" premiile sunt mai putin tentante dar si efortul este mult mai mic. Practic sunt variatii ale probei de departajare de la maraton. Prima, o cursa de 100 de metri printre gardulete pe principiul "cine pune mana primul" iar a doua competitie este o proba de pupat-fulger. Cat mai mult in cat mai putin timp. Recordul mondial e detinut, oarecum firesc, de un roman care din exces de zel a pupat in 45 de secunde, nici mai mult nici mai putin de...41 de mucenici. Explicatia a venit ulterior cand s-a constatat, pe baza probei video, ca tipul avusese la el, in buzunarul de la piept o poza cu Gigi Becali in chip de mare mucenic.
De obicei competitia se desfasoara pe durata a trei zile si trei nopti, ca in povesti.
La sfarsitul fiecare zile, preoti de diverse varste si diferite lungimi de barba se tarasc cu trupurile garbovite de atata credinta si fior spiritual spre Mercedesurile lor negre, ultimul tip, deschid cu evlavie radioul setat pe Buzdu si Morar (in dotarile optionale de la Merzan nu intra si abonament la Radio Trinitas) si demareaza in tromba in aclamatiile delirante a multimii de participanti aflati in transa.
Pentru ei, preotul este calea de legatura cu Divinitatea, omul care le asculta contra cost problemele care le boteaza contra cost copiii si le inmormanteaza contra cost rudele si care de fiecare data le aminteste ca "banul e ochiul dracului". Pentru dealerii Mercedes, preotul este un un client-premium. Pentru Divinitate...eh, Divinitatea vine mai apoi... la Judecata de Apoi... pentru boi.
Se afișează postările cu eticheta amuzant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta amuzant. Afișați toate postările
marți, 15 noiembrie 2011
duminică, 6 martie 2011
The footballer's Speech
Ar fi trebuit sa ma fac fotbalist. Nu pentru ca as fi vreun mare talent. Sunt asa, sa zicem, de nivel mediu. De alergat nu prea alerg, cand eram mic imi placea sa stau in fata, “la pomana” cum se zice. Intre timp nu s-a schimbat nimic in acest sens. Nu vreau sa ma fi facut fotbalist nici pentru banii multi, masinile scumpe, casele de vis si femeile bune si proaste ce graviteaza in jurul lor. Nicidecum.
Mi-ar fi placut la nebunie sa fiu fotbalist ca sa dau interviuri la TV. O, daaaa ! Nu stiu daca ati fost atenti la aceste momente esentiale din viata unui fotbalist roman: interviurile. Eu le studiez atent de ceva vreme si, sincer, sunt fascinat. Este o intreaga filosofie de viata cuprinsa in cele cateva vorbe abia articulate de jucator, un fluviu de intelepciune ce se revarsa din gura acestuia direct in urechile noastre avide de absolut. Si culmea, toti, dar absolut toti, fara exceptie, spun aceleasi lucruri de parca sunt toti reprezentantii acelorasi curente de gandire. Dar sa nu anticipam si sa ne aplecam putin asupra studiului acestui fenomen: discursul fotbalistului roman.
“Dorinta mea cea mai mare este de a imbraca tricoul primei reprezentative si, evident, de a prinde un contract avantajos afara”.
Fotbalistul roman este in primul rand un reprezentant al curentului patriotismului nehotarat. Asta deoarece fiecare din ei are in cariera doua obiective majore: acela de a juca pentru echipa nationala si a evolua la un club in strainatate. Numit popular si curentul “cu curu’n doua luntre” sau “ si cu … si cu sufletu-n Rai “ ( din ratiuni de excesiva decenta nu am putut reproduce exact expresia ). Toti, de la primele interviuri afirma acest lucru, iar intr-o proportie covarsitoare esueaza lamentabil.
“Important nu este ca eu sa inscriu, important e sa castige echipa”
Un principiu care explica, in mare, esecul pe linie al echipelor romanesti. Daca niciun fotbalist, fie el atacant, fundas, mijlocas, nu considera important sa inscrie, cu siguranta nu o va face. Atunci ramane totul in sarcina portarului. Da, dar portarul tre sa apere. Aflat intr-o mare dilema, acesta din urma nu e in stare sa faca bine nimic din cele doua. Din cele de mai sus se nasc doua afirmatii – standard, ambele halucinante :
“ Adversarii si-au dorit mai mult victoria” si “ Daca reuseam sa inscriem mai mult decat ei, poate castigam” ( a se remarca faptul ca si in acest ultim caz exista inca o urma de indoiala). Dar cum sa inscrii daca nu consideri important asta?
Teoria mega evoutionismului e sustinuta de afirmatia : “ Fotbalul a evoluat, nu mai exista echipe mici”. Rezulta ca exista numai echipe mari si foarte mari. Andorra, Luxemburg si Papua Noua Guinee au devenit in ultimii ani superputeri, iata explicatia faptului ca de multa vreme nu mai batem pe nimeni.
Cu toate acestea, inaintea fiecarui meci, bravii nostri jucatori se incurajeaza citind tratate de biologie aplicata si concluzionand cu un aer doct: “Si ei ( adversarii) au tot doua maini si doua picioare”. Mai, sa fie, total neasteptat. Dar ce e si mai neasteptat abia acum urmeaza. Bravii reprezentanti ai truismului strato – sferic afirma cu nonsalanta cum ca, vezi Doamne: “ Mingea e rotunda”. Dupa meci se revine, aproape de fiecare data, la afirmatia din alineatul anterior.
Cei care la micul dejun isi arunca privirea prin tabelul lui Mendeleev sunt convinsi de faptul ca : “primul gol ne-a turnat plumb in picioare”. La fel al doilea, al treilea… Cu atata plumb in picioare nu e de mirare ca abia se deplaseaza pe teren. Jucatorul roman nu este lent de fel, doar golurile primite il ingreuneaza .
“Am primit primul gol prea repede” sau “ Am primit gol in cel mai nepotrivit moment”, de parca exista vreun moment propice primirii golului, sunt alte doua afirmatii demne de luat in seama.Ambele sunt in stransa legatura cu aia cu plumbul, de mai sus. Fotbalistul roman are cel putin 4 momente nepotrivite pentru a incasa gol: in primele minute ale celor doua reprize ca si in ultimele minute ale acestora .Intelegem de aici ca, primite in afara intervalelor de mai sus, golurile sunt chiar izbavitoare ?
Pe final aflam ca “Publicul a fost al 12-lea jucator”. Cand aceiasi oameni din tribuna il injura cu patos, publicul devine “ un grup de nesimtiti, betivi, care vin la stadion sa isi verse frustrarile”. Curat liber-schimbism, monser !
In eterna cautare a absolutului, fotbalistul roman este un intreg compendiu de maxime si cugetari in fata caruia noi, profanii care nu reusim sa intelegem ca “ Meciul se termina odata cu ultimul fluier al arbitrului “, nu putem decat sa ne scoatem palaria si sa facem o reverenta.
“M..e Dica “
Mi-ar fi placut la nebunie sa fiu fotbalist ca sa dau interviuri la TV. O, daaaa ! Nu stiu daca ati fost atenti la aceste momente esentiale din viata unui fotbalist roman: interviurile. Eu le studiez atent de ceva vreme si, sincer, sunt fascinat. Este o intreaga filosofie de viata cuprinsa in cele cateva vorbe abia articulate de jucator, un fluviu de intelepciune ce se revarsa din gura acestuia direct in urechile noastre avide de absolut. Si culmea, toti, dar absolut toti, fara exceptie, spun aceleasi lucruri de parca sunt toti reprezentantii acelorasi curente de gandire. Dar sa nu anticipam si sa ne aplecam putin asupra studiului acestui fenomen: discursul fotbalistului roman.
“Dorinta mea cea mai mare este de a imbraca tricoul primei reprezentative si, evident, de a prinde un contract avantajos afara”.
Fotbalistul roman este in primul rand un reprezentant al curentului patriotismului nehotarat. Asta deoarece fiecare din ei are in cariera doua obiective majore: acela de a juca pentru echipa nationala si a evolua la un club in strainatate. Numit popular si curentul “cu curu’n doua luntre” sau “ si cu … si cu sufletu-n Rai “ ( din ratiuni de excesiva decenta nu am putut reproduce exact expresia ). Toti, de la primele interviuri afirma acest lucru, iar intr-o proportie covarsitoare esueaza lamentabil.
“Important nu este ca eu sa inscriu, important e sa castige echipa”
Un principiu care explica, in mare, esecul pe linie al echipelor romanesti. Daca niciun fotbalist, fie el atacant, fundas, mijlocas, nu considera important sa inscrie, cu siguranta nu o va face. Atunci ramane totul in sarcina portarului. Da, dar portarul tre sa apere. Aflat intr-o mare dilema, acesta din urma nu e in stare sa faca bine nimic din cele doua. Din cele de mai sus se nasc doua afirmatii – standard, ambele halucinante :
“ Adversarii si-au dorit mai mult victoria” si “ Daca reuseam sa inscriem mai mult decat ei, poate castigam” ( a se remarca faptul ca si in acest ultim caz exista inca o urma de indoiala). Dar cum sa inscrii daca nu consideri important asta?
Teoria mega evoutionismului e sustinuta de afirmatia : “ Fotbalul a evoluat, nu mai exista echipe mici”. Rezulta ca exista numai echipe mari si foarte mari. Andorra, Luxemburg si Papua Noua Guinee au devenit in ultimii ani superputeri, iata explicatia faptului ca de multa vreme nu mai batem pe nimeni.
Cu toate acestea, inaintea fiecarui meci, bravii nostri jucatori se incurajeaza citind tratate de biologie aplicata si concluzionand cu un aer doct: “Si ei ( adversarii) au tot doua maini si doua picioare”. Mai, sa fie, total neasteptat. Dar ce e si mai neasteptat abia acum urmeaza. Bravii reprezentanti ai truismului strato – sferic afirma cu nonsalanta cum ca, vezi Doamne: “ Mingea e rotunda”. Dupa meci se revine, aproape de fiecare data, la afirmatia din alineatul anterior.
Cei care la micul dejun isi arunca privirea prin tabelul lui Mendeleev sunt convinsi de faptul ca : “primul gol ne-a turnat plumb in picioare”. La fel al doilea, al treilea… Cu atata plumb in picioare nu e de mirare ca abia se deplaseaza pe teren. Jucatorul roman nu este lent de fel, doar golurile primite il ingreuneaza .
“Am primit primul gol prea repede” sau “ Am primit gol in cel mai nepotrivit moment”, de parca exista vreun moment propice primirii golului, sunt alte doua afirmatii demne de luat in seama.Ambele sunt in stransa legatura cu aia cu plumbul, de mai sus. Fotbalistul roman are cel putin 4 momente nepotrivite pentru a incasa gol: in primele minute ale celor doua reprize ca si in ultimele minute ale acestora .Intelegem de aici ca, primite in afara intervalelor de mai sus, golurile sunt chiar izbavitoare ?
Pe final aflam ca “Publicul a fost al 12-lea jucator”. Cand aceiasi oameni din tribuna il injura cu patos, publicul devine “ un grup de nesimtiti, betivi, care vin la stadion sa isi verse frustrarile”. Curat liber-schimbism, monser !
In eterna cautare a absolutului, fotbalistul roman este un intreg compendiu de maxime si cugetari in fata caruia noi, profanii care nu reusim sa intelegem ca “ Meciul se termina odata cu ultimul fluier al arbitrului “, nu putem decat sa ne scoatem palaria si sa facem o reverenta.
“M..e Dica “
luni, 11 octombrie 2010
Entuziasmofilius maximus
In viata asta a mea am doua probleme grave. Nu stiu care e mai grava dintre ele, cert e ca ma lovesc de ele constant.
Prima ar fi ca multa lume imi spune ca seman cu Bote. Da, ati auzit bine, cu insusi Bote. Bote cel cu Bianca, Bote cel cu mama Zina, Bote cel cu multe femei si in egala masura cu multi baieeti. Si cand zic baietei, ma refer strict la prezentari. Cand isi prezinta unul altuia ce mai e la moda.
A doua problema ar fi aceea ca, vezi Doamne, sunt un om lipsit de entuziasm. Daca la faza cu Bote mai inghit eu (ups!!!) si mai las de la mine, ca inca nu mi-am dat seama daca a fi comparat cu "Burlacu'" e de bine sau de rau, treaba cu entuziasmul, mai precis cu lipsa lui, ma pune serios pe ganduri.
Daca treaba cu Bote e relativ recenta, treaba cu entuziasmul e veche rau. Incep sa cred ca inca de cand m-am nascut. Sau chiar de dinainte. Cred ca am fost neentuziast inca din faza intrauterina. Unicul caz inregistrat in lume de Apaticus Intrauterinus. Fiind primul caz, am toate sansele sa intru in anale. Scuze, Bote !
In copilarie, nici urma de entuziasm. Cand ceilalti copii zburdau pe maidan, eu abia ma taraiam spre locul de joaca. La fotbal, jucam pe post de pomanagiu-dreapta, asteptam sa vina mingea la mine si poate asa ma atingeam de ea. Victoriile, ca si infrangerile, ma lasau rece.
Situatia nu s-a schimbat radical nici mai tarziu. Cand colegii mei multumeau Divinitatii ca au luat BAC-ul eu ma uitam ca vitelul la poarta noua pe listele alea si nu ma bucuram deloc. Am intrat printre primii la facultate si le-am telefonat scurt alor mei cu aceeasi voce neutra cu care i-as fi anuntat ca a inceput sa ploua.
Cand am luat licenta, am baut fara pic de entuziasm cateva beri si cand m-am dus la primul job, colegii ma intrebau zilnic de ce sunt suparat, daca s-a intamplat ceva. Nu aveam nimic, nici macar chef de munca. Ma taraiam spre serviciu cu aceeasi pofta cu care acum cativa ani ma duceam sa bat mingea pe maidan.
M-am mutat la Bucuresti, aici colegii cei noi, baieti fini, mi-au spus de la obraz: " bah baiatule, tu cand vii la munca, parca mergi la inmormantare". Sa nu intelegeti acum ca lipsa mea de entuziasm se reduce doar la munca. Nu nu, se pare ca in permanenta afisez o fata de nemultumit de parca nimic pe lumea asta nu m-ar satisface.
Tot gandindu-ma la problema asta a mea, am incercat sa gasesc si explicatii. Ei bine, iata-le, in ordinea numerelor de pe tricou :
1. Sunt gras. Ma rog, gras e un cuvant cam dur. As spune supraponderal. Am cateva kilograme in plus. Mereu am avut. Unde ati vazut voi grasi entuziasti? Si apoi, daca vezi un grasun plin de voiosie, nu-i asa ca pare si mai suspect? Ce motiv de entuziasm sa aiba un rotofei?
2. Beau. Da, consum alcool. Nu cu regularitate de ceas elvetian, dar macar cu perseverenta de roman get-beget. Sa imi spuneti voi mie acum ce entuziasm sa mai ai dimineata de dupa, cand te trezesti cu capul cat o banita si cautand de-a busilea drumul spre wc. Si unde mai pui ca dai in casa de amanta,nevasta, prietena, mama, bunica, vecina care invariabil iti vor pune stupida intrebare: " Iar ai baut, nu?"
3. Si entuziastii mor. Unii dintre ei, chiar mai devreme decat cei ca mine. Si atunci, de ce sa imi bat capul? De ce sa nu astept sfarsitul cu o mutra acra, impasibila? Oare entuziastii mor mai cu spor?
4. Asemanarea cu Bote. Care, chiar daca exista, chiar daca nu (asemanarea, nu Bote), in mod cert nu iti da niciun motiv de a fi exaltat. Oare, daca as fi mai entuziast, o sa ma confunde Bianca intr-o seara cu el?
Pentru ca este un text inceput si continuat fara nici cea mai mica urma de entuziasm, acest post se incheie subit aici.
Va multumesc!
Prima ar fi ca multa lume imi spune ca seman cu Bote. Da, ati auzit bine, cu insusi Bote. Bote cel cu Bianca, Bote cel cu mama Zina, Bote cel cu multe femei si in egala masura cu multi baieeti. Si cand zic baietei, ma refer strict la prezentari. Cand isi prezinta unul altuia ce mai e la moda.
A doua problema ar fi aceea ca, vezi Doamne, sunt un om lipsit de entuziasm. Daca la faza cu Bote mai inghit eu (ups!!!) si mai las de la mine, ca inca nu mi-am dat seama daca a fi comparat cu "Burlacu'" e de bine sau de rau, treaba cu entuziasmul, mai precis cu lipsa lui, ma pune serios pe ganduri.
Daca treaba cu Bote e relativ recenta, treaba cu entuziasmul e veche rau. Incep sa cred ca inca de cand m-am nascut. Sau chiar de dinainte. Cred ca am fost neentuziast inca din faza intrauterina. Unicul caz inregistrat in lume de Apaticus Intrauterinus. Fiind primul caz, am toate sansele sa intru in anale. Scuze, Bote !
In copilarie, nici urma de entuziasm. Cand ceilalti copii zburdau pe maidan, eu abia ma taraiam spre locul de joaca. La fotbal, jucam pe post de pomanagiu-dreapta, asteptam sa vina mingea la mine si poate asa ma atingeam de ea. Victoriile, ca si infrangerile, ma lasau rece.
Situatia nu s-a schimbat radical nici mai tarziu. Cand colegii mei multumeau Divinitatii ca au luat BAC-ul eu ma uitam ca vitelul la poarta noua pe listele alea si nu ma bucuram deloc. Am intrat printre primii la facultate si le-am telefonat scurt alor mei cu aceeasi voce neutra cu care i-as fi anuntat ca a inceput sa ploua.
Cand am luat licenta, am baut fara pic de entuziasm cateva beri si cand m-am dus la primul job, colegii ma intrebau zilnic de ce sunt suparat, daca s-a intamplat ceva. Nu aveam nimic, nici macar chef de munca. Ma taraiam spre serviciu cu aceeasi pofta cu care acum cativa ani ma duceam sa bat mingea pe maidan.
M-am mutat la Bucuresti, aici colegii cei noi, baieti fini, mi-au spus de la obraz: " bah baiatule, tu cand vii la munca, parca mergi la inmormantare". Sa nu intelegeti acum ca lipsa mea de entuziasm se reduce doar la munca. Nu nu, se pare ca in permanenta afisez o fata de nemultumit de parca nimic pe lumea asta nu m-ar satisface.
Tot gandindu-ma la problema asta a mea, am incercat sa gasesc si explicatii. Ei bine, iata-le, in ordinea numerelor de pe tricou :
1. Sunt gras. Ma rog, gras e un cuvant cam dur. As spune supraponderal. Am cateva kilograme in plus. Mereu am avut. Unde ati vazut voi grasi entuziasti? Si apoi, daca vezi un grasun plin de voiosie, nu-i asa ca pare si mai suspect? Ce motiv de entuziasm sa aiba un rotofei?
2. Beau. Da, consum alcool. Nu cu regularitate de ceas elvetian, dar macar cu perseverenta de roman get-beget. Sa imi spuneti voi mie acum ce entuziasm sa mai ai dimineata de dupa, cand te trezesti cu capul cat o banita si cautand de-a busilea drumul spre wc. Si unde mai pui ca dai in casa de amanta,nevasta, prietena, mama, bunica, vecina care invariabil iti vor pune stupida intrebare: " Iar ai baut, nu?"
3. Si entuziastii mor. Unii dintre ei, chiar mai devreme decat cei ca mine. Si atunci, de ce sa imi bat capul? De ce sa nu astept sfarsitul cu o mutra acra, impasibila? Oare entuziastii mor mai cu spor?
4. Asemanarea cu Bote. Care, chiar daca exista, chiar daca nu (asemanarea, nu Bote), in mod cert nu iti da niciun motiv de a fi exaltat. Oare, daca as fi mai entuziast, o sa ma confunde Bianca intr-o seara cu el?
Pentru ca este un text inceput si continuat fara nici cea mai mica urma de entuziasm, acest post se incheie subit aici.
Va multumesc!
sâmbătă, 17 iulie 2010
Furadan
Pariez ca habar nu aveati, ca si mine, despre Furadan. Am aflat de el odata cu moartea Madalinei Manole. Ieri am autit ca o alta femeie, incantata de ce vazuse la TV, si descoperind o noua si sigura metoda de sinucidere, a ras fara jena o sticluta din toxicul pesticid si dusa a fost. In ritmul asta, Furadan are toate sansele sa devina un criminal in serie. In serie limitata momentan.
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
miercuri, 12 mai 2010
Lefter
Avea Caragiale un personaj intr-una din schitele sale celebre, un personaj pe numele sau Lefter Popescu. Bag de seama ca suntem sau putem fi rude. Pe mine ma cheama Popa. Lefter Popa. Acum sincer sa fiu nu stiu daca ma numesc Lefter sau lefter mi se zice fiindca nu am nicio letcaie in buzunare, cert e ca a trecut atat de mult de cand prin buzunare imi sufla vantul incat as putea sa il trec in buletin fara problema. Cam cum a facut tovarasul primar Piedone. Si unde mai pui ca Lefter suna mai romanesc decat Piedone.
Lefter, lefter, da' trebuie sa traiesc si eu cumva. Pai voi ce credeati, ca stau degeaba? Nicidecum, am o viata mai incarcata si mai palpitanta decat multi angajati pe care ii stiu.
Am inceput prin a fi molar. Daca mintea va zboara la dinti, sunteti intr-o grava eroare. Ce-i drept, e si vina mea, pentru ca meseria cu pricina se numeste mall-ar. Mai exact ce e molarul? Molarul e cel platit sa se inghesuie alaturi de altii cetateni, tot molari sau oameni obisnuiti, atunci cand se deschide un mare mall sau centru comercial. Nu ati remarcat la TV cum la fiecare deschidre de mall se calca lumea in picioare? Credeati ca e pe bune? As, regie in toata regula. Iei 50-100 de lefteri ca mine, molari de meserie sau doar molari-voluntari, ii amplasezi tactic la usile mall-ului si ai deschiderea perfecta. E si mai avantajos pentru centrele comerciale ca astora nu tre sa le platesti asigurare medicala. isi dau si isi iau coate in figura pentru cateva zeci de lei, iar eventualele contuzii si le trateaza pe banii lor. Am fost molar de vreo 2 ori in viata mea, ultima dats la Sun Plaza cand am realizat ca e o concurenta dura in domeniu. Dura si la propriu si la figurat, pentru ca riscam sa devin rapid un molar fara molari. Unii isi luau rolul prea in serios. Si am iesit din bransa.
Apoi am cautat ceva asa mai rafinat, sa ma implic intr-un act de cultura ceva, mai potrivit cu firea mea artistica. Si m-am facut actor. Eh, poate exagerez, eram dublura de figurant. Nu eram multi sa stiti, e un job elitist, nu oricine poate sa il suplineasca pe cel ce suplineste in mod normal un alt actor. Necesita ani de studii, la mine era ceva natural, imi venea manusa. Eram platit la comision, ca marile vedete, aveam cota parte din incasari. Debutul meu pe scena a insemnat si ultima aparitie, dr ce aparitie, un deliciu pentru public. Jucam intr-o mare drama, nu mai stiu cum se numea, ceva de un rus, Tolstoievski parca, "Prima si pedeapsa" parca. Ca auzisem eu ceva de o prima, si m-am gandit ca m-am scos. Lumea in sala, ca la drama, cu ochii aproape rosii de plans. Astia de pe scena, jucau perfect rolul, cand trebuia sa intru eu. Pe scena, o masa intinsa plina cu bucate. Cre ca era pomana unuia de daduse ortu popii mai devreme. Eu fiind dublura de figurant si nestiind niciodata in ce piesa voi fi distribuit, invatam mai multe roluri deodata. Din greseala, crezand ca joc in "Titanic Vals", o comedie pe cinste, cum intru in scena incep sa debitez ca un apucat:"Dragii mei, nu ma votati, nu vreau sa fiu deputat". Si mort de foame, ma infig intr-o rata bine preparata ce trona pe niste varza la fel de imbietoare. Surpriza, era de decor. Atat rata cat si varza. Cum muscasem eu cu atata pofta, dintii mi se intepenisera in cauciucul din care era confectionata oratania. Unul dintre meseni, ca sa ma scoata din incurcatura imi aplica o lovitura zdravana peste spate, chipurile ma inecasem. Lovitura elibera rata din muscatura mea mortala odata cu doi canini. Dupa molari pierdusem si caninii. Oare ce urma? In sala, delir, lumea radea in hohote desi trebuia sa fie o drama. M-au dat afara nemernicii. Din invidie, sunt sigur de asta, ii eclipsam pe toti. Si nu mi-au dat nimic, nici comision, nici prima. Sa fie ei sanatosi, aprecierea publicului facea mai mult decat toti banii din lume. Dar nu tinea de foame.
In oarecare disperare de cauza, am zis sa mai incerc ceva. Astfel incat astazi sunt "window shopper". Stiu, e o denumire mai pompoasa asa, dar ce, CFO, CEO sau Deputy nu stiu ce suna mai omenesc? Va intrebati ce anume fac in noua ipostaza. Foarte simplu, jobul meu e sa ma plasez in fata vitrinelor, sa adopt o postura tampa, de semi retard, imbracat ponosit si sa ma holbez minute bune la cei dinauntru. Meseria asta se practica indeobste la magazinele astea de oameni normali spre saraci. Cel mai bine merge la magazinele de second hand. Si stiti de ce? Acolo vin in mod normal oameni din cei mai saraci. Vazand unul care nu isi permite sa intre daramite sa cumpere ceva nici macar dintr-un second hand, de indata le creste mandria si respectul de sine. Incep sa se vada mult mai sus pe scara sociala, si astfel sumele cheltuite in magazine cresc. Cresc exponential cu cat de bine iti intri in rol. O data o femeie, o pensionara amarata vai de ea, a cheltuit nici mai mult nici mai putin de 15 lei intr0un astfel de magazin, dupa ce m-a vazut stand afara in ploaie si efectiv salivand la o pereche de pantaloni pe care de altfel nu i-as fi purtat in mod normal nici daca mi-i facea cadou.
Fac asta de vreo 3 luni de zile. Sunt deja recunoscut in bransa ca un expert. Dar chiar si asa nu ma culc pe laurii gloriei. Competitia e mare si aici, stiu o multime care abia astepata sa imi ia locul.
Zilele trecute, trecand pe langa un strain, in fine unul care vorbea in engleza, cred, la mobil, l-am auzit spunand :" Fuck it, I left her". De atunci stau permanent in garda, daca si strainii imi vaneaza jobul si se dau drept mine, inseamna ca vine sfarsitul lumii, fratilor.
joi, 6 mai 2010
La teatru
E misto sa mergi la teatru. De aia m-am mutat si in Bucuresti acum 5 ani, sa fiu aici, in mijlocul evenimentelor teatrale, sa inhalez cultura pe ambele nari, sa infulec intreaga stagiune de la National, Bulandra, Comedie, ala mic, ala foarte mic si cel extraordinar de mic. Cel extraordinar de mic e atat de mic incat nu are intrare. Are numai iesire.
Zilele trecute am fost invitat de o amica la "Singuri in noapte" sau "Straini in noapte", in fine, una peste alta totul se intampla noaptea. Desi piesa incepea ziua. Cu Piersic. Piesa. Apoi m-am prins ce era cu noaptea. La cat vorbeste maestrul Piersic, o fi incepand ea ziua, dar sigur se sfarseste spre miezul noptii. Cand probabil ca-i adoarme partenera. Ca avea si o partenera al carei nume imi scapa.
Piesa se tinea la Sala Palatului, de la opt. Si la opt fara un sfert fix eram acolo. Dar nu mai era nimeni. Eram singur. Nu in noapte ci in fata Salii Polivalente. Gresisem destinatia. De fapt taximetristul gresise, fie pentru ca era prost fie pentru ca eu eram prost si ii dadusem alta destinatie. Ambele variante stateau in picioare. Ma si mirasem, piesa era prezentata ca un mare succes de casa si eu stateam ca vitelul la poarta noua alaturi de femeia de serviciu. Femeia, pe la vreo 60 de ani, imi spuse cu glas stins, posibil sa fi avut vreo boala de gat: " aha, flacaule, ai gresit adresa, a mai venit unu' mai devreme sa intrebe de nu stiu ce targ erotic, cu gagici dezbracate, dar nu e aici, flacaule, manca-te-ar mama, cauti prospaturi, ai?". Femeia ma luase la sigur. Sa ii explic ca nu e asa, era in zadar. Mai ales ca nu imi displacea idea cu targul erotic. Iar eu si cu baba deja devenisem "Straini in soapte". Riscant.
Am plecat in graba, am sarit intr-un taxi si cand ma uit mai atent, stupoare!, taximetristul era acelasi de ma adusese pana acolo. M-as fi luat de el, dar tipul mi-a luat-o inainte:" eh, sefule, m-am gandit eu ca nu are cum sa fie aici, dar daca matale ai zis aici, aici te-am adus. Chestia aia cu femei e undeva prin Floreasca". Ma apucasera spumele. Ori omul era vorbit cu cotoroanta de dinainte ori chiar se citea pe fata mea pofta de "prospaturi" ca sa o citez pe mamaie. I-am zis pe un ton rastit oarecum ca eu nu vreau femei, eu vreau la teatru. A zambit. Fals, si a mers mai departe. Pana am ajuns la Sala palatului, nu a mai scos o vorba. Poate se speriase ca, nevrand femei,oi vrea barbati si s-o fi simtit amenintat, poate a zis ca fac misto de el cu teatrul, cine stie. Cert e ca la coborare nu mi-a dat niciun rest. Si-a tras cu nerusinare vreo 4 lei. La cat dadusem pana atunci pe doua drumuri, 4 lei era deja parfum. Nu am mai comentat.
Urc grabit scarile Salii palatului, intru val-vartej pe usa, trec pe langa o tipa imbracata ciudat si dau buzna in sala. Nu ma intrebase nimeni de bilet. Ciudat. M-or fi vazut cu ce avant intru si au zis ca nu se cuvine sa mi-l rupa. Avantul, cat si biletul. In sala, vreo 20 de oameni ca sa fiu indulgent. Pe scena, un tip si o tipa dialogau intr-un semiintuneric ce nu imi permite sa il disting nici pe maestrul Piersic nici pe duduia al carei nume imi scapa. Caut cu lanterna telefonului din dotare randul si locul si ma asez. Stupoare, langa mine, in locul amicei se lafaia o duduie de peste 120 de kile, ce abia incapea in scaun. Transpirata toata bolborosea niste fraze imperceptibile. Mi se parea de un prost gust total sa vorbesti la teatru. Am atins-o usor pe mana, sa o fac atenta. Balena, hatz! mi-a insfacat palma in palma dumisale si incepu deodata sa sa ma mangaie mai mult decat evident. Dau sa ma trag din stransoare, dar ce?, creatura nici nu voia sa auda. Ma trase si mai mult inspre ea. Acum transpiratia ei se prelingea pe fata mea. Am tipat ca din gura de sarpe. Nimic. Maestrul Piersic pe scena isi vedea de piesa in timp ce eu ma zbateam in ghearele mortii. Parea sa nu il deranjeze. Pe mine, da. Dupa 5 minute de lupta, bestia a cedat. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-a ridicat si a plecat. Dupa ea au inceput sa iasa toti. Ramasesem singur. Singur in noapte.
Buimac si socat extrem, ies si eu stors de vlaga din sala. Ii dau telefon amicei, telefonul inchis. Dau sa cobor treptele, asa ametit cum eram, cand deodata ochii imi cad pe un afis: "MISA organizeaza conferinta cu tema "Sexualitatea si eliberarea prin erotism", editia a III-a". Marti, 20 aprilie. Ma uit pe telefon. Era marti, 20 aprilie. Ma uit pe bilet:" Straini in noapte". Miercuri, 21 aprilie.
MI S-A rupt filmul...
Zilele trecute am fost invitat de o amica la "Singuri in noapte" sau "Straini in noapte", in fine, una peste alta totul se intampla noaptea. Desi piesa incepea ziua. Cu Piersic. Piesa. Apoi m-am prins ce era cu noaptea. La cat vorbeste maestrul Piersic, o fi incepand ea ziua, dar sigur se sfarseste spre miezul noptii. Cand probabil ca-i adoarme partenera. Ca avea si o partenera al carei nume imi scapa.
Piesa se tinea la Sala Palatului, de la opt. Si la opt fara un sfert fix eram acolo. Dar nu mai era nimeni. Eram singur. Nu in noapte ci in fata Salii Polivalente. Gresisem destinatia. De fapt taximetristul gresise, fie pentru ca era prost fie pentru ca eu eram prost si ii dadusem alta destinatie. Ambele variante stateau in picioare. Ma si mirasem, piesa era prezentata ca un mare succes de casa si eu stateam ca vitelul la poarta noua alaturi de femeia de serviciu. Femeia, pe la vreo 60 de ani, imi spuse cu glas stins, posibil sa fi avut vreo boala de gat: " aha, flacaule, ai gresit adresa, a mai venit unu' mai devreme sa intrebe de nu stiu ce targ erotic, cu gagici dezbracate, dar nu e aici, flacaule, manca-te-ar mama, cauti prospaturi, ai?". Femeia ma luase la sigur. Sa ii explic ca nu e asa, era in zadar. Mai ales ca nu imi displacea idea cu targul erotic. Iar eu si cu baba deja devenisem "Straini in soapte". Riscant.
Am plecat in graba, am sarit intr-un taxi si cand ma uit mai atent, stupoare!, taximetristul era acelasi de ma adusese pana acolo. M-as fi luat de el, dar tipul mi-a luat-o inainte:" eh, sefule, m-am gandit eu ca nu are cum sa fie aici, dar daca matale ai zis aici, aici te-am adus. Chestia aia cu femei e undeva prin Floreasca". Ma apucasera spumele. Ori omul era vorbit cu cotoroanta de dinainte ori chiar se citea pe fata mea pofta de "prospaturi" ca sa o citez pe mamaie. I-am zis pe un ton rastit oarecum ca eu nu vreau femei, eu vreau la teatru. A zambit. Fals, si a mers mai departe. Pana am ajuns la Sala palatului, nu a mai scos o vorba. Poate se speriase ca, nevrand femei,oi vrea barbati si s-o fi simtit amenintat, poate a zis ca fac misto de el cu teatrul, cine stie. Cert e ca la coborare nu mi-a dat niciun rest. Si-a tras cu nerusinare vreo 4 lei. La cat dadusem pana atunci pe doua drumuri, 4 lei era deja parfum. Nu am mai comentat.
Urc grabit scarile Salii palatului, intru val-vartej pe usa, trec pe langa o tipa imbracata ciudat si dau buzna in sala. Nu ma intrebase nimeni de bilet. Ciudat. M-or fi vazut cu ce avant intru si au zis ca nu se cuvine sa mi-l rupa. Avantul, cat si biletul. In sala, vreo 20 de oameni ca sa fiu indulgent. Pe scena, un tip si o tipa dialogau intr-un semiintuneric ce nu imi permite sa il disting nici pe maestrul Piersic nici pe duduia al carei nume imi scapa. Caut cu lanterna telefonului din dotare randul si locul si ma asez. Stupoare, langa mine, in locul amicei se lafaia o duduie de peste 120 de kile, ce abia incapea in scaun. Transpirata toata bolborosea niste fraze imperceptibile. Mi se parea de un prost gust total sa vorbesti la teatru. Am atins-o usor pe mana, sa o fac atenta. Balena, hatz! mi-a insfacat palma in palma dumisale si incepu deodata sa sa ma mangaie mai mult decat evident. Dau sa ma trag din stransoare, dar ce?, creatura nici nu voia sa auda. Ma trase si mai mult inspre ea. Acum transpiratia ei se prelingea pe fata mea. Am tipat ca din gura de sarpe. Nimic. Maestrul Piersic pe scena isi vedea de piesa in timp ce eu ma zbateam in ghearele mortii. Parea sa nu il deranjeze. Pe mine, da. Dupa 5 minute de lupta, bestia a cedat. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-a ridicat si a plecat. Dupa ea au inceput sa iasa toti. Ramasesem singur. Singur in noapte.
Buimac si socat extrem, ies si eu stors de vlaga din sala. Ii dau telefon amicei, telefonul inchis. Dau sa cobor treptele, asa ametit cum eram, cand deodata ochii imi cad pe un afis: "MISA organizeaza conferinta cu tema "Sexualitatea si eliberarea prin erotism", editia a III-a". Marti, 20 aprilie. Ma uit pe telefon. Era marti, 20 aprilie. Ma uit pe bilet:" Straini in noapte". Miercuri, 21 aprilie.
MI S-A rupt filmul...
luni, 3 mai 2010
Petroholdingul (pamflet)
Motto: "Nu e petrol la Kabul, cati bani este la mogul" (zicere populara)
Motto 2: „Intr-o ierarhie, fiecare salariat tinde sa urce pana la nivelul sau de incompetenta.“ (Principiul lui Peter)
Trustul de presa Adevarul Holding isi va anunta in zilele urmatoare schimbarea denumirii in "Petro Holding" si nu datorita petrodolarilor pompati de Patriciu ci pentru ca mai nou apar tot felul de Peter sau Petre prin preajma.
Deja director general si de publicitate, Peter Imre a cedat functia de director marketing lui PETER Frank, un american pripasit pe plaiuri mioritice.
PETRE Roman va fi numit "fin sef" sau "sef fin" ( de la expresia post revolutionara "she fin baiat e Petrica asta", in dulshele grai moldovenesc ). De aseamnea PETRE Roman poate fi, prin cumul de functii, ca tot se poarta, sef la PR ( dupa initialele numelui).
Sediul firmei se va muta pe strada Bogdan PETRiceicu Hasdeu, asta pentru ca strada Dr. PETRu Groza nu mai exista.
Sigla noului trust va fi reprezentat de un stilou, obiect folosit in general la scris, inventat acum ceva vreme de romanul PETRache Poenaru.
La departamentul cultura-viata spirituala va fi cooptat Teo PETER Jr., membru activ al trupei "Altar", fiul regretatului Teo PETER.
Redactor Sef la Adevarul va fi promovat PETRE Barbu, desi Cartianu fusese de acord, pentru inca 2000 de euro la salariu sa isi schimbe numele fie in PETRONE Cartianu fie chiar in Grigore PETREANU. Cererile au fost respinse.
La petrecerea de lansare a noului holding va fi invitat de onoare actorul american PETER Falk, interpretul indragitului Colombo, detectivul. In acest caz se spune ca initial Patriciu s-a opus, lui neplacandu-i in mod deosebit detectivii,politistii, procurorii. Desi se cunoaste faptul ca Peter Falk sufera de ceva vreme de o boala mintala, s-a considerat ca nu e niciun impediment, in sensul ca oricum nu ar mai fi nicio diferenta, la ce se intampla acum in trust. Ba din contra, ar intra foarte bine in cadru.
De 1 iunie, Ziua Internationala a Copilului, toti angajatii holdingului, impreuna cu odraslele lor, sau nu, vor viziona la mall filmul " Aventurile lui PETER Pan ".
Urmand exemplul celorlalti moguli, care isi supun redactorii la teste de cultura generala, Patriciu va proceda la fel la Adevarul. Primul test va fi, la alegere, din "Viata si opera lui PETRE Ispirescu" sau din " Florentin Petre - mic tratat de fotbal pitic".
Pe final, o stire-bomba: pentru a pune capat speculatiilor lansate prin presa cum ca nu s-ar incadra in profilul companiei pe care o patroneaza, Dinu Patriciu va anunta intr-o confernta de presa pe, surpriza!, B1TV, ca de maine isi va schimba numele in Dinu Petriciu.
Motto 2: „Intr-o ierarhie, fiecare salariat tinde sa urce pana la nivelul sau de incompetenta.“ (Principiul lui Peter)
Trustul de presa Adevarul Holding isi va anunta in zilele urmatoare schimbarea denumirii in "Petro Holding" si nu datorita petrodolarilor pompati de Patriciu ci pentru ca mai nou apar tot felul de Peter sau Petre prin preajma.
Deja director general si de publicitate, Peter Imre a cedat functia de director marketing lui PETER Frank, un american pripasit pe plaiuri mioritice.
PETRE Roman va fi numit "fin sef" sau "sef fin" ( de la expresia post revolutionara "she fin baiat e Petrica asta", in dulshele grai moldovenesc ). De aseamnea PETRE Roman poate fi, prin cumul de functii, ca tot se poarta, sef la PR ( dupa initialele numelui).
Sediul firmei se va muta pe strada Bogdan PETRiceicu Hasdeu, asta pentru ca strada Dr. PETRu Groza nu mai exista.
Sigla noului trust va fi reprezentat de un stilou, obiect folosit in general la scris, inventat acum ceva vreme de romanul PETRache Poenaru.
La departamentul cultura-viata spirituala va fi cooptat Teo PETER Jr., membru activ al trupei "Altar", fiul regretatului Teo PETER.
Redactor Sef la Adevarul va fi promovat PETRE Barbu, desi Cartianu fusese de acord, pentru inca 2000 de euro la salariu sa isi schimbe numele fie in PETRONE Cartianu fie chiar in Grigore PETREANU. Cererile au fost respinse.
La petrecerea de lansare a noului holding va fi invitat de onoare actorul american PETER Falk, interpretul indragitului Colombo, detectivul. In acest caz se spune ca initial Patriciu s-a opus, lui neplacandu-i in mod deosebit detectivii,politistii, procurorii. Desi se cunoaste faptul ca Peter Falk sufera de ceva vreme de o boala mintala, s-a considerat ca nu e niciun impediment, in sensul ca oricum nu ar mai fi nicio diferenta, la ce se intampla acum in trust. Ba din contra, ar intra foarte bine in cadru.
De 1 iunie, Ziua Internationala a Copilului, toti angajatii holdingului, impreuna cu odraslele lor, sau nu, vor viziona la mall filmul " Aventurile lui PETER Pan ".
Urmand exemplul celorlalti moguli, care isi supun redactorii la teste de cultura generala, Patriciu va proceda la fel la Adevarul. Primul test va fi, la alegere, din "Viata si opera lui PETRE Ispirescu" sau din " Florentin Petre - mic tratat de fotbal pitic".
Pe final, o stire-bomba: pentru a pune capat speculatiilor lansate prin presa cum ca nu s-ar incadra in profilul companiei pe care o patroneaza, Dinu Patriciu va anunta intr-o confernta de presa pe, surpriza!, B1TV, ca de maine isi va schimba numele in Dinu Petriciu.
vineri, 30 aprilie 2010
Who the fuck is Dan Puric ?
Sunt deja pregatit sa infrunt acuzatiile ca as fi ignorant. De fapt, nu am cum sa le infrunt decat recunoscand franc: da, domne, sunt ignorant, dar sa mor daca stiu cine e acest Dan Puric.
Evident, o simpla cautare pe "goagal" ar rezolva intrucatva problema. Dar nu asta e scopul. Si nu asta e ideea. De fapt, nu exista nicio idee.
Prima oara mi-a atras atentia numele acesta cand l-am auzit pe Gigi Becali vorbindu-l de bine. Acum, cand te vorbeste Gigi de bine, in orice context, daca nu iti injura familia si nu te trimite la origini, inseamna ca esti cineva. Becali il descria ca pe "un mare roman". Ulterior am aflat ca si Vadim e "un mare roman" si apoi, cand am inteles ca si Banel Nicolita intra in aceeasi categorie am realizat ca pot emigra linistit.
Apoi am tot auzit despre Dan Puric. Cum ca ar fi, cum ca ar face, parca pantomima, parca filosofie, parca nationalism. Parca prea multe intr-un singur om, fie el si " un mare roman". Am auzit si lucruri mai putin bune, unii il acuzau ca ar fi un impostor, dar nu ii cred. Am asa un feeling ca nu e adevarat. Cred ca sunt niste frustrati care in cautare de publicitate arunca cu laturi intr-un "mare roman". Ca aia de il injura pe Banel in Ghencea. Ptiu!
Intre noi fie vorba, nici nu o sa il "google-esc" pe nea' Dan. Mi-e indiferent cu ce se ocupa. Cand auzi atata lume vorbind de bine despre cineva, nu mai are rost sa cauti. E clar ca e o exagerare. E din categoria aceea oarecum selecta a oamenilor despre care nu poti vorbi de rau, ca iti sar toti interesantii in cap. Aceeasi interesanti care merg saptamanal la teatru ca sa fie vazuti, iti spun in gura mare ca au abonament la opera, doar-doar i-o auzi cineva si pentru care Kant nu mai are nicio taina. Kant, Kent, Cunt, nu mai are importanta.
Suntem o natie in cautare avida de modele. Daca Dan Puric e un model, atunci sa fie. I just don't give a damn.
Evident, o simpla cautare pe "goagal" ar rezolva intrucatva problema. Dar nu asta e scopul. Si nu asta e ideea. De fapt, nu exista nicio idee.
Prima oara mi-a atras atentia numele acesta cand l-am auzit pe Gigi Becali vorbindu-l de bine. Acum, cand te vorbeste Gigi de bine, in orice context, daca nu iti injura familia si nu te trimite la origini, inseamna ca esti cineva. Becali il descria ca pe "un mare roman". Ulterior am aflat ca si Vadim e "un mare roman" si apoi, cand am inteles ca si Banel Nicolita intra in aceeasi categorie am realizat ca pot emigra linistit.
Apoi am tot auzit despre Dan Puric. Cum ca ar fi, cum ca ar face, parca pantomima, parca filosofie, parca nationalism. Parca prea multe intr-un singur om, fie el si " un mare roman". Am auzit si lucruri mai putin bune, unii il acuzau ca ar fi un impostor, dar nu ii cred. Am asa un feeling ca nu e adevarat. Cred ca sunt niste frustrati care in cautare de publicitate arunca cu laturi intr-un "mare roman". Ca aia de il injura pe Banel in Ghencea. Ptiu!
Intre noi fie vorba, nici nu o sa il "google-esc" pe nea' Dan. Mi-e indiferent cu ce se ocupa. Cand auzi atata lume vorbind de bine despre cineva, nu mai are rost sa cauti. E clar ca e o exagerare. E din categoria aceea oarecum selecta a oamenilor despre care nu poti vorbi de rau, ca iti sar toti interesantii in cap. Aceeasi interesanti care merg saptamanal la teatru ca sa fie vazuti, iti spun in gura mare ca au abonament la opera, doar-doar i-o auzi cineva si pentru care Kant nu mai are nicio taina. Kant, Kent, Cunt, nu mai are importanta.
Suntem o natie in cautare avida de modele. Daca Dan Puric e un model, atunci sa fie. I just don't give a damn.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)