Ar fi trebuit sa ma fac fotbalist. Nu pentru ca as fi vreun mare talent. Sunt asa, sa zicem, de nivel mediu. De alergat nu prea alerg, cand eram mic imi placea sa stau in fata, “la pomana” cum se zice. Intre timp nu s-a schimbat nimic in acest sens. Nu vreau sa ma fi facut fotbalist nici pentru banii multi, masinile scumpe, casele de vis si femeile bune si proaste ce graviteaza in jurul lor. Nicidecum.
Mi-ar fi placut la nebunie sa fiu fotbalist ca sa dau interviuri la TV. O, daaaa ! Nu stiu daca ati fost atenti la aceste momente esentiale din viata unui fotbalist roman: interviurile. Eu le studiez atent de ceva vreme si, sincer, sunt fascinat. Este o intreaga filosofie de viata cuprinsa in cele cateva vorbe abia articulate de jucator, un fluviu de intelepciune ce se revarsa din gura acestuia direct in urechile noastre avide de absolut. Si culmea, toti, dar absolut toti, fara exceptie, spun aceleasi lucruri de parca sunt toti reprezentantii acelorasi curente de gandire. Dar sa nu anticipam si sa ne aplecam putin asupra studiului acestui fenomen: discursul fotbalistului roman.
“Dorinta mea cea mai mare este de a imbraca tricoul primei reprezentative si, evident, de a prinde un contract avantajos afara”.
Fotbalistul roman este in primul rand un reprezentant al curentului patriotismului nehotarat. Asta deoarece fiecare din ei are in cariera doua obiective majore: acela de a juca pentru echipa nationala si a evolua la un club in strainatate. Numit popular si curentul “cu curu’n doua luntre” sau “ si cu … si cu sufletu-n Rai “ ( din ratiuni de excesiva decenta nu am putut reproduce exact expresia ). Toti, de la primele interviuri afirma acest lucru, iar intr-o proportie covarsitoare esueaza lamentabil.
“Important nu este ca eu sa inscriu, important e sa castige echipa”
Un principiu care explica, in mare, esecul pe linie al echipelor romanesti. Daca niciun fotbalist, fie el atacant, fundas, mijlocas, nu considera important sa inscrie, cu siguranta nu o va face. Atunci ramane totul in sarcina portarului. Da, dar portarul tre sa apere. Aflat intr-o mare dilema, acesta din urma nu e in stare sa faca bine nimic din cele doua. Din cele de mai sus se nasc doua afirmatii – standard, ambele halucinante :
“ Adversarii si-au dorit mai mult victoria” si “ Daca reuseam sa inscriem mai mult decat ei, poate castigam” ( a se remarca faptul ca si in acest ultim caz exista inca o urma de indoiala). Dar cum sa inscrii daca nu consideri important asta?
Teoria mega evoutionismului e sustinuta de afirmatia : “ Fotbalul a evoluat, nu mai exista echipe mici”. Rezulta ca exista numai echipe mari si foarte mari. Andorra, Luxemburg si Papua Noua Guinee au devenit in ultimii ani superputeri, iata explicatia faptului ca de multa vreme nu mai batem pe nimeni.
Cu toate acestea, inaintea fiecarui meci, bravii nostri jucatori se incurajeaza citind tratate de biologie aplicata si concluzionand cu un aer doct: “Si ei ( adversarii) au tot doua maini si doua picioare”. Mai, sa fie, total neasteptat. Dar ce e si mai neasteptat abia acum urmeaza. Bravii reprezentanti ai truismului strato – sferic afirma cu nonsalanta cum ca, vezi Doamne: “ Mingea e rotunda”. Dupa meci se revine, aproape de fiecare data, la afirmatia din alineatul anterior.
Cei care la micul dejun isi arunca privirea prin tabelul lui Mendeleev sunt convinsi de faptul ca : “primul gol ne-a turnat plumb in picioare”. La fel al doilea, al treilea… Cu atata plumb in picioare nu e de mirare ca abia se deplaseaza pe teren. Jucatorul roman nu este lent de fel, doar golurile primite il ingreuneaza .
“Am primit primul gol prea repede” sau “ Am primit gol in cel mai nepotrivit moment”, de parca exista vreun moment propice primirii golului, sunt alte doua afirmatii demne de luat in seama.Ambele sunt in stransa legatura cu aia cu plumbul, de mai sus. Fotbalistul roman are cel putin 4 momente nepotrivite pentru a incasa gol: in primele minute ale celor doua reprize ca si in ultimele minute ale acestora .Intelegem de aici ca, primite in afara intervalelor de mai sus, golurile sunt chiar izbavitoare ?
Pe final aflam ca “Publicul a fost al 12-lea jucator”. Cand aceiasi oameni din tribuna il injura cu patos, publicul devine “ un grup de nesimtiti, betivi, care vin la stadion sa isi verse frustrarile”. Curat liber-schimbism, monser !
In eterna cautare a absolutului, fotbalistul roman este un intreg compendiu de maxime si cugetari in fata caruia noi, profanii care nu reusim sa intelegem ca “ Meciul se termina odata cu ultimul fluier al arbitrului “, nu putem decat sa ne scoatem palaria si sa facem o reverenta.
“M..e Dica “
Se afișează postările cu eticheta glume. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta glume. Afișați toate postările
duminică, 6 martie 2011
marți, 2 noiembrie 2010
La socri
" Iubi, duminica asta ne asteapta ai mei la masa!". Asa incepe totul. Stiti, in viata sunt multe momente penibile. Ei bine, asta le depaseste pe toate. Masa cu socrii. Acum ca sunt socri sau doar parintii iubitei, prientenei, adica viitorii socri, nu e nicio diferenta. Rezultatul e acelasi, invariabil: dezastru!
Prima si cea mai la indemana tentatie: sa scapi, sa te sustragi miseleste. Dar, ce, poti? Dupa prima propozitie, enuntata mai sus, vine argumentatia fatala : " Daca ai sti cum gateste mama, dumnezeieste ". Intr-adevar de dumnezei ziceai si tu ceva in minte, dar cred ca erau din alta religie. Daca inca mai eziti, asta se citeste clar pe fata ta lunga, urmeaza decisiva :" Sa stii iubi, ca ma supar tare mult daca nu vii sa ii cunosti. Ai mei sunt niste oameni atat de misto ". Bine totusi ca a precizat de la bun inceput ca sunt oameni...
Exista doua variante: prima in care mergi tu cu ea de manuta la ai ei si a doua cand ea te asteapta deja la ai ei. Prima e varianta soft, a doua e apocaliptica. De ce? Simplu: posibilitatea de a te informa referitor la gusturile parintilor. Tu vrei sa pari cat mai prezentabil in special in fata mamei ( subiectul "tata" il tratam ulterior ). Mama careia tre sa ii iei flori. Acum, daca ea vine cu tine, poti sa o intrebi: " Auzi, scumpi, dar mamei tale ce flori ii plac?". Intreabrea de bun simt, raspunsul standard: " Ei, iubi, nu tre sa te deranjezi. Poti eventual sa iei acolo cateva prajituri, cel mult. ". Daca mai intrebi si ce prajituri, pari realmente bou, asa ca te abtii. Si iei flori. Odata ajuns in fata florariei, incep si ei sa ii sticleasca ochii. Parca ar pofti si ea la unul. La un buchet, adica. Ca sa nu pari neam prost, ii iei si ei. Daca vrei cu adevarat sa o dai pe spate pe masa, te opresti si la cofetarie si iei si niste prajituri. Placerea de a o vedea pe soacra-ta: nepretuita. Pentru flori + prajituri = 100 Ron, exista MasterCard. Dezavantajul : daca iubita vine cu tine e ca tot drumul iti va lauda mancarurile gatite de masa, cu ciorbite face, ce sarmalute, ce fripturica, ce salatute, ce prajiturele. pana ajungi la locul macelului, esti deja satul. De tot.
Daca gagica nu vine cu tine, tre sa intuiesti tu ce ii place lu'masa. Invariabil vei alege exact florile pe care asta le detesta si prajiturile de la care acu un an a facut toxiinfectie alimentara. Fireste, mama nu se va manifesta ca atare. Nu se va manifesta deloc. Odata raceala instalata, slabe sanse sa se mai schimbe ceva. Dar sa continuam.
Tatal. Lu tac'su tre sa ii iei si tu, ca baietii, o sticla de vin. Din ala bun. Aici e si mai nasol, ca nu poti sa ii ceri sfatul consoartei. Mai mult ca sigur ca nu stie ce vin consuma taica-su inainte sa o bata cand era mica. Ca sa nu pari rupt in cur, ii iei un vin scump. Ca sa nu para rupt in cur, scoate si el din bar un vin mult mai scump ca al tau. Placerea de a il vedea pe tata socru cum te umileste: nepretuita. Pentru stilca de vin = 100 Ron, tot saracu' MasterCard.
Odata depasite primele momente penibile, urmeaza episodul in care parintii incearca sa intareasca cele spuse de iubi si sa para niste " oameni misto ". " Dar hai, pofteste, ia un loc. Bei ceva? Ce sa iti aducem de baut? Un vin, un whisky?". Stop ! prima capcana. Atac din flanc al tatalui. Te intreaba intai daca bei. Daca zici ca nu bei, pari un mototol, daca zici ca bei si iti lucesc ochii cand auzi de un whiskean, deja esti alcoolic si oricum ar fi, ai o bila neagra. De obicei alegi sa bei, daca tot e de rahat, macar sa fie imbibat in alcool.
Mama, mult mai putin fina ca tatal, ataca frontal, la baioneta :" Ce sa iti dea mama de mancare? Avem asa: un aperitiv, vaaai, asa ceva usor, un salamior, branzica. Apoi la felul intai o ciorbita buuuuuna, de pui, o minunatie, apoi iti da mama niste sarmalute, te lingi pe degete nu alta. Si avem si niste fripturica, am inteles ca iti place aia de pui, am facut SPECIAL pentru tine,cu cartofiori prajiti. Desi am inteles ca ai fi la cura,a sa ca avem si legume fierte. Delicios, nu ai mancat asa ceva nici la tine acasa". Knock out total ! Intai foloseste diminutive. In ochii ei esti, clar, un retard. Apoi iti prezinta, mai ceva ca la restaurant, sapte feluri de mancare de te intrebi daca a mai ramas ceva marfa la Carrefour si decisiva, de-ci-si-va... iti jigneste si pe biata maica-ta, ca nu a facut ea in viata ei mancare ca madam. Razboi total. Prins la mijloc, cauti scaparea in ochii ei, a jumatatii jumatatilor, lumina ochilor, iubirea vietii, etc. Tradare ! Individa trecuse cu arme si bagaje la inamici : " Adu, mama din toate, eh, lasa ca stiu eu ca mananca mult. Se fandoseste el cu regimul lui, dar ce, lui ii trebuie regim? Nu vezi ce flumos e, ca-mi vine sa-l mananc tot". Mdea, mai bine ar manca ea tot.
Si incepe ospatul. Curg tavile, farfuriile, tacamurile, mancarurile de zici ca maine se decreteaza foamete generala. Parintii, care abia ciugulesc cate ceva, te analizeaza. Nici macar discret, ci se holbeaza efectiv la tine. De la cum tii cutitul si furculita, la ce fel te strambi cand gusti din " sarmalute, te lingi pe degete nu alta ", nu le scapa nimic. Si ca si cum nu ar fi de ajuns, nici macar nu te lasa sa mesteci ca omul, ci te asalteaza cu intrebari. tatal va vrea sa stii daca iti place fotbalul si cu ce echipa tii. Daca el e stelist si tu dinamovist, tace. Dar nu uita. Si nu iarta. Si te preia mama :" Eh, lasa, tu, baiatu cu de astea cu fotbalul ( se apleaca usor peste masa soptind complice: e nebun dupa fotbal, nu il dezlipesti de la teve cand joaca Steaua ), zi mai bine cu ce te ocupi". Alt stop cadru: mama va vrea mereu sa stii cu ce te ocupi. Sa vada cu ce amarastean sau din contra, cu ce viitor magnat, umbla fiisa. Sfat: in situatia asta neaparat sa raspunzi cu ce ITI DORESTI sa faci sau CE VEI FACE, nu cu ce faci momentan. Pentru ca, o data pari un tip cu viziune, care se gandeste la viitorul lui si in al doilea rand, oricum momentan ai un job de rahat si ai toate sansele sa fii privit ca un parazit social nedemn de progenitura de vita nobila a domniilor lor. Tatal, ca o fiara ranita, sare la beregata: " Bah, da voi, astia de la Dinamo, mai bateti bah si voi pe cineva, ha ha ha?". Si-o cauta. Dar nu poti riposta. Te simti legat de maini si de picioare. Mama: "Uf, ti-am zis sa incetezi cu asta cu fotbalu', bine ca sunteti voi astia de la Steaua mai breji, ca aveti 2 antrenori pe luna ( iar se apleaca peste masa si spune discret: sunt la curent cu tot, iti dai seama, il aud pe nebun urland prin casa)". Si, planuri mari? Familie, copii?" Tu sincer ai avea. In viitor. In viitorul foarte indepartat. Si nu cu fiica'sa. Dar parca poti sa ii spui asta patrapufnitei? Zambesti misterios de nu intelege nici ea, nici fiica'sa ce dracu ai vrut sa spui.
Daca te lovesc nevoile fiziologice, rezista cu stoicism. E de ajuns sa te duci la wc trei minute ca te vor toca toti trei ca pe pasta de mici. Cand vei reveni in camera te vor fixa toti trei cu o privire tampa din care nici tu, nici ei nu inteleg ce dracu vor ei sa spuna.
Momentul plecarii e la fel de crancen. Mama te va intreba daca ti-a placut pe la ei. Culmea tupeului e ca te va intreba si cand mai revii desi se citeste pe mecla ei ca nu ar mai vrea vreodata sa le treci pragul. Culmea culmilor tupeului, ascuns sub masca bunavointei, e atunci cand iti pregateste ea, din prea mare mila ei, un pachetel cu "bunatati facute special pentru tine", pe care sa il iei acasa. Jalnic. Umilit, o ajuti pe iubi sa se imbrace, doar doar oi mai salva din aparente, iesi spasit din casa si il auzi pe taica-su cum iti arunca peste umar: " Zi bah, cum e acolo la voi, in Stefan cel Mare, tot asa 300 de oameni mergeti pe stadion, hahahah?".
Pe drumul de intoarcere tacerea apasatoare dintre voi e deranjata doar razlet de cotcodacelile ei: " Si, cum ti s-au parut ai mei? Sunt super de treaba, ti-am zis eu! Iar lu' mama i-ai placut mult, nu mi-a zis dar o stiu eu cand ii place de cineva. Si tata nu e baiat rau, asa tachineaza el pe cine ii place lui. Deci sa stii ca si el te place. Si ti-am zis ca te iubesc mult, nu-i asa?"
In mintea ta, ideea unui triplu asasinat nu ti se mai pare deloc deplasata...
Prima si cea mai la indemana tentatie: sa scapi, sa te sustragi miseleste. Dar, ce, poti? Dupa prima propozitie, enuntata mai sus, vine argumentatia fatala : " Daca ai sti cum gateste mama, dumnezeieste ". Intr-adevar de dumnezei ziceai si tu ceva in minte, dar cred ca erau din alta religie. Daca inca mai eziti, asta se citeste clar pe fata ta lunga, urmeaza decisiva :" Sa stii iubi, ca ma supar tare mult daca nu vii sa ii cunosti. Ai mei sunt niste oameni atat de misto ". Bine totusi ca a precizat de la bun inceput ca sunt oameni...
Exista doua variante: prima in care mergi tu cu ea de manuta la ai ei si a doua cand ea te asteapta deja la ai ei. Prima e varianta soft, a doua e apocaliptica. De ce? Simplu: posibilitatea de a te informa referitor la gusturile parintilor. Tu vrei sa pari cat mai prezentabil in special in fata mamei ( subiectul "tata" il tratam ulterior ). Mama careia tre sa ii iei flori. Acum, daca ea vine cu tine, poti sa o intrebi: " Auzi, scumpi, dar mamei tale ce flori ii plac?". Intreabrea de bun simt, raspunsul standard: " Ei, iubi, nu tre sa te deranjezi. Poti eventual sa iei acolo cateva prajituri, cel mult. ". Daca mai intrebi si ce prajituri, pari realmente bou, asa ca te abtii. Si iei flori. Odata ajuns in fata florariei, incep si ei sa ii sticleasca ochii. Parca ar pofti si ea la unul. La un buchet, adica. Ca sa nu pari neam prost, ii iei si ei. Daca vrei cu adevarat sa o dai pe spate pe masa, te opresti si la cofetarie si iei si niste prajituri. Placerea de a o vedea pe soacra-ta: nepretuita. Pentru flori + prajituri = 100 Ron, exista MasterCard. Dezavantajul : daca iubita vine cu tine e ca tot drumul iti va lauda mancarurile gatite de masa, cu ciorbite face, ce sarmalute, ce fripturica, ce salatute, ce prajiturele. pana ajungi la locul macelului, esti deja satul. De tot.
Daca gagica nu vine cu tine, tre sa intuiesti tu ce ii place lu'masa. Invariabil vei alege exact florile pe care asta le detesta si prajiturile de la care acu un an a facut toxiinfectie alimentara. Fireste, mama nu se va manifesta ca atare. Nu se va manifesta deloc. Odata raceala instalata, slabe sanse sa se mai schimbe ceva. Dar sa continuam.
Tatal. Lu tac'su tre sa ii iei si tu, ca baietii, o sticla de vin. Din ala bun. Aici e si mai nasol, ca nu poti sa ii ceri sfatul consoartei. Mai mult ca sigur ca nu stie ce vin consuma taica-su inainte sa o bata cand era mica. Ca sa nu pari rupt in cur, ii iei un vin scump. Ca sa nu para rupt in cur, scoate si el din bar un vin mult mai scump ca al tau. Placerea de a il vedea pe tata socru cum te umileste: nepretuita. Pentru stilca de vin = 100 Ron, tot saracu' MasterCard.
Odata depasite primele momente penibile, urmeaza episodul in care parintii incearca sa intareasca cele spuse de iubi si sa para niste " oameni misto ". " Dar hai, pofteste, ia un loc. Bei ceva? Ce sa iti aducem de baut? Un vin, un whisky?". Stop ! prima capcana. Atac din flanc al tatalui. Te intreaba intai daca bei. Daca zici ca nu bei, pari un mototol, daca zici ca bei si iti lucesc ochii cand auzi de un whiskean, deja esti alcoolic si oricum ar fi, ai o bila neagra. De obicei alegi sa bei, daca tot e de rahat, macar sa fie imbibat in alcool.
Mama, mult mai putin fina ca tatal, ataca frontal, la baioneta :" Ce sa iti dea mama de mancare? Avem asa: un aperitiv, vaaai, asa ceva usor, un salamior, branzica. Apoi la felul intai o ciorbita buuuuuna, de pui, o minunatie, apoi iti da mama niste sarmalute, te lingi pe degete nu alta. Si avem si niste fripturica, am inteles ca iti place aia de pui, am facut SPECIAL pentru tine,cu cartofiori prajiti. Desi am inteles ca ai fi la cura,a sa ca avem si legume fierte. Delicios, nu ai mancat asa ceva nici la tine acasa". Knock out total ! Intai foloseste diminutive. In ochii ei esti, clar, un retard. Apoi iti prezinta, mai ceva ca la restaurant, sapte feluri de mancare de te intrebi daca a mai ramas ceva marfa la Carrefour si decisiva, de-ci-si-va... iti jigneste si pe biata maica-ta, ca nu a facut ea in viata ei mancare ca madam. Razboi total. Prins la mijloc, cauti scaparea in ochii ei, a jumatatii jumatatilor, lumina ochilor, iubirea vietii, etc. Tradare ! Individa trecuse cu arme si bagaje la inamici : " Adu, mama din toate, eh, lasa ca stiu eu ca mananca mult. Se fandoseste el cu regimul lui, dar ce, lui ii trebuie regim? Nu vezi ce flumos e, ca-mi vine sa-l mananc tot". Mdea, mai bine ar manca ea tot.
Si incepe ospatul. Curg tavile, farfuriile, tacamurile, mancarurile de zici ca maine se decreteaza foamete generala. Parintii, care abia ciugulesc cate ceva, te analizeaza. Nici macar discret, ci se holbeaza efectiv la tine. De la cum tii cutitul si furculita, la ce fel te strambi cand gusti din " sarmalute, te lingi pe degete nu alta ", nu le scapa nimic. Si ca si cum nu ar fi de ajuns, nici macar nu te lasa sa mesteci ca omul, ci te asalteaza cu intrebari. tatal va vrea sa stii daca iti place fotbalul si cu ce echipa tii. Daca el e stelist si tu dinamovist, tace. Dar nu uita. Si nu iarta. Si te preia mama :" Eh, lasa, tu, baiatu cu de astea cu fotbalul ( se apleaca usor peste masa soptind complice: e nebun dupa fotbal, nu il dezlipesti de la teve cand joaca Steaua ), zi mai bine cu ce te ocupi". Alt stop cadru: mama va vrea mereu sa stii cu ce te ocupi. Sa vada cu ce amarastean sau din contra, cu ce viitor magnat, umbla fiisa. Sfat: in situatia asta neaparat sa raspunzi cu ce ITI DORESTI sa faci sau CE VEI FACE, nu cu ce faci momentan. Pentru ca, o data pari un tip cu viziune, care se gandeste la viitorul lui si in al doilea rand, oricum momentan ai un job de rahat si ai toate sansele sa fii privit ca un parazit social nedemn de progenitura de vita nobila a domniilor lor. Tatal, ca o fiara ranita, sare la beregata: " Bah, da voi, astia de la Dinamo, mai bateti bah si voi pe cineva, ha ha ha?". Si-o cauta. Dar nu poti riposta. Te simti legat de maini si de picioare. Mama: "Uf, ti-am zis sa incetezi cu asta cu fotbalu', bine ca sunteti voi astia de la Steaua mai breji, ca aveti 2 antrenori pe luna ( iar se apleaca peste masa si spune discret: sunt la curent cu tot, iti dai seama, il aud pe nebun urland prin casa)". Si, planuri mari? Familie, copii?" Tu sincer ai avea. In viitor. In viitorul foarte indepartat. Si nu cu fiica'sa. Dar parca poti sa ii spui asta patrapufnitei? Zambesti misterios de nu intelege nici ea, nici fiica'sa ce dracu ai vrut sa spui.
Daca te lovesc nevoile fiziologice, rezista cu stoicism. E de ajuns sa te duci la wc trei minute ca te vor toca toti trei ca pe pasta de mici. Cand vei reveni in camera te vor fixa toti trei cu o privire tampa din care nici tu, nici ei nu inteleg ce dracu vor ei sa spuna.
Momentul plecarii e la fel de crancen. Mama te va intreba daca ti-a placut pe la ei. Culmea tupeului e ca te va intreba si cand mai revii desi se citeste pe mecla ei ca nu ar mai vrea vreodata sa le treci pragul. Culmea culmilor tupeului, ascuns sub masca bunavointei, e atunci cand iti pregateste ea, din prea mare mila ei, un pachetel cu "bunatati facute special pentru tine", pe care sa il iei acasa. Jalnic. Umilit, o ajuti pe iubi sa se imbrace, doar doar oi mai salva din aparente, iesi spasit din casa si il auzi pe taica-su cum iti arunca peste umar: " Zi bah, cum e acolo la voi, in Stefan cel Mare, tot asa 300 de oameni mergeti pe stadion, hahahah?".
Pe drumul de intoarcere tacerea apasatoare dintre voi e deranjata doar razlet de cotcodacelile ei: " Si, cum ti s-au parut ai mei? Sunt super de treaba, ti-am zis eu! Iar lu' mama i-ai placut mult, nu mi-a zis dar o stiu eu cand ii place de cineva. Si tata nu e baiat rau, asa tachineaza el pe cine ii place lui. Deci sa stii ca si el te place. Si ti-am zis ca te iubesc mult, nu-i asa?"
In mintea ta, ideea unui triplu asasinat nu ti se mai pare deloc deplasata...
luni, 11 octombrie 2010
Entuziasmofilius maximus
In viata asta a mea am doua probleme grave. Nu stiu care e mai grava dintre ele, cert e ca ma lovesc de ele constant.
Prima ar fi ca multa lume imi spune ca seman cu Bote. Da, ati auzit bine, cu insusi Bote. Bote cel cu Bianca, Bote cel cu mama Zina, Bote cel cu multe femei si in egala masura cu multi baieeti. Si cand zic baietei, ma refer strict la prezentari. Cand isi prezinta unul altuia ce mai e la moda.
A doua problema ar fi aceea ca, vezi Doamne, sunt un om lipsit de entuziasm. Daca la faza cu Bote mai inghit eu (ups!!!) si mai las de la mine, ca inca nu mi-am dat seama daca a fi comparat cu "Burlacu'" e de bine sau de rau, treaba cu entuziasmul, mai precis cu lipsa lui, ma pune serios pe ganduri.
Daca treaba cu Bote e relativ recenta, treaba cu entuziasmul e veche rau. Incep sa cred ca inca de cand m-am nascut. Sau chiar de dinainte. Cred ca am fost neentuziast inca din faza intrauterina. Unicul caz inregistrat in lume de Apaticus Intrauterinus. Fiind primul caz, am toate sansele sa intru in anale. Scuze, Bote !
In copilarie, nici urma de entuziasm. Cand ceilalti copii zburdau pe maidan, eu abia ma taraiam spre locul de joaca. La fotbal, jucam pe post de pomanagiu-dreapta, asteptam sa vina mingea la mine si poate asa ma atingeam de ea. Victoriile, ca si infrangerile, ma lasau rece.
Situatia nu s-a schimbat radical nici mai tarziu. Cand colegii mei multumeau Divinitatii ca au luat BAC-ul eu ma uitam ca vitelul la poarta noua pe listele alea si nu ma bucuram deloc. Am intrat printre primii la facultate si le-am telefonat scurt alor mei cu aceeasi voce neutra cu care i-as fi anuntat ca a inceput sa ploua.
Cand am luat licenta, am baut fara pic de entuziasm cateva beri si cand m-am dus la primul job, colegii ma intrebau zilnic de ce sunt suparat, daca s-a intamplat ceva. Nu aveam nimic, nici macar chef de munca. Ma taraiam spre serviciu cu aceeasi pofta cu care acum cativa ani ma duceam sa bat mingea pe maidan.
M-am mutat la Bucuresti, aici colegii cei noi, baieti fini, mi-au spus de la obraz: " bah baiatule, tu cand vii la munca, parca mergi la inmormantare". Sa nu intelegeti acum ca lipsa mea de entuziasm se reduce doar la munca. Nu nu, se pare ca in permanenta afisez o fata de nemultumit de parca nimic pe lumea asta nu m-ar satisface.
Tot gandindu-ma la problema asta a mea, am incercat sa gasesc si explicatii. Ei bine, iata-le, in ordinea numerelor de pe tricou :
1. Sunt gras. Ma rog, gras e un cuvant cam dur. As spune supraponderal. Am cateva kilograme in plus. Mereu am avut. Unde ati vazut voi grasi entuziasti? Si apoi, daca vezi un grasun plin de voiosie, nu-i asa ca pare si mai suspect? Ce motiv de entuziasm sa aiba un rotofei?
2. Beau. Da, consum alcool. Nu cu regularitate de ceas elvetian, dar macar cu perseverenta de roman get-beget. Sa imi spuneti voi mie acum ce entuziasm sa mai ai dimineata de dupa, cand te trezesti cu capul cat o banita si cautand de-a busilea drumul spre wc. Si unde mai pui ca dai in casa de amanta,nevasta, prietena, mama, bunica, vecina care invariabil iti vor pune stupida intrebare: " Iar ai baut, nu?"
3. Si entuziastii mor. Unii dintre ei, chiar mai devreme decat cei ca mine. Si atunci, de ce sa imi bat capul? De ce sa nu astept sfarsitul cu o mutra acra, impasibila? Oare entuziastii mor mai cu spor?
4. Asemanarea cu Bote. Care, chiar daca exista, chiar daca nu (asemanarea, nu Bote), in mod cert nu iti da niciun motiv de a fi exaltat. Oare, daca as fi mai entuziast, o sa ma confunde Bianca intr-o seara cu el?
Pentru ca este un text inceput si continuat fara nici cea mai mica urma de entuziasm, acest post se incheie subit aici.
Va multumesc!
Prima ar fi ca multa lume imi spune ca seman cu Bote. Da, ati auzit bine, cu insusi Bote. Bote cel cu Bianca, Bote cel cu mama Zina, Bote cel cu multe femei si in egala masura cu multi baieeti. Si cand zic baietei, ma refer strict la prezentari. Cand isi prezinta unul altuia ce mai e la moda.
A doua problema ar fi aceea ca, vezi Doamne, sunt un om lipsit de entuziasm. Daca la faza cu Bote mai inghit eu (ups!!!) si mai las de la mine, ca inca nu mi-am dat seama daca a fi comparat cu "Burlacu'" e de bine sau de rau, treaba cu entuziasmul, mai precis cu lipsa lui, ma pune serios pe ganduri.
Daca treaba cu Bote e relativ recenta, treaba cu entuziasmul e veche rau. Incep sa cred ca inca de cand m-am nascut. Sau chiar de dinainte. Cred ca am fost neentuziast inca din faza intrauterina. Unicul caz inregistrat in lume de Apaticus Intrauterinus. Fiind primul caz, am toate sansele sa intru in anale. Scuze, Bote !
In copilarie, nici urma de entuziasm. Cand ceilalti copii zburdau pe maidan, eu abia ma taraiam spre locul de joaca. La fotbal, jucam pe post de pomanagiu-dreapta, asteptam sa vina mingea la mine si poate asa ma atingeam de ea. Victoriile, ca si infrangerile, ma lasau rece.
Situatia nu s-a schimbat radical nici mai tarziu. Cand colegii mei multumeau Divinitatii ca au luat BAC-ul eu ma uitam ca vitelul la poarta noua pe listele alea si nu ma bucuram deloc. Am intrat printre primii la facultate si le-am telefonat scurt alor mei cu aceeasi voce neutra cu care i-as fi anuntat ca a inceput sa ploua.
Cand am luat licenta, am baut fara pic de entuziasm cateva beri si cand m-am dus la primul job, colegii ma intrebau zilnic de ce sunt suparat, daca s-a intamplat ceva. Nu aveam nimic, nici macar chef de munca. Ma taraiam spre serviciu cu aceeasi pofta cu care acum cativa ani ma duceam sa bat mingea pe maidan.
M-am mutat la Bucuresti, aici colegii cei noi, baieti fini, mi-au spus de la obraz: " bah baiatule, tu cand vii la munca, parca mergi la inmormantare". Sa nu intelegeti acum ca lipsa mea de entuziasm se reduce doar la munca. Nu nu, se pare ca in permanenta afisez o fata de nemultumit de parca nimic pe lumea asta nu m-ar satisface.
Tot gandindu-ma la problema asta a mea, am incercat sa gasesc si explicatii. Ei bine, iata-le, in ordinea numerelor de pe tricou :
1. Sunt gras. Ma rog, gras e un cuvant cam dur. As spune supraponderal. Am cateva kilograme in plus. Mereu am avut. Unde ati vazut voi grasi entuziasti? Si apoi, daca vezi un grasun plin de voiosie, nu-i asa ca pare si mai suspect? Ce motiv de entuziasm sa aiba un rotofei?
2. Beau. Da, consum alcool. Nu cu regularitate de ceas elvetian, dar macar cu perseverenta de roman get-beget. Sa imi spuneti voi mie acum ce entuziasm sa mai ai dimineata de dupa, cand te trezesti cu capul cat o banita si cautand de-a busilea drumul spre wc. Si unde mai pui ca dai in casa de amanta,nevasta, prietena, mama, bunica, vecina care invariabil iti vor pune stupida intrebare: " Iar ai baut, nu?"
3. Si entuziastii mor. Unii dintre ei, chiar mai devreme decat cei ca mine. Si atunci, de ce sa imi bat capul? De ce sa nu astept sfarsitul cu o mutra acra, impasibila? Oare entuziastii mor mai cu spor?
4. Asemanarea cu Bote. Care, chiar daca exista, chiar daca nu (asemanarea, nu Bote), in mod cert nu iti da niciun motiv de a fi exaltat. Oare, daca as fi mai entuziast, o sa ma confunde Bianca intr-o seara cu el?
Pentru ca este un text inceput si continuat fara nici cea mai mica urma de entuziasm, acest post se incheie subit aici.
Va multumesc!
vineri, 17 septembrie 2010
Tristele corporatistele
Precizare oarecum necesara: textul este un pamflet sau poate mai mult decat atat. Orice asemanare cu persoane reale este, pe alocuri, intamplatoare.
Mie mi se par cele mai misto fete. Ele, tristele corporatistele. Le recunosti de la distanta. Unii ar spune ca le recunosti de la o posta, dar hai sa nu fim vulgari.
Ca si caracteristici generale, corporatistele sunt persoane cu bani mai multi decat majoritatea oamenilor de rand, mananca de obicei in oras, isi fac vacantele in strainatate, conduc masina pentru ca le face sa se simta mai puternice (desi de obicei nu e masina lor, ci a firmei), au un cult pentru cariera si ii desconsidera cu un aer de superioritate pe toti cei ce nu se incadreaza in acest tipar. Si totusi, exista diferente majore intre tristele corporatistele.
Dupa umila mea parere, din punct de vedere psiho-socio-comportamentalo-vestimentar, corporatistele se impart in doua mari categorii: constipatele si sleampetele.
Constipatele activeaza in multinationale grele, firme de avocatura, de audit, banci, telecomunicatii sau consultanta. Constipatele sunt cele puse mereu la 4 ace. Pantofi cu toc. Desi majoritatea habar nu au sa mearga pe tocuri. Ciorapi negri. Fusta stramta pana un pic mai jos de genunchi. Sacoul negru de sub care se ivesc gulerele de un alb imaculat al camasii. Parul aranjat ca in reviste si un zambet vadit fortat completeaza tabloul general. Pentru senzatii extreme, ochelari cu rama subtire pe nas, desi nu au avut vreodata probleme cu vederea. Constipatele sunt mereu pe fuga. Se trezesc in ultimul moment, pentru ca se culca tarziu, nu mananca nimic dimineata, ies in fuga din casa, isi uita de obicei telefonul, actele, cheile de la masina, se intorc dupa ele,se imbraca din mers, pana la masina, la stop se machiaza, baga tona de ruj pe buze, se parfumeaza si isi aranjeaza parul tot la volan, astfel ca atunci cand pasesc tantose pe usa biroului sa fie aranjate impecabil si sa le traga o flegma din priviri colegelor de pe pozitiile ierarhice inferioare. Odata asezate la birou, raspund in scarba celor 248 de mailuri primite peste seara, iar daca cineva comite imprudenta sa o strige pentru te miri ce, tipa din gura de sarpe ca e ocupata, ca nimeni nu apreciaza ca ea munceste si ca tine firma in spate. Marea majoritate a constipatelor fumeaza. De impresie. Li se pare sic sa socializeze la o tigara desi fumul le incurca vizibil, motiv pentru care fumeaza numai tigari de grosimea unui bat de chibrit. Constipatele discuta de obicei numai intre ele. Orice intrusa care nu se incadreaza in tipologia constipatei este automat si cu brutalitate exclusa. 99% din discutiile constipatelor se poarta in jurul unui singur subiect: sexul. 1% din conversatie reprezinta cererea si oferirea de bricheta pentru aprinderea unei noi tigari: " Imi dai si mie te rog bricheta sa imi mai aprind o tigara?" " Da, ia de aici, da si cum iti spuneam , ce i-as trage-o lu George de la IT, cre ca o are mare, am vazut asa conturul prin pantalonii aia cu care ai venit ieri la birou. Ah, aici la birou i-as trage-o". 99% din cele 99% discutii legate de sex sunt pur si simplu ipotetice. Verbele sunt toate la conditional-optativ :" i-as trage-o", "mi-ar placea", " ma intreb cum ar fi daca..". Asta pentru ca, indeobste, constipatele nu au o viata sexuala activa. Inconjurandu-se de un aer de superioritate insuportabil pentru cei din jur, devin automat inabordabile. Mai mult decat atat, crezandu-se ele insele mari dive, isi fixeaza asteptari atat de inalte vis-a-vis de barbatii din jur, incat oricine s-ar incumeta sa se apropie de ele, si-ar primi un mare flit peste ochi. In schimb, constipatele au fantezii. De obicei fantezii cu stafiditi. Idolii lor sunt, aproape invariabil, Sean Connery, Al Pacino si Virgil Iantu. Lista se poate completa cu o sumedenie de stafiditi, numele nici macar nu conteaza. Merg la sala doar sa saliveze la instructorul de acolo si se fac ca nu pricep cum se executa exercitiile doar-doar le-o pune ala mana pe fundul lasat ca sa le explice ce si cum. Constipatele vor sa dea impresia ca beau rar si numai fineturi, la petrecerile alea scortoase unde se fac manga din 2 pahare de whisky si spera sa le ingramadeasca pe vreo canapea vreun tip mai de doamne-ajuta. Daca se poate, sa nu le lase totusi semne pe gat, ar fi ideal. Nu da bine la imagine. De mancat baga in ele numai salate, fructe de mare si mancaruri cu nume imposibile si aspect ce te pune pe ganduri. Numai specialitati una si una. Constipatele isi fac vacantele in strainatate nu pentru a vizita ceva, ci doar pentru shopping. Arunca gramezi de bani pe pantofi, posete, pantofi, posete si pantofi. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu au timp de cariera, la 35 de ani intra in depresie ca ar vrea un copil dar nu au cu cine sa il faca, iar la 40 de ani se trezesc niste obosite cu multi pantofi si o groaza de posete. Platesc pusti sa le insoteasca in oras ca sa le dea peste nas colegelor cu ce prospatura sta cu ele si, in lipsa de alternative viabile, apeleaza la fecundare in vitro. Astfel, la sapte ani cand intra la scoala, copilul ei va fi intrebat daca bunica care l-a adus vine sa il si ia dupa-amiaza. La batranete va arata si ea ca o stafida, dar Sean Connery, Al Pacino si, probabil, Virgil Iantu, se vor fi dus de mult din lumea asta.
Sleampetele sunt total opusul. Si nu prea. Dupa cum, de altfel, ne spune si denumirea, sleampetele sunt...sleampete. Ele activeaza de obicei in domenii unde, chipurile, ai nevoie de creativitate, inventivitate, spirit liber si minte deschisa. Foarte deschisa. De aceea publicitatea, PR-ul si designul vestimentar sau de interior (design interior se refera, desi poate nu credeti, la interiorul cladirilor) sunt printre domeniile unde intalnesti sleampete. De imbracat, se imbraca absolut dubios. Bocanci sau adidasi roz ori mov, ciorapi mov sau roz ( invers decat adidasii), siclam sau verzi, fusta scurta in carouri care acopera putin din picioarele de obicei subtiri si in "x", pulover lalau sau tricou cu mesaj, esarfa multicolora la gat, parul ravasit si vopsit in culorile curcubeului. Ochelarii cu lentile cat capul de strut si in culori vii confera sleampetelor un aspect de libelula beata. La fel, nici ele nu au avut vreodata probleme cu vederea. Ceilalti au avut. probleme la vederea lor fara ochelari. Sleampetele nu se grabesc niciodata, au tot timpul din lume. Spun ele ca au deadline-uri dar stiu mereu ca si maine e o zi si ca ce poti face azi e mai bine sa lasi pe maine ca poate se rezolva de la sine poimaine. Se trezesc tarziu, nu pentru ca se culca tarziu, ci pentru ca nu au de ce sa se trezeasca devreme, merg la birou oricum cand au ele chef. Munca de creatie poti sa o faci de oriunde si oricand, dar mereu in a doua parte a zilei. Asa ca dimineata si-o umplu band nspe cafele si sudand un pachet de tigari, alaturi de alte sleampete. Sleampetele nu vorbesc numai intre ele, din contra, adopta cu usurinta alte genuri, ba chiar se dau in vant dupa constipate, de care isi bat joc in mod constant. Sleampetele nu fumeaza de impresie, lor chiar le place. La fel si cu bautura, reminiscente ale serilor din Vama cand beau vodka cat bea boul apa si vomitau, pline de creativitate, in cort. Din cand in cand o mai ard si azi in Vama, sub acoperire. 100% din discutiile sleampetelor sunt, surpriza....despre sex. Nu isi irosesc acel 1% sa isi mai ceara bricheta una alteia, se servesc pur si simplu. "Mama, deci mi-a tras-o George de la IT aseara de astazi nu mai puteam sa merg. O are mult mai mare decat credeam eu cand l-am vazut ieri la birou in pantalonii aia". Asta pentru ca, indeobste, sleampetele au o viata sexuala activa. Chiar hiperactiva. Inconjurandu-se cu un aer de maxima disponibilitate cu accente de disperare, devin automat accesibile si abordabile. Mai mult decat atat, constientizand ele insele faptul ca sunt niste naspete, nu isi fixeaza standarde prea inalte, multumindu-se cu ce pica. Si mai pica. Sleampetele au si ele fantezii dar nu cu stafiditi, ci cu staruri in voga. Tipi nu neaparat frumosi, ci, spun ele, interesanti. Aici se observa ca un tip, cu cat e mai ciudat, in acceptiunea lor e mai bun. Printre idolii la zi ale sleampetelor sunt: Hugh Jackman, Daniel Craig (noul Bond, pentru ignoranti) sau chiar Nicholas Cage !!! Lista e mult mai lunga, am ales doar trei nume la intamplare. Merg la sala din an in Paste, nu neaparat pentru instructor, dar daca se nimenreste, de ce nu? Cum am mai spus, sleampetele nu se dau in laturi de la consumul de alcool. Cica le da un fior creativ. Le plac petrecerile imbibate in alcool si se imbata greu, de la o sticla de tarie in sus, iar daca nu se gaseste vreunul sa le inghesuie pe o canapea, se inghesuie ele intre ele. Si petrecerea e reusita. De mancat, baga in ele orice, nu sunt genul sa cerceteze eticheta in cautare de "e"uri si numarand caloriile. Sleampetele isi fac vacantele in strainatate, dar nu neaparat pentru shopping. De obicei fac un soi de turism sexual mascat. Adica acasa spun ca merg sa viziteze locuri noi, trag rapid 3-4 cadre in afara unui muzeu si apoi pierd vremea prin baruri cautand vreun localnic dornic de senzatii tari. Combina fara restrictii alcoolul cu iarba. Cica si asta le da un fior creativ, ma rog. Shopping fac in ultima zi, pe fuga, si arunca in cos accesorii vestimentare extravagante si de un bun gust indoielnic. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu vad rostul, la 35 de ani rad de alea care intra in depresie ca nu au un copil iar la 40 de ani duc copilul vecinelor la scoala, imbracate fiind la fel de sleampat ca la 20 de ani. Degeaba platesc pusti sa iasa cu ele, pana si astia au mandria lor. Despre facut copii, macar in vitro nici pomeneala. Are si Vitro asta, care o fi el, mandria sa. De aia, dupa cum am spus, duc copilul vecinelor la scoala, Astfel, la sapte ani, cand intra la scoala, copilul va fi intrebat daca femeia care l-a adus e bona sau e cazul sa sune la Politie. La batranete vor arata ca ET, dar si atunci ca si acum, Hugh Jackman, David Graig sau Nicholas Cage!!! vor fi pentru ele science fiction.
Mie mi se par cele mai misto fete. Ele, tristele corporatistele. Le recunosti de la distanta. Unii ar spune ca le recunosti de la o posta, dar hai sa nu fim vulgari.
Ca si caracteristici generale, corporatistele sunt persoane cu bani mai multi decat majoritatea oamenilor de rand, mananca de obicei in oras, isi fac vacantele in strainatate, conduc masina pentru ca le face sa se simta mai puternice (desi de obicei nu e masina lor, ci a firmei), au un cult pentru cariera si ii desconsidera cu un aer de superioritate pe toti cei ce nu se incadreaza in acest tipar. Si totusi, exista diferente majore intre tristele corporatistele.
Dupa umila mea parere, din punct de vedere psiho-socio-comportamentalo-vestimentar, corporatistele se impart in doua mari categorii: constipatele si sleampetele.
Constipatele activeaza in multinationale grele, firme de avocatura, de audit, banci, telecomunicatii sau consultanta. Constipatele sunt cele puse mereu la 4 ace. Pantofi cu toc. Desi majoritatea habar nu au sa mearga pe tocuri. Ciorapi negri. Fusta stramta pana un pic mai jos de genunchi. Sacoul negru de sub care se ivesc gulerele de un alb imaculat al camasii. Parul aranjat ca in reviste si un zambet vadit fortat completeaza tabloul general. Pentru senzatii extreme, ochelari cu rama subtire pe nas, desi nu au avut vreodata probleme cu vederea. Constipatele sunt mereu pe fuga. Se trezesc in ultimul moment, pentru ca se culca tarziu, nu mananca nimic dimineata, ies in fuga din casa, isi uita de obicei telefonul, actele, cheile de la masina, se intorc dupa ele,se imbraca din mers, pana la masina, la stop se machiaza, baga tona de ruj pe buze, se parfumeaza si isi aranjeaza parul tot la volan, astfel ca atunci cand pasesc tantose pe usa biroului sa fie aranjate impecabil si sa le traga o flegma din priviri colegelor de pe pozitiile ierarhice inferioare. Odata asezate la birou, raspund in scarba celor 248 de mailuri primite peste seara, iar daca cineva comite imprudenta sa o strige pentru te miri ce, tipa din gura de sarpe ca e ocupata, ca nimeni nu apreciaza ca ea munceste si ca tine firma in spate. Marea majoritate a constipatelor fumeaza. De impresie. Li se pare sic sa socializeze la o tigara desi fumul le incurca vizibil, motiv pentru care fumeaza numai tigari de grosimea unui bat de chibrit. Constipatele discuta de obicei numai intre ele. Orice intrusa care nu se incadreaza in tipologia constipatei este automat si cu brutalitate exclusa. 99% din discutiile constipatelor se poarta in jurul unui singur subiect: sexul. 1% din conversatie reprezinta cererea si oferirea de bricheta pentru aprinderea unei noi tigari: " Imi dai si mie te rog bricheta sa imi mai aprind o tigara?" " Da, ia de aici, da si cum iti spuneam , ce i-as trage-o lu George de la IT, cre ca o are mare, am vazut asa conturul prin pantalonii aia cu care ai venit ieri la birou. Ah, aici la birou i-as trage-o". 99% din cele 99% discutii legate de sex sunt pur si simplu ipotetice. Verbele sunt toate la conditional-optativ :" i-as trage-o", "mi-ar placea", " ma intreb cum ar fi daca..". Asta pentru ca, indeobste, constipatele nu au o viata sexuala activa. Inconjurandu-se de un aer de superioritate insuportabil pentru cei din jur, devin automat inabordabile. Mai mult decat atat, crezandu-se ele insele mari dive, isi fixeaza asteptari atat de inalte vis-a-vis de barbatii din jur, incat oricine s-ar incumeta sa se apropie de ele, si-ar primi un mare flit peste ochi. In schimb, constipatele au fantezii. De obicei fantezii cu stafiditi. Idolii lor sunt, aproape invariabil, Sean Connery, Al Pacino si Virgil Iantu. Lista se poate completa cu o sumedenie de stafiditi, numele nici macar nu conteaza. Merg la sala doar sa saliveze la instructorul de acolo si se fac ca nu pricep cum se executa exercitiile doar-doar le-o pune ala mana pe fundul lasat ca sa le explice ce si cum. Constipatele vor sa dea impresia ca beau rar si numai fineturi, la petrecerile alea scortoase unde se fac manga din 2 pahare de whisky si spera sa le ingramadeasca pe vreo canapea vreun tip mai de doamne-ajuta. Daca se poate, sa nu le lase totusi semne pe gat, ar fi ideal. Nu da bine la imagine. De mancat baga in ele numai salate, fructe de mare si mancaruri cu nume imposibile si aspect ce te pune pe ganduri. Numai specialitati una si una. Constipatele isi fac vacantele in strainatate nu pentru a vizita ceva, ci doar pentru shopping. Arunca gramezi de bani pe pantofi, posete, pantofi, posete si pantofi. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu au timp de cariera, la 35 de ani intra in depresie ca ar vrea un copil dar nu au cu cine sa il faca, iar la 40 de ani se trezesc niste obosite cu multi pantofi si o groaza de posete. Platesc pusti sa le insoteasca in oras ca sa le dea peste nas colegelor cu ce prospatura sta cu ele si, in lipsa de alternative viabile, apeleaza la fecundare in vitro. Astfel, la sapte ani cand intra la scoala, copilul ei va fi intrebat daca bunica care l-a adus vine sa il si ia dupa-amiaza. La batranete va arata si ea ca o stafida, dar Sean Connery, Al Pacino si, probabil, Virgil Iantu, se vor fi dus de mult din lumea asta.
Sleampetele sunt total opusul. Si nu prea. Dupa cum, de altfel, ne spune si denumirea, sleampetele sunt...sleampete. Ele activeaza de obicei in domenii unde, chipurile, ai nevoie de creativitate, inventivitate, spirit liber si minte deschisa. Foarte deschisa. De aceea publicitatea, PR-ul si designul vestimentar sau de interior (design interior se refera, desi poate nu credeti, la interiorul cladirilor) sunt printre domeniile unde intalnesti sleampete. De imbracat, se imbraca absolut dubios. Bocanci sau adidasi roz ori mov, ciorapi mov sau roz ( invers decat adidasii), siclam sau verzi, fusta scurta in carouri care acopera putin din picioarele de obicei subtiri si in "x", pulover lalau sau tricou cu mesaj, esarfa multicolora la gat, parul ravasit si vopsit in culorile curcubeului. Ochelarii cu lentile cat capul de strut si in culori vii confera sleampetelor un aspect de libelula beata. La fel, nici ele nu au avut vreodata probleme cu vederea. Ceilalti au avut. probleme la vederea lor fara ochelari. Sleampetele nu se grabesc niciodata, au tot timpul din lume. Spun ele ca au deadline-uri dar stiu mereu ca si maine e o zi si ca ce poti face azi e mai bine sa lasi pe maine ca poate se rezolva de la sine poimaine. Se trezesc tarziu, nu pentru ca se culca tarziu, ci pentru ca nu au de ce sa se trezeasca devreme, merg la birou oricum cand au ele chef. Munca de creatie poti sa o faci de oriunde si oricand, dar mereu in a doua parte a zilei. Asa ca dimineata si-o umplu band nspe cafele si sudand un pachet de tigari, alaturi de alte sleampete. Sleampetele nu vorbesc numai intre ele, din contra, adopta cu usurinta alte genuri, ba chiar se dau in vant dupa constipate, de care isi bat joc in mod constant. Sleampetele nu fumeaza de impresie, lor chiar le place. La fel si cu bautura, reminiscente ale serilor din Vama cand beau vodka cat bea boul apa si vomitau, pline de creativitate, in cort. Din cand in cand o mai ard si azi in Vama, sub acoperire. 100% din discutiile sleampetelor sunt, surpriza....despre sex. Nu isi irosesc acel 1% sa isi mai ceara bricheta una alteia, se servesc pur si simplu. "Mama, deci mi-a tras-o George de la IT aseara de astazi nu mai puteam sa merg. O are mult mai mare decat credeam eu cand l-am vazut ieri la birou in pantalonii aia". Asta pentru ca, indeobste, sleampetele au o viata sexuala activa. Chiar hiperactiva. Inconjurandu-se cu un aer de maxima disponibilitate cu accente de disperare, devin automat accesibile si abordabile. Mai mult decat atat, constientizand ele insele faptul ca sunt niste naspete, nu isi fixeaza standarde prea inalte, multumindu-se cu ce pica. Si mai pica. Sleampetele au si ele fantezii dar nu cu stafiditi, ci cu staruri in voga. Tipi nu neaparat frumosi, ci, spun ele, interesanti. Aici se observa ca un tip, cu cat e mai ciudat, in acceptiunea lor e mai bun. Printre idolii la zi ale sleampetelor sunt: Hugh Jackman, Daniel Craig (noul Bond, pentru ignoranti) sau chiar Nicholas Cage !!! Lista e mult mai lunga, am ales doar trei nume la intamplare. Merg la sala din an in Paste, nu neaparat pentru instructor, dar daca se nimenreste, de ce nu? Cum am mai spus, sleampetele nu se dau in laturi de la consumul de alcool. Cica le da un fior creativ. Le plac petrecerile imbibate in alcool si se imbata greu, de la o sticla de tarie in sus, iar daca nu se gaseste vreunul sa le inghesuie pe o canapea, se inghesuie ele intre ele. Si petrecerea e reusita. De mancat, baga in ele orice, nu sunt genul sa cerceteze eticheta in cautare de "e"uri si numarand caloriile. Sleampetele isi fac vacantele in strainatate, dar nu neaparat pentru shopping. De obicei fac un soi de turism sexual mascat. Adica acasa spun ca merg sa viziteze locuri noi, trag rapid 3-4 cadre in afara unui muzeu si apoi pierd vremea prin baruri cautand vreun localnic dornic de senzatii tari. Combina fara restrictii alcoolul cu iarba. Cica si asta le da un fior creativ, ma rog. Shopping fac in ultima zi, pe fuga, si arunca in cos accesorii vestimentare extravagante si de un bun gust indoielnic. La 30 de ani nu se gandesc sa se marite ca nu vad rostul, la 35 de ani rad de alea care intra in depresie ca nu au un copil iar la 40 de ani duc copilul vecinelor la scoala, imbracate fiind la fel de sleampat ca la 20 de ani. Degeaba platesc pusti sa iasa cu ele, pana si astia au mandria lor. Despre facut copii, macar in vitro nici pomeneala. Are si Vitro asta, care o fi el, mandria sa. De aia, dupa cum am spus, duc copilul vecinelor la scoala, Astfel, la sapte ani, cand intra la scoala, copilul va fi intrebat daca femeia care l-a adus e bona sau e cazul sa sune la Politie. La batranete vor arata ca ET, dar si atunci ca si acum, Hugh Jackman, David Graig sau Nicholas Cage!!! vor fi pentru ele science fiction.
sâmbătă, 17 iulie 2010
Furadan
Pariez ca habar nu aveati, ca si mine, despre Furadan. Am aflat de el odata cu moartea Madalinei Manole. Ieri am autit ca o alta femeie, incantata de ce vazuse la TV, si descoperind o noua si sigura metoda de sinucidere, a ras fara jena o sticluta din toxicul pesticid si dusa a fost. In ritmul asta, Furadan are toate sansele sa devina un criminal in serie. In serie limitata momentan.
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
Ma gandesc acum ca asta e un moment de speculat. Pe criza asta se dezvolta o noua idee de afacere. Grasa de tot. Pot scoate o gramada de bani din Furadan. Tot ce trebuie este o idee brilianta si o campanie de promovare de asemenea.
"Furadan - Mori dupa el". Asa se va numi campania. Dintr-un produs elitist, vandut numai pe sub mana, voi transforma Furadanul intr-un aprieten de nadejde. Poate singurul.
Din cate am inteles, "fata cu parul de foc" a baut 400 ml ca sa fie sigura ca da coltul, desi in mod normal sunt de ajuns cateva picaturi. Asta ma duce cu gandul ca as putea avea Furadan la draft. Un draft de bun simt are 400 ml. Desfacut in pub-uri, baruri mai respectabile si restaurante rustice. Slogan: " Dupa Furadan la draft, un sicriu din lemn de raft".
Pentru delicati, lansam, pe modelul Neumarkt, Furadan delicat si parafiltrat. La paharel de ceai. Slogan: "Furadan parafiltrat - loc de veci ai capatat".
Inca sunt in dubiu daca sa lanez Furadan la pet. E totusi un produs premium, si nu as vrea ca toti Doreii ( Dorei = plural de la Dorel ) sa isi faca aprovizionarea din supermarketuri. Daca totusi piata o va cere, voi sacrifica brandul premium si voi trece in mainstream. In loc de Furadan la 2 litri se va numi "Furadan la 2 metri". Sub pamant.
Nu le-am uitat pe mamici. Mai precis pe viitoarele mamici care nu vor sa devina mamici. In zia de azi avortul e scump, poate fi un lux. Asa ca voi lansa Furadan Anti-Jr. sau Furadan Anti-Baby, inca ma mai gandesc. Slogan: " Furadan. pentru copilul din tine"
Pentru intreaga famile avem Furadan Family, in cazul in care nu vrei sa stai departe de ai tai. Slogan : "Furadan Family - Pleci odata cu toata familia".
Idei...Idei mai am eu multe, dar mi-e teama ca din cei ce vor citi acest articol, s-or gasi unii mai isteti sa imi fure inventia. De altfel se numeste "Fura Dan", nu?
duminică, 20 iunie 2010
Senzationalul mister al Anemonei Hurumbac - aberatie literara grava
Motto: " Can you tell me, who the fuck, is Anemona Hurumbac?"
As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.
As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.
marți, 8 iunie 2010
Mic tratat de grataristica
Iunie, soare, cald, gratar, o succesiune aparent normala de termeni. Unii ar inlocui gratarul cu marea, dar cum inca vremea e capricioasa, astazi vom vorbi despre un gratar.
O iesire la iarba verde, un gratarel sau un gratarescu, dupa cum il alinta fiecare, un barbecue pentru cei mai simandicosi, ce sa mai vorbim, locul ideal unde sa ucizi cu sange rece un mititel si sa il ineci corespunzator cu o bericioaica la pet.
Grupul gratarist variaza ca numar, nu s-a descoperit inca o reteta de succes infailibila. Oricum, sa spunem ca un gratar in trei are accente perverse, in doi nu se mai cheama gratar ci harjoneala in natura ( daca indivizii sunt de acelasi sex nu e harjoneala, ci bulangeala ), iar gratar de unul singur e depresivo-suicidal. Chiar asa, cum ar fi sa te duci singurel, sa iti intinzi paturica intr-o poienita, sa iti aprinzi focul, sa scoti tacticos un pet bine racit din desaga, sa te intinzi pe paturica si ca o aroganta, sa deschizi si cutia de table sau, varianta hardcore, cea de rummy, cu toate cele 4 tablite? Postulatul Gratarului :" Desi logica ti-ar spune ca in trei e cel mai bine, afla ca exista si variante mai bune. In mai multi". Fiind postulat, nu mai trebuie demonstrat.
Sa revenim... Un gratar serios se face in 10-12 oameni. Maxim. Peste 12 devine parastas, plus ca sansele la a mai apuca un mititel sau macar o ciosvarta acolo se reduc simtitor. De aici rezulta Intaia Teorema a Gratarului: " Sansele la a te infrupta din bunatat la un gratar sunt invers proportionale cu numarul de participanti ". E atat de logica, incat din teorema devine axioma.Si deci nici ea nu mai trebuie sa fie demonstrata. QED, pentru cunoscatori.
Dar unde facem gratarul? Si aici exista mai multe abordari, ale diverselor scoli si curente de gandire. Unii, naturalistii, nu concep un gratar de succes decat in sanul naturii. In padure, in poiana, pe mal de rau sau de lac. Carcotasii il numesc gratar taranesc, adica, vezi Doamne, numai taranii merg la padure. Specialitate: mititelul cu mustar si carnaciorul incolacit asezonate cu bere Skol sau Neumarkt. Carcotasii acestia sunt adeptii gandirii burghezo-grataresti. Ei sunt adeptii inversunati ai gratarului la casa, la conac. Neaparat in curte, sa vada si vecinii mai mult sau mai putin avuti ce chiolhan dau ei. Aici se accepta si peste 12 meseni, scopul final nefiind mancatul ci umilirea vecinilor-adversari. Specialitate : miel la protap, berbecut sau ditamai vitelul, asijderea, alaturi de vin rosu frantuzesc de pe vremea lui IIsus sau whisky vechi din epoca de piatra. Mai exista un al treilea curent, initial aparut underground, dar care tinde sa treaca treptat in mainstream : curentul grataristilor-platonici. E format din cei ce numai se gandesc la gratar, saliveaza numai la idea de a incropi unul dar nu mananca nimic, niciodata. Si aici exista doua subcurente: platonistii-sarmani, care ar vrea dar nu au cu ce si platonistii-masochisti, care au cu ce dar nu vor. Specialitate: gandirea la mic, sau cum ar zice Donald Trump :"thinking small". Ultimul curent este cel mai periculos: grataristii-nihilisti sau anarhisti. Sunt cei care pur si simplu neaga existenta gratarului, se leapada de el si organizeaza ocazional raiduri prin paduri sau prin conace, prigonindu-i pe grataristii de cariera.
Antrenul. Grataristii de padure prefera invariabil manelele. N-ai sa vezi sau sa auzi altceva. Motto: "Gratarul fara Guta - ca barbatul fara puta". Grataristii burghezi infuleca numai si numai pe acorduri de muzica clasica. Clasici in viata: Pustiu,Minune si Salam. Motto:" Ce pustiu ar fi in lume, fara un salam minune". Grataristii platonici se multumesc numai sa se gandeasca la Salam si sa asculte de dupa gard, de la vecini cum le zice Copilu' de Aur. Motto halucinant: " Noi cand ne gandim la voi, voi mancati ce-am vrea si noi". In sfarsit, anarhistii ii asculta pe toti. Cu urechea.
In mii de ani, s-au ridicat si au cazut imperii, popoare au disparut de pe fata pamantului si altele au renascut din propria cenusa, religii s-au nascut si au pierit in negura timpurilor. Inca nu stim cine l-a impuscat pe Kennedy, daca Elvis traieste sau daca americanii si-au inscenat atentatele din 9/11. Poate nici nu vom afla vreodata. Peste timp, singurele certitudini in istoria umanitatii, singurele puncte de reper si sprijin in momentele cela mai grele raman doar ei: Guta si Gratarul."G&G Forever"
O iesire la iarba verde, un gratarel sau un gratarescu, dupa cum il alinta fiecare, un barbecue pentru cei mai simandicosi, ce sa mai vorbim, locul ideal unde sa ucizi cu sange rece un mititel si sa il ineci corespunzator cu o bericioaica la pet.
Grupul gratarist variaza ca numar, nu s-a descoperit inca o reteta de succes infailibila. Oricum, sa spunem ca un gratar in trei are accente perverse, in doi nu se mai cheama gratar ci harjoneala in natura ( daca indivizii sunt de acelasi sex nu e harjoneala, ci bulangeala ), iar gratar de unul singur e depresivo-suicidal. Chiar asa, cum ar fi sa te duci singurel, sa iti intinzi paturica intr-o poienita, sa iti aprinzi focul, sa scoti tacticos un pet bine racit din desaga, sa te intinzi pe paturica si ca o aroganta, sa deschizi si cutia de table sau, varianta hardcore, cea de rummy, cu toate cele 4 tablite? Postulatul Gratarului :" Desi logica ti-ar spune ca in trei e cel mai bine, afla ca exista si variante mai bune. In mai multi". Fiind postulat, nu mai trebuie demonstrat.
Sa revenim... Un gratar serios se face in 10-12 oameni. Maxim. Peste 12 devine parastas, plus ca sansele la a mai apuca un mititel sau macar o ciosvarta acolo se reduc simtitor. De aici rezulta Intaia Teorema a Gratarului: " Sansele la a te infrupta din bunatat la un gratar sunt invers proportionale cu numarul de participanti ". E atat de logica, incat din teorema devine axioma.Si deci nici ea nu mai trebuie sa fie demonstrata. QED, pentru cunoscatori.
Dar unde facem gratarul? Si aici exista mai multe abordari, ale diverselor scoli si curente de gandire. Unii, naturalistii, nu concep un gratar de succes decat in sanul naturii. In padure, in poiana, pe mal de rau sau de lac. Carcotasii il numesc gratar taranesc, adica, vezi Doamne, numai taranii merg la padure. Specialitate: mititelul cu mustar si carnaciorul incolacit asezonate cu bere Skol sau Neumarkt. Carcotasii acestia sunt adeptii gandirii burghezo-grataresti. Ei sunt adeptii inversunati ai gratarului la casa, la conac. Neaparat in curte, sa vada si vecinii mai mult sau mai putin avuti ce chiolhan dau ei. Aici se accepta si peste 12 meseni, scopul final nefiind mancatul ci umilirea vecinilor-adversari. Specialitate : miel la protap, berbecut sau ditamai vitelul, asijderea, alaturi de vin rosu frantuzesc de pe vremea lui IIsus sau whisky vechi din epoca de piatra. Mai exista un al treilea curent, initial aparut underground, dar care tinde sa treaca treptat in mainstream : curentul grataristilor-platonici. E format din cei ce numai se gandesc la gratar, saliveaza numai la idea de a incropi unul dar nu mananca nimic, niciodata. Si aici exista doua subcurente: platonistii-sarmani, care ar vrea dar nu au cu ce si platonistii-masochisti, care au cu ce dar nu vor. Specialitate: gandirea la mic, sau cum ar zice Donald Trump :"thinking small". Ultimul curent este cel mai periculos: grataristii-nihilisti sau anarhisti. Sunt cei care pur si simplu neaga existenta gratarului, se leapada de el si organizeaza ocazional raiduri prin paduri sau prin conace, prigonindu-i pe grataristii de cariera.
Antrenul. Grataristii de padure prefera invariabil manelele. N-ai sa vezi sau sa auzi altceva. Motto: "Gratarul fara Guta - ca barbatul fara puta". Grataristii burghezi infuleca numai si numai pe acorduri de muzica clasica. Clasici in viata: Pustiu,Minune si Salam. Motto:" Ce pustiu ar fi in lume, fara un salam minune". Grataristii platonici se multumesc numai sa se gandeasca la Salam si sa asculte de dupa gard, de la vecini cum le zice Copilu' de Aur. Motto halucinant: " Noi cand ne gandim la voi, voi mancati ce-am vrea si noi". In sfarsit, anarhistii ii asculta pe toti. Cu urechea.
In mii de ani, s-au ridicat si au cazut imperii, popoare au disparut de pe fata pamantului si altele au renascut din propria cenusa, religii s-au nascut si au pierit in negura timpurilor. Inca nu stim cine l-a impuscat pe Kennedy, daca Elvis traieste sau daca americanii si-au inscenat atentatele din 9/11. Poate nici nu vom afla vreodata. Peste timp, singurele certitudini in istoria umanitatii, singurele puncte de reper si sprijin in momentele cela mai grele raman doar ei: Guta si Gratarul."G&G Forever"
miercuri, 12 mai 2010
Lefter
Avea Caragiale un personaj intr-una din schitele sale celebre, un personaj pe numele sau Lefter Popescu. Bag de seama ca suntem sau putem fi rude. Pe mine ma cheama Popa. Lefter Popa. Acum sincer sa fiu nu stiu daca ma numesc Lefter sau lefter mi se zice fiindca nu am nicio letcaie in buzunare, cert e ca a trecut atat de mult de cand prin buzunare imi sufla vantul incat as putea sa il trec in buletin fara problema. Cam cum a facut tovarasul primar Piedone. Si unde mai pui ca Lefter suna mai romanesc decat Piedone.
Lefter, lefter, da' trebuie sa traiesc si eu cumva. Pai voi ce credeati, ca stau degeaba? Nicidecum, am o viata mai incarcata si mai palpitanta decat multi angajati pe care ii stiu.
Am inceput prin a fi molar. Daca mintea va zboara la dinti, sunteti intr-o grava eroare. Ce-i drept, e si vina mea, pentru ca meseria cu pricina se numeste mall-ar. Mai exact ce e molarul? Molarul e cel platit sa se inghesuie alaturi de altii cetateni, tot molari sau oameni obisnuiti, atunci cand se deschide un mare mall sau centru comercial. Nu ati remarcat la TV cum la fiecare deschidre de mall se calca lumea in picioare? Credeati ca e pe bune? As, regie in toata regula. Iei 50-100 de lefteri ca mine, molari de meserie sau doar molari-voluntari, ii amplasezi tactic la usile mall-ului si ai deschiderea perfecta. E si mai avantajos pentru centrele comerciale ca astora nu tre sa le platesti asigurare medicala. isi dau si isi iau coate in figura pentru cateva zeci de lei, iar eventualele contuzii si le trateaza pe banii lor. Am fost molar de vreo 2 ori in viata mea, ultima dats la Sun Plaza cand am realizat ca e o concurenta dura in domeniu. Dura si la propriu si la figurat, pentru ca riscam sa devin rapid un molar fara molari. Unii isi luau rolul prea in serios. Si am iesit din bransa.
Apoi am cautat ceva asa mai rafinat, sa ma implic intr-un act de cultura ceva, mai potrivit cu firea mea artistica. Si m-am facut actor. Eh, poate exagerez, eram dublura de figurant. Nu eram multi sa stiti, e un job elitist, nu oricine poate sa il suplineasca pe cel ce suplineste in mod normal un alt actor. Necesita ani de studii, la mine era ceva natural, imi venea manusa. Eram platit la comision, ca marile vedete, aveam cota parte din incasari. Debutul meu pe scena a insemnat si ultima aparitie, dr ce aparitie, un deliciu pentru public. Jucam intr-o mare drama, nu mai stiu cum se numea, ceva de un rus, Tolstoievski parca, "Prima si pedeapsa" parca. Ca auzisem eu ceva de o prima, si m-am gandit ca m-am scos. Lumea in sala, ca la drama, cu ochii aproape rosii de plans. Astia de pe scena, jucau perfect rolul, cand trebuia sa intru eu. Pe scena, o masa intinsa plina cu bucate. Cre ca era pomana unuia de daduse ortu popii mai devreme. Eu fiind dublura de figurant si nestiind niciodata in ce piesa voi fi distribuit, invatam mai multe roluri deodata. Din greseala, crezand ca joc in "Titanic Vals", o comedie pe cinste, cum intru in scena incep sa debitez ca un apucat:"Dragii mei, nu ma votati, nu vreau sa fiu deputat". Si mort de foame, ma infig intr-o rata bine preparata ce trona pe niste varza la fel de imbietoare. Surpriza, era de decor. Atat rata cat si varza. Cum muscasem eu cu atata pofta, dintii mi se intepenisera in cauciucul din care era confectionata oratania. Unul dintre meseni, ca sa ma scoata din incurcatura imi aplica o lovitura zdravana peste spate, chipurile ma inecasem. Lovitura elibera rata din muscatura mea mortala odata cu doi canini. Dupa molari pierdusem si caninii. Oare ce urma? In sala, delir, lumea radea in hohote desi trebuia sa fie o drama. M-au dat afara nemernicii. Din invidie, sunt sigur de asta, ii eclipsam pe toti. Si nu mi-au dat nimic, nici comision, nici prima. Sa fie ei sanatosi, aprecierea publicului facea mai mult decat toti banii din lume. Dar nu tinea de foame.
In oarecare disperare de cauza, am zis sa mai incerc ceva. Astfel incat astazi sunt "window shopper". Stiu, e o denumire mai pompoasa asa, dar ce, CFO, CEO sau Deputy nu stiu ce suna mai omenesc? Va intrebati ce anume fac in noua ipostaza. Foarte simplu, jobul meu e sa ma plasez in fata vitrinelor, sa adopt o postura tampa, de semi retard, imbracat ponosit si sa ma holbez minute bune la cei dinauntru. Meseria asta se practica indeobste la magazinele astea de oameni normali spre saraci. Cel mai bine merge la magazinele de second hand. Si stiti de ce? Acolo vin in mod normal oameni din cei mai saraci. Vazand unul care nu isi permite sa intre daramite sa cumpere ceva nici macar dintr-un second hand, de indata le creste mandria si respectul de sine. Incep sa se vada mult mai sus pe scara sociala, si astfel sumele cheltuite in magazine cresc. Cresc exponential cu cat de bine iti intri in rol. O data o femeie, o pensionara amarata vai de ea, a cheltuit nici mai mult nici mai putin de 15 lei intr0un astfel de magazin, dupa ce m-a vazut stand afara in ploaie si efectiv salivand la o pereche de pantaloni pe care de altfel nu i-as fi purtat in mod normal nici daca mi-i facea cadou.
Fac asta de vreo 3 luni de zile. Sunt deja recunoscut in bransa ca un expert. Dar chiar si asa nu ma culc pe laurii gloriei. Competitia e mare si aici, stiu o multime care abia astepata sa imi ia locul.
Zilele trecute, trecand pe langa un strain, in fine unul care vorbea in engleza, cred, la mobil, l-am auzit spunand :" Fuck it, I left her". De atunci stau permanent in garda, daca si strainii imi vaneaza jobul si se dau drept mine, inseamna ca vine sfarsitul lumii, fratilor.
marți, 11 mai 2010
Voda F@ne
Personaje:
Valentin "spaima sticlelor de vin" - programator BVD (bodega vesnic deschisa)- ocupatia lui este de a veghea la respectarea programului bodegii "La Fane"
Florentina "care-a 'eftinit benzina" - actrita (de fapt o derivare nefericita de la "a, crita", raspunsul ce vine de fiecare data la intrebarea: da Flori ce mai face?)
Voda F@ne - personaj misterios, banuit a avea legaturi de sange cu Stefan cel Mare, de unde si porecla. Lucreaza barman la bodega din sat. Gurile rele spun ca de fapt Voda F@ne nu are nicio picatura de sange domnesc, ci ar fi raspunsul clasic pe care il auzi de fiecare data cand intrebi: Unde e berea mea? ... " V-o da Fane". Gurile bune se abtin de la comentarii.
Alte personaje: mame, tati, prieteni si popa din sat
Valentin: Pasiunea noastra e bautura, umblatul din bodega in bodega. Cu mersul acela leganat, numit impropriu "pe sapte carari", pentru ca numai cei ce consuma zi de zi serios stiu ca este vorba de o singura carare, un pic serpuita ce-i drept, dar care duce mereu acasa. Cunosc oameni treji care uita din cand in cand unde stau. Inca nu am intalnit betivi in ipostaza asta.
Revin...
V: Pasiunea noastra este bautura, umblatul din bodega in bodega.
F: Atunci ne-a venit ideea sa ne facem si nunta in bodega.
V: Cu parintii a fost un pic mai complicat...
Cadru larg cu parintii celor doi. In mod normal ar trebui sa fie 4. In mod absolut special sunt vreo 8. Tarani veritabili, unii imbracati in pantaloni de training cu geaca de piele, altii imbracati in pantaloni de piele si geaca de training. Patru barbati si patru femei. Cum in noaptea cu pricina se stinsese lumina in sat, nu se mai stie exact care cum si cu cine. Pentru siguranta, cei doi le spun mama si tata tuturor, indiferent de sex. "M-am nascut intre Carpati dintr-o mama si cinci tati" nu e doar un cantec pentru cei doi.
V: Vreau sa va dau o veste... Vrem sa facem nunta in bodega din sat, "La Voda F@ne".
Una dintre mame isi da jos ochelarii urmata la scurt timp de o a doua. Din spirit de solidaritate a treia si-i da si ea jos. Neavand ochelari, isi da jos pantalonii. Din 8, mai ramasera 6. Oameni in cadru, nu pantaloni.
Un tata: Aoleu da' eu cu piciorul cum ma ridic?
V: Pai nu, c-o dam pe internet, poti sa ti-l bagi lejer acum.
Acelasi tata: Sa imi bag picioru' in internet?
V: Hai ma', tata, eu o sa am un laptop care filmeaza, pun in el un stick care transmite la un laptop de la voi de aici care are si el un stick, ala o pune pe televizor si voi va uitati, e simplu. Iar tu, tata, bagi ala in priza.
Tatal, deja exasperat: Sa imi bag picioru' in priza? Ptiu, bata-te sa te bata, intai ne iei cu lentop,lectop de ala, apoi cu nu stiu ce spic si cu ala care o pune pe televizor si noi ne uitam. Pai ma, cand o puneam eu pe televizor, tu inca nu erai in proiect iar eu si cu muma-ta eram vedete in sat, ca tot satu' se uita la noi cand o puneam, asa ca nu ma invata tu pe mine cum si unde sa o pun. Si picioru' in priza nu mi-l bag, sa fii tu sanatos, ca ultima data cand mi l-am bagat in priza mi-a stat paru' in cap ca lu Maical Gecsan, ca tot asa mi-a zis muma-ta ca daca il bag in priza mi se ridica. Acu, ce-i drept nu mai stiu daca ea a zis de picior, da sigur e ca mi s-a ridicat si inca cum.
Al doilea tata: Bine, mai copii, daca asa vreti voi, mergeti, nu mai ascultati la ce vorbeste babalacu' asta de langa mine. De cand cu priza, nu mai stie nici el de capul lui.
Imbratisari intre cei doi viitori miri, pupaturi intre parinti, o baba scapa pe gura un "O, Doamne", scuipa in san, scuipatul negasind sanul se prelinge pe piciorul mosului din stanga, ala cu priza, care de nervi ii aplica babei un croseu necrutator. Si au ramas 5.
V: Am dat de stire la toata lumea...
Succesiune deliranta de cadre cu "toata lumea" luand de stire de la cei doi ( a lua de stire=actiune fireasca, raspuns la o alta actiune fireasca, aceea de a da de stire). Prienteni in cele mai diverse ipostaze, care cu laptopul, care la volanul buldozerului, care la repetitii la teatru, toti isi pregatisera stick-urile si erau gata de marele eveniment.
V:Si fiecare s-a pregatit cum s-a priceput. Pornind de la sensul comun al lui "a pricepe " si "a intelege", rezulta clar ca cine nu s-a priceput, carevasazica ca nu s-a inteles, iar cine nu e nici macar de sine inteles, inseamna pe cale de consecinta ca e filosof. Iar noi aici la noi in sat nu avem nevoie de filosofi. Ultimul filosof care a trait la noi, Nelu a lu' Socrate s-a prapadit in urma cu mai bine de zece ani, strivit fiind de greutatea dilemei ce-l apasa: oare cat o avea busteanu' asta de tocmai s-a pravalit peste mine? Dilema in sine nu era grea, busteanul in schimb da, iar Nelu s-a dus pe lumea cealalta.
Urmeaza o noua succesiune de cadre in care cei doi viitori insuratei ne prezinta amici, prienteni, colegi de teatru, personaje insipide, figuranti perfecti. Oarecum de remarcat in aceste cadre sunt rudele Florentinei din Galati, mai ales cele de sex masculin care purtau tricouri pe gat, albe, imprimate cu mesajul:" Balerina din Galati, m-ai umplut de paduchi lati". La vederea mesajului, din cei 5 au mai ramas 3, un mos si doua femei, sau unul dintre ei.
V: Si pana la urma, ne-a cam vazut toata lumea.
Cadru cu Valentin aranjandu-si moaca in monitorul laptopului, pe ecran apare locatia exacta: bodega "La Voda F@ne" si data 18 aprilie 2010.
F: Emotii, da, sigur c-au fost, atat de mari ca din 3 mai ramasese unul singur, batranul nostru cu priza. Uneia de emotie ii plesnise inima iar celeilalte nu stiu ce ii plesnise ca nu mai iesea din baie si tot tipa prin usa intredeschisa: nu-i dati drumu', ca acu vin si eu. Batranul cu piciorul ii tipa exasperat: da mai taci, femeie, ca nu-i dupa mine, daca era dupa mine, nu-i mai dadeam drumu' niciodata. Baba nu mai zise nimic. Niciodata.
Pentru a mari suspansul si a-i pune pe jar pe nuntasii virtuali, Valentin se facu ca pierduse verighetele. Se facu atat de bine, ca nu le mai gasi. In disperare de cauza le inlocuira cu doua capace de Tuborg din alea de le desfaci singure. Toti au rasuflat atunci usurati. Cand a rasuflat si Voda F@ne, Florentina se prabusi in fata lui Valentin. Cand aflara ca s-a rasuflat si vinul adus special pentru petrecere, lesina si Valentin.
Urmeaza cadre cu ospetele date in cinstea celor doi, cu oameni cuprinsi de o frenezie suspecta, sticle de palinca golite, sticle de vin des golite si neveste dezgolite..
V: Pana la urma a iesit totul perfect...
F: Ma rog, pana a murit bateria...
Nu se va sti niciodata la ce s-a referit cand a zis "bateria"...Sa fi fost "telefonul" lui Valentin, sa fi fost bateria de vin rasuflat sau sa fi fost batranul cu piciorul in priza, pe care copiii, stiti cum sunt, il strigau rautaciosi Mos Baterie de la patania mai sus amintita.
S-am incalecat p-o sa, si v-am spus povestea asa...
Valentin "spaima sticlelor de vin" - programator BVD (bodega vesnic deschisa)- ocupatia lui este de a veghea la respectarea programului bodegii "La Fane"
Florentina "care-a 'eftinit benzina" - actrita (de fapt o derivare nefericita de la "a, crita", raspunsul ce vine de fiecare data la intrebarea: da Flori ce mai face?)
Voda F@ne - personaj misterios, banuit a avea legaturi de sange cu Stefan cel Mare, de unde si porecla. Lucreaza barman la bodega din sat. Gurile rele spun ca de fapt Voda F@ne nu are nicio picatura de sange domnesc, ci ar fi raspunsul clasic pe care il auzi de fiecare data cand intrebi: Unde e berea mea? ... " V-o da Fane". Gurile bune se abtin de la comentarii.
Alte personaje: mame, tati, prieteni si popa din sat
Valentin: Pasiunea noastra e bautura, umblatul din bodega in bodega. Cu mersul acela leganat, numit impropriu "pe sapte carari", pentru ca numai cei ce consuma zi de zi serios stiu ca este vorba de o singura carare, un pic serpuita ce-i drept, dar care duce mereu acasa. Cunosc oameni treji care uita din cand in cand unde stau. Inca nu am intalnit betivi in ipostaza asta.
Revin...
V: Pasiunea noastra este bautura, umblatul din bodega in bodega.
F: Atunci ne-a venit ideea sa ne facem si nunta in bodega.
V: Cu parintii a fost un pic mai complicat...
Cadru larg cu parintii celor doi. In mod normal ar trebui sa fie 4. In mod absolut special sunt vreo 8. Tarani veritabili, unii imbracati in pantaloni de training cu geaca de piele, altii imbracati in pantaloni de piele si geaca de training. Patru barbati si patru femei. Cum in noaptea cu pricina se stinsese lumina in sat, nu se mai stie exact care cum si cu cine. Pentru siguranta, cei doi le spun mama si tata tuturor, indiferent de sex. "M-am nascut intre Carpati dintr-o mama si cinci tati" nu e doar un cantec pentru cei doi.
V: Vreau sa va dau o veste... Vrem sa facem nunta in bodega din sat, "La Voda F@ne".
Una dintre mame isi da jos ochelarii urmata la scurt timp de o a doua. Din spirit de solidaritate a treia si-i da si ea jos. Neavand ochelari, isi da jos pantalonii. Din 8, mai ramasera 6. Oameni in cadru, nu pantaloni.
Un tata: Aoleu da' eu cu piciorul cum ma ridic?
V: Pai nu, c-o dam pe internet, poti sa ti-l bagi lejer acum.
Acelasi tata: Sa imi bag picioru' in internet?
V: Hai ma', tata, eu o sa am un laptop care filmeaza, pun in el un stick care transmite la un laptop de la voi de aici care are si el un stick, ala o pune pe televizor si voi va uitati, e simplu. Iar tu, tata, bagi ala in priza.
Tatal, deja exasperat: Sa imi bag picioru' in priza? Ptiu, bata-te sa te bata, intai ne iei cu lentop,lectop de ala, apoi cu nu stiu ce spic si cu ala care o pune pe televizor si noi ne uitam. Pai ma, cand o puneam eu pe televizor, tu inca nu erai in proiect iar eu si cu muma-ta eram vedete in sat, ca tot satu' se uita la noi cand o puneam, asa ca nu ma invata tu pe mine cum si unde sa o pun. Si picioru' in priza nu mi-l bag, sa fii tu sanatos, ca ultima data cand mi l-am bagat in priza mi-a stat paru' in cap ca lu Maical Gecsan, ca tot asa mi-a zis muma-ta ca daca il bag in priza mi se ridica. Acu, ce-i drept nu mai stiu daca ea a zis de picior, da sigur e ca mi s-a ridicat si inca cum.
Al doilea tata: Bine, mai copii, daca asa vreti voi, mergeti, nu mai ascultati la ce vorbeste babalacu' asta de langa mine. De cand cu priza, nu mai stie nici el de capul lui.
Imbratisari intre cei doi viitori miri, pupaturi intre parinti, o baba scapa pe gura un "O, Doamne", scuipa in san, scuipatul negasind sanul se prelinge pe piciorul mosului din stanga, ala cu priza, care de nervi ii aplica babei un croseu necrutator. Si au ramas 5.
V: Am dat de stire la toata lumea...
Succesiune deliranta de cadre cu "toata lumea" luand de stire de la cei doi ( a lua de stire=actiune fireasca, raspuns la o alta actiune fireasca, aceea de a da de stire). Prienteni in cele mai diverse ipostaze, care cu laptopul, care la volanul buldozerului, care la repetitii la teatru, toti isi pregatisera stick-urile si erau gata de marele eveniment.
V:Si fiecare s-a pregatit cum s-a priceput. Pornind de la sensul comun al lui "a pricepe " si "a intelege", rezulta clar ca cine nu s-a priceput, carevasazica ca nu s-a inteles, iar cine nu e nici macar de sine inteles, inseamna pe cale de consecinta ca e filosof. Iar noi aici la noi in sat nu avem nevoie de filosofi. Ultimul filosof care a trait la noi, Nelu a lu' Socrate s-a prapadit in urma cu mai bine de zece ani, strivit fiind de greutatea dilemei ce-l apasa: oare cat o avea busteanu' asta de tocmai s-a pravalit peste mine? Dilema in sine nu era grea, busteanul in schimb da, iar Nelu s-a dus pe lumea cealalta.
Urmeaza o noua succesiune de cadre in care cei doi viitori insuratei ne prezinta amici, prienteni, colegi de teatru, personaje insipide, figuranti perfecti. Oarecum de remarcat in aceste cadre sunt rudele Florentinei din Galati, mai ales cele de sex masculin care purtau tricouri pe gat, albe, imprimate cu mesajul:" Balerina din Galati, m-ai umplut de paduchi lati". La vederea mesajului, din cei 5 au mai ramas 3, un mos si doua femei, sau unul dintre ei.
V: Si pana la urma, ne-a cam vazut toata lumea.
Cadru cu Valentin aranjandu-si moaca in monitorul laptopului, pe ecran apare locatia exacta: bodega "La Voda F@ne" si data 18 aprilie 2010.
F: Emotii, da, sigur c-au fost, atat de mari ca din 3 mai ramasese unul singur, batranul nostru cu priza. Uneia de emotie ii plesnise inima iar celeilalte nu stiu ce ii plesnise ca nu mai iesea din baie si tot tipa prin usa intredeschisa: nu-i dati drumu', ca acu vin si eu. Batranul cu piciorul ii tipa exasperat: da mai taci, femeie, ca nu-i dupa mine, daca era dupa mine, nu-i mai dadeam drumu' niciodata. Baba nu mai zise nimic. Niciodata.
Pentru a mari suspansul si a-i pune pe jar pe nuntasii virtuali, Valentin se facu ca pierduse verighetele. Se facu atat de bine, ca nu le mai gasi. In disperare de cauza le inlocuira cu doua capace de Tuborg din alea de le desfaci singure. Toti au rasuflat atunci usurati. Cand a rasuflat si Voda F@ne, Florentina se prabusi in fata lui Valentin. Cand aflara ca s-a rasuflat si vinul adus special pentru petrecere, lesina si Valentin.
Urmeaza cadre cu ospetele date in cinstea celor doi, cu oameni cuprinsi de o frenezie suspecta, sticle de palinca golite, sticle de vin des golite si neveste dezgolite..
V: Pana la urma a iesit totul perfect...
F: Ma rog, pana a murit bateria...
Nu se va sti niciodata la ce s-a referit cand a zis "bateria"...Sa fi fost "telefonul" lui Valentin, sa fi fost bateria de vin rasuflat sau sa fi fost batranul cu piciorul in priza, pe care copiii, stiti cum sunt, il strigau rautaciosi Mos Baterie de la patania mai sus amintita.
S-am incalecat p-o sa, si v-am spus povestea asa...
joi, 6 mai 2010
La teatru
E misto sa mergi la teatru. De aia m-am mutat si in Bucuresti acum 5 ani, sa fiu aici, in mijlocul evenimentelor teatrale, sa inhalez cultura pe ambele nari, sa infulec intreaga stagiune de la National, Bulandra, Comedie, ala mic, ala foarte mic si cel extraordinar de mic. Cel extraordinar de mic e atat de mic incat nu are intrare. Are numai iesire.
Zilele trecute am fost invitat de o amica la "Singuri in noapte" sau "Straini in noapte", in fine, una peste alta totul se intampla noaptea. Desi piesa incepea ziua. Cu Piersic. Piesa. Apoi m-am prins ce era cu noaptea. La cat vorbeste maestrul Piersic, o fi incepand ea ziua, dar sigur se sfarseste spre miezul noptii. Cand probabil ca-i adoarme partenera. Ca avea si o partenera al carei nume imi scapa.
Piesa se tinea la Sala Palatului, de la opt. Si la opt fara un sfert fix eram acolo. Dar nu mai era nimeni. Eram singur. Nu in noapte ci in fata Salii Polivalente. Gresisem destinatia. De fapt taximetristul gresise, fie pentru ca era prost fie pentru ca eu eram prost si ii dadusem alta destinatie. Ambele variante stateau in picioare. Ma si mirasem, piesa era prezentata ca un mare succes de casa si eu stateam ca vitelul la poarta noua alaturi de femeia de serviciu. Femeia, pe la vreo 60 de ani, imi spuse cu glas stins, posibil sa fi avut vreo boala de gat: " aha, flacaule, ai gresit adresa, a mai venit unu' mai devreme sa intrebe de nu stiu ce targ erotic, cu gagici dezbracate, dar nu e aici, flacaule, manca-te-ar mama, cauti prospaturi, ai?". Femeia ma luase la sigur. Sa ii explic ca nu e asa, era in zadar. Mai ales ca nu imi displacea idea cu targul erotic. Iar eu si cu baba deja devenisem "Straini in soapte". Riscant.
Am plecat in graba, am sarit intr-un taxi si cand ma uit mai atent, stupoare!, taximetristul era acelasi de ma adusese pana acolo. M-as fi luat de el, dar tipul mi-a luat-o inainte:" eh, sefule, m-am gandit eu ca nu are cum sa fie aici, dar daca matale ai zis aici, aici te-am adus. Chestia aia cu femei e undeva prin Floreasca". Ma apucasera spumele. Ori omul era vorbit cu cotoroanta de dinainte ori chiar se citea pe fata mea pofta de "prospaturi" ca sa o citez pe mamaie. I-am zis pe un ton rastit oarecum ca eu nu vreau femei, eu vreau la teatru. A zambit. Fals, si a mers mai departe. Pana am ajuns la Sala palatului, nu a mai scos o vorba. Poate se speriase ca, nevrand femei,oi vrea barbati si s-o fi simtit amenintat, poate a zis ca fac misto de el cu teatrul, cine stie. Cert e ca la coborare nu mi-a dat niciun rest. Si-a tras cu nerusinare vreo 4 lei. La cat dadusem pana atunci pe doua drumuri, 4 lei era deja parfum. Nu am mai comentat.
Urc grabit scarile Salii palatului, intru val-vartej pe usa, trec pe langa o tipa imbracata ciudat si dau buzna in sala. Nu ma intrebase nimeni de bilet. Ciudat. M-or fi vazut cu ce avant intru si au zis ca nu se cuvine sa mi-l rupa. Avantul, cat si biletul. In sala, vreo 20 de oameni ca sa fiu indulgent. Pe scena, un tip si o tipa dialogau intr-un semiintuneric ce nu imi permite sa il disting nici pe maestrul Piersic nici pe duduia al carei nume imi scapa. Caut cu lanterna telefonului din dotare randul si locul si ma asez. Stupoare, langa mine, in locul amicei se lafaia o duduie de peste 120 de kile, ce abia incapea in scaun. Transpirata toata bolborosea niste fraze imperceptibile. Mi se parea de un prost gust total sa vorbesti la teatru. Am atins-o usor pe mana, sa o fac atenta. Balena, hatz! mi-a insfacat palma in palma dumisale si incepu deodata sa sa ma mangaie mai mult decat evident. Dau sa ma trag din stransoare, dar ce?, creatura nici nu voia sa auda. Ma trase si mai mult inspre ea. Acum transpiratia ei se prelingea pe fata mea. Am tipat ca din gura de sarpe. Nimic. Maestrul Piersic pe scena isi vedea de piesa in timp ce eu ma zbateam in ghearele mortii. Parea sa nu il deranjeze. Pe mine, da. Dupa 5 minute de lupta, bestia a cedat. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-a ridicat si a plecat. Dupa ea au inceput sa iasa toti. Ramasesem singur. Singur in noapte.
Buimac si socat extrem, ies si eu stors de vlaga din sala. Ii dau telefon amicei, telefonul inchis. Dau sa cobor treptele, asa ametit cum eram, cand deodata ochii imi cad pe un afis: "MISA organizeaza conferinta cu tema "Sexualitatea si eliberarea prin erotism", editia a III-a". Marti, 20 aprilie. Ma uit pe telefon. Era marti, 20 aprilie. Ma uit pe bilet:" Straini in noapte". Miercuri, 21 aprilie.
MI S-A rupt filmul...
Zilele trecute am fost invitat de o amica la "Singuri in noapte" sau "Straini in noapte", in fine, una peste alta totul se intampla noaptea. Desi piesa incepea ziua. Cu Piersic. Piesa. Apoi m-am prins ce era cu noaptea. La cat vorbeste maestrul Piersic, o fi incepand ea ziua, dar sigur se sfarseste spre miezul noptii. Cand probabil ca-i adoarme partenera. Ca avea si o partenera al carei nume imi scapa.
Piesa se tinea la Sala Palatului, de la opt. Si la opt fara un sfert fix eram acolo. Dar nu mai era nimeni. Eram singur. Nu in noapte ci in fata Salii Polivalente. Gresisem destinatia. De fapt taximetristul gresise, fie pentru ca era prost fie pentru ca eu eram prost si ii dadusem alta destinatie. Ambele variante stateau in picioare. Ma si mirasem, piesa era prezentata ca un mare succes de casa si eu stateam ca vitelul la poarta noua alaturi de femeia de serviciu. Femeia, pe la vreo 60 de ani, imi spuse cu glas stins, posibil sa fi avut vreo boala de gat: " aha, flacaule, ai gresit adresa, a mai venit unu' mai devreme sa intrebe de nu stiu ce targ erotic, cu gagici dezbracate, dar nu e aici, flacaule, manca-te-ar mama, cauti prospaturi, ai?". Femeia ma luase la sigur. Sa ii explic ca nu e asa, era in zadar. Mai ales ca nu imi displacea idea cu targul erotic. Iar eu si cu baba deja devenisem "Straini in soapte". Riscant.
Am plecat in graba, am sarit intr-un taxi si cand ma uit mai atent, stupoare!, taximetristul era acelasi de ma adusese pana acolo. M-as fi luat de el, dar tipul mi-a luat-o inainte:" eh, sefule, m-am gandit eu ca nu are cum sa fie aici, dar daca matale ai zis aici, aici te-am adus. Chestia aia cu femei e undeva prin Floreasca". Ma apucasera spumele. Ori omul era vorbit cu cotoroanta de dinainte ori chiar se citea pe fata mea pofta de "prospaturi" ca sa o citez pe mamaie. I-am zis pe un ton rastit oarecum ca eu nu vreau femei, eu vreau la teatru. A zambit. Fals, si a mers mai departe. Pana am ajuns la Sala palatului, nu a mai scos o vorba. Poate se speriase ca, nevrand femei,oi vrea barbati si s-o fi simtit amenintat, poate a zis ca fac misto de el cu teatrul, cine stie. Cert e ca la coborare nu mi-a dat niciun rest. Si-a tras cu nerusinare vreo 4 lei. La cat dadusem pana atunci pe doua drumuri, 4 lei era deja parfum. Nu am mai comentat.
Urc grabit scarile Salii palatului, intru val-vartej pe usa, trec pe langa o tipa imbracata ciudat si dau buzna in sala. Nu ma intrebase nimeni de bilet. Ciudat. M-or fi vazut cu ce avant intru si au zis ca nu se cuvine sa mi-l rupa. Avantul, cat si biletul. In sala, vreo 20 de oameni ca sa fiu indulgent. Pe scena, un tip si o tipa dialogau intr-un semiintuneric ce nu imi permite sa il disting nici pe maestrul Piersic nici pe duduia al carei nume imi scapa. Caut cu lanterna telefonului din dotare randul si locul si ma asez. Stupoare, langa mine, in locul amicei se lafaia o duduie de peste 120 de kile, ce abia incapea in scaun. Transpirata toata bolborosea niste fraze imperceptibile. Mi se parea de un prost gust total sa vorbesti la teatru. Am atins-o usor pe mana, sa o fac atenta. Balena, hatz! mi-a insfacat palma in palma dumisale si incepu deodata sa sa ma mangaie mai mult decat evident. Dau sa ma trag din stransoare, dar ce?, creatura nici nu voia sa auda. Ma trase si mai mult inspre ea. Acum transpiratia ei se prelingea pe fata mea. Am tipat ca din gura de sarpe. Nimic. Maestrul Piersic pe scena isi vedea de piesa in timp ce eu ma zbateam in ghearele mortii. Parea sa nu il deranjeze. Pe mine, da. Dupa 5 minute de lupta, bestia a cedat. Ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat s-a ridicat si a plecat. Dupa ea au inceput sa iasa toti. Ramasesem singur. Singur in noapte.
Buimac si socat extrem, ies si eu stors de vlaga din sala. Ii dau telefon amicei, telefonul inchis. Dau sa cobor treptele, asa ametit cum eram, cand deodata ochii imi cad pe un afis: "MISA organizeaza conferinta cu tema "Sexualitatea si eliberarea prin erotism", editia a III-a". Marti, 20 aprilie. Ma uit pe telefon. Era marti, 20 aprilie. Ma uit pe bilet:" Straini in noapte". Miercuri, 21 aprilie.
MI S-A rupt filmul...
marți, 30 martie 2010
Ora de jogging
"Bah, ti-ai luat tricou cu burta?", " In a cata luna esti?" sau "Auzi, te-ai lasat de sala, nu? Se vede" sunt doar cateva din remarcile des auzite la adresa mea. Cum orice om are limita lui peste care nu mai suporta insulte, am decis sa ma apuc de alergat. Am auzit eu ca asta e cel mai bun remediu impotriva stratului adipos in exces. Zis si facut...
Acum va scriu dupa prima mea ora de jogging. Ora de jogging fireste e o exagerare. Mai degrama sfertul de ora de jogging. Si nu a fost nicidecum un sfert academic. Mai degraba a fost un sfert de cosmar. Din cele 15 minute, efectiv am alergat, cu indulgenta, vreo 7, celelalte 8 le-am folosit sa ma recuperez dupa efortul prestat. Dar ce am descoperit in aceasta seara nu se refera neaparat la binefacerile sportului ci mai degraba la cum sa ii faci pe ceilalti sa te creada un mare sportiv. Si astfel sa eviti o mare rusine.
Deci...
Primul lucru: echipamentul. Echipamentul tre sa fie profi, nene. Mi-am tras niste Nike-uri meseriase, niste ghete de fotbal de la mama lor. Tricou de atletism, din ala mulat din nu stiu ce fibra si short de asemenea. Pe sub short am pus niste colanti de aia negri, nu stiu cum se cheama, dar sunt de mare efect. Peste tricou, evident, dar evident, bluza de training cu echipamentul Romaniei. Sa creada lumea ca sunt de la vreun lot national. Pe cap mi-am tras un fes cum am vazut eu la marii campioni la televizor. Acum nu sunt sigur daca la campionii de atletism sau la cei de culturism, dar nu are a face. Fizicul meu e intre cele doua. Castile in urechi intregeau recuzita. Si sa nu uit de sticluta mica plina cu apa si un amestec de vitamine. Echipamentul iti asigura o intrare de efect pe pista. Inca inainte sa te misti, toti te cred vreun mare atlet aflat in pregatiri.
Al doilea aspect: miscarile de incalzire. Desi eram deja rupt de oboseala inca inainte de a ma apuca de alergat, am deschis sesiunea de antrenament cu niste miscari de stretching. Ceva de speriat. Ele ar avea cica un efect benefic atat inainte cat si dupa alergat. Daca stii sa le faci. Eu habar nu am, dar se uitau astia la mine cum imi desfasuram ritualul, de ziceai ca sunt Asafa Powell si nimeni altcineva. Aplecari pe un picior, pe celalat picior, miscari ample de respiratie, un mic joc de glezne, rotiri de brate in toate directiile, de nu stiai daca inot,zbor sau ma pregatesc sa fug. Spectatorii - in extaz.
Aspectul trei: niciodata nu incep sa alerg de la capatul pistei. Nu, nu, asta ar fi o greseala cum numai incepatorii fac. Eu merg cam 3/4 din lungime si apoi incep sa alerg, astfel cand ajung la linia de sosire, evident deja rupt de efort, aia care stau prin preajma o sa se mire de cum am terminat deja prima tura, iar altii vazandu-ma gafaind si rosu ca un rac vor crede ca sunt la a 20-a tura. Minim. Dupa care repet figura cu mersul. Efectul e garantat... Dupa a cincea tura, cam atat fac in cele 15 minute, cei de pe margine se vor uita la mine ca la un titan al atletismului. Transpiratia care imi inunda tricoul e un semn al sacrificiului in slujba miscarii, a vietii sanatoase.
Partea a patra: hidratarea. Normal ca bei apa, dar conteaza cum o faci, cu stil, nu ca ultimul ghiolban. Intai tacticos desfaci capacul sticlutei cu lichid de o culoare suspecta. In prealabil insa agiti sticla corespunzator. Iei o gura de lichid pe care NU O INGHITI !! O scuipi, asa cum ai vazut tot la teveu. Abia apoi ai voie sa bei. Fireste, miscarea nu are vreun rost practic, dar da bine, va asigur. Si aici e cu schepsis: marii profesionisti nici nu duc sticla la gura, ci isi toarna de undeva de sus, pe la 10 centimetri deasupra gurii. Riscul de a te ineca in acest caz si implicit in a te face de ras sunt mari, dar si daca iti iese, esti barosan. Apoi te duci la robinetul cu apa de pe marginea pistei ) noi aici unde alerg eu avem o cismea din aia antica ) si iti bagi capul sub apa..dar numai asa cat sa iti uzi putin freza. Si dai energic din cap, ca si cum ti-ai scutura pletele. Indiferent ca ai sau nu plete, tu sa le scuturi. Altfel, esti doar un amator.
Ultimul episod: iesirea din scena. Tre sa fie triumfala. Mersul tre sa fie lent, te lasi usor de pe un picior pe altul, ca un om ostenit, dar pasul sa fie apasat, sa nu arati ca o clatita lesinata. Capul usor dat pe spate, nicidecum privirea in pamant. Doar ratatii au privirea in pamant. Daca ti-a mai ramas ceva apa in sticla, ti-o torni pe toata in cap. Aici jumate din public deja cade in admiratie. Se uita la tine ca la un zeu. Daca te tine cu adevarat si vrei sa le faci aroganta decisiva, cu un ultim gest arunci sticla undeva pe margine. Deja sunt in orgasm.
Ei, nu eu, eu deja sunt terminat fizic, abia mai respir, inima bate sa imi sara din piept, sunt ametit de nu vad pe unde merg si la gura mea pe langa spume sunt toate injuraturile din lume la adresa cui a inventat alergatul si la adresa mea de m-am trezit sa alerg in loc sa stau in casa si sa savurez un Skol la pet in fata televizorului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)