Senzationalul mister al Anemonei Hurumbac - aberatie literara grava

Motto: " Can you tell me, who the fuck, is Anemona Hurumbac?"

As vrea sa precizez din capul locului ca Anemona Hurumbac nu a disparut. Nu este data disparuta, de altfel nu a aparut cazul ei (inca) nici pe OTV. Si se stie ca daca nu esti declarat disparut pe OTV, inseamna ca nu esti disparut deloc, sau de tot. Poate doar faci farse stupide cunostintelor sau vrei sa incaseze ai tai nu stiu ce asigurare de pe urma ta, dar e litera de lege: nu ai aparut pe OTV, inseamna ca nu ai disparut.
Anemona Hurumbac, asadar, nu a disparut. Ea este printre noi.
Nu as putea spune cand am vazut-o prima data la noi in cartier. Sa fi fost acum vreo doi ani, poate trei. Era imbracata intr-o rochita inflorata si zambea asa cum, aveam sa constat pe parcursul acestor ani scursi, zambea ea mereu. Cu o candoare oarecum nepotrivita varstei ei. Pentru ca, am omis sa spun, Anemona Hurumbac nu mai era demult un copil. Nu,nu, Anemona avea undeva in jur de 50 de ani. Si zambetul unui copil. Nici cum i-am aflat numele nu mai tin minte. Cred ca mi l-a spus un prieten, cand sorbeam amandoi o bere in fata scarii si ea tocmai trecea prin fata noastra: "O stii? E vecina noastra, Anemona Hurumbac". Si de atunci, in mintea mea, numele ei a ramas asociat cu zambetul acela al ei, de copil fara probleme.
Anemona Hurumbac nu era casatorita. Nu a fost niciodata, cred eu, desi vecinii rautaciosi vorbeau pe la colturi ca acum cativa ani ar fi trait cu un barbat, de la care de altfel a luat si numele. Barbatul a disparut intr-o zi si de atunci nimeni nu a mai auzit de el. Eu totusi inclin sa cred ca este doar o legenda zamislita de mintile incapabile sa isi depaseasca limitele si se ineaca zilnic in mizeria barfelor si al clevetirilor de tot felul.
Prima data am intrat in vorba cu Anemona Hurumbac vara trecuta. Ne-am intersectat in fata intrarii in scara blocului unui amic. Eu intram, ea iesea. Tinand de mana o fetita. Sa tot fi avut vreo 4-5 anisori fetita. Desi nu imi plac in mod deosebit copiii, i-am aruncat o intrebare clasica: " Ce fetita draguta aveti, cati ani are?". Mi-a raspuns cu zambetul pe buze: "Nu are". Si si-a continuat drumul. Nu am inteles nimic.
Cum nu am inteles nimic din ce a urmat apoi. In urmatoarele luni, nu mai putin de opt vecini de la mine de pe scara au suferit morti violente. Au fost gasiti fie injunghiati, fie zdrobiti de caldaram, fie arsi de vii in propriul apartament. Unei vecine, in varsta de 82 de ani, de la parter, ii fusese infipta in cap o surubelnita. Teroarea pusese stapanire pe, de altfel, linistita comunitate de aici din Pantelimon, de unde stau eu. Politia a efectuat cercetari luni la rand. Fara niciun rezultat. Era banuit fie un criminal in serie, un psihopat fara discernamant, fie grupurile de drogati ce se aciuasera prin zona in ultima vreme. Nu mai iesea nimeni seara din case. Blocul meu devenise o adevarata fortareata. Teama in fata inamicului necunoscut ii unise pe locatari.
Nici nu observasem, sub imperiul terorii instalate, ca de ceva vreme Anemona Hurumbac nu isi mai facuse aparitia prin cartier. Oamenii incepusera deja sa vorbeasca despre acest fapt. Cei ce isi aminteau chipurile mai bine, sustineau acum cu tarie ca acel barbat din viata ei chiar existase si incepusera sa faca legatura intre disparitia lui misterioasa si crimele recente. In mentalul colectiv al colocatarilor mei, Anemona Hurumbac era faptasul abominabilelor crime.
Nici pana azi Anemona Hurumbac nu a mai aparut. Dar nici nu a disparut oficial, dupa cum va spuneam la inceput. Valul de crime a incetat brusc, insa politistii nu au reusit sa prinda pana acum faptasul.
In mintea mea, nu era niciun dubiu, Anemona Hurumbac nu era criminalul. In urma sa lasase totusi un mister care ma va urmari toata viata: cati ani avea, daca avea cu adevarat, fetita pe care o tinea in acea zi de mana Anemona Hurumbac.