Lefter

Avea Caragiale un personaj intr-una din schitele sale celebre, un personaj pe numele sau Lefter Popescu. Bag de seama ca suntem sau putem fi rude. Pe mine ma cheama Popa. Lefter Popa. Acum sincer sa fiu nu stiu daca ma numesc Lefter sau lefter mi se zice fiindca nu am nicio letcaie in buzunare, cert e ca a trecut atat de mult de cand prin buzunare imi sufla vantul incat as putea sa il trec in buletin fara problema. Cam cum a facut tovarasul primar Piedone. Si unde mai pui ca Lefter suna mai romanesc decat Piedone.
Lefter, lefter, da' trebuie sa traiesc si eu cumva. Pai voi ce credeati, ca stau degeaba? Nicidecum, am o viata mai incarcata si mai palpitanta decat multi angajati pe care ii stiu.
Am inceput prin a fi molar. Daca mintea va zboara la dinti, sunteti intr-o grava eroare. Ce-i drept, e si vina mea, pentru ca meseria cu pricina se numeste mall-ar. Mai exact ce e molarul? Molarul e cel platit sa se inghesuie alaturi de altii cetateni, tot molari sau oameni obisnuiti, atunci cand se deschide un mare mall sau centru comercial. Nu ati remarcat la TV cum la fiecare deschidre de mall se calca lumea in picioare? Credeati ca e pe bune? As, regie in toata regula. Iei 50-100 de lefteri ca mine, molari de meserie sau doar molari-voluntari, ii amplasezi tactic la usile mall-ului si ai deschiderea perfecta. E si mai avantajos pentru centrele comerciale ca astora nu tre sa le platesti asigurare medicala. isi dau si isi iau coate in figura pentru cateva zeci de lei, iar eventualele contuzii si le trateaza pe banii lor. Am fost molar de vreo 2 ori in viata mea, ultima dats la Sun Plaza cand am realizat ca e o concurenta dura in domeniu. Dura si la propriu si la figurat, pentru ca riscam sa devin rapid un molar fara molari. Unii isi luau rolul prea in serios. Si am iesit din bransa.
Apoi am cautat ceva asa mai rafinat, sa ma implic intr-un act de cultura ceva, mai potrivit cu firea mea artistica. Si m-am facut actor. Eh, poate exagerez, eram dublura de figurant. Nu eram multi sa stiti, e un job elitist, nu oricine poate sa il suplineasca pe cel ce suplineste in mod normal un alt actor. Necesita ani de studii, la mine era ceva natural, imi venea manusa. Eram platit la comision, ca marile vedete, aveam cota parte din incasari. Debutul meu pe scena a insemnat si ultima aparitie, dr ce aparitie, un deliciu pentru public. Jucam intr-o mare drama, nu mai stiu cum se numea, ceva de un rus, Tolstoievski parca, "Prima si pedeapsa" parca. Ca auzisem eu ceva de o prima, si m-am gandit ca m-am scos. Lumea in sala, ca la drama, cu ochii aproape rosii de plans. Astia de pe scena, jucau perfect rolul, cand trebuia sa intru eu. Pe scena, o masa intinsa plina cu bucate. Cre ca era pomana unuia de daduse ortu popii mai devreme. Eu fiind dublura de figurant si nestiind niciodata in ce piesa voi fi distribuit, invatam mai multe roluri deodata. Din greseala, crezand ca joc in "Titanic Vals", o comedie pe cinste, cum intru in scena incep sa debitez ca un apucat:"Dragii mei, nu ma votati, nu vreau sa fiu deputat". Si mort de foame, ma infig intr-o rata bine preparata ce trona pe niste varza la fel de imbietoare. Surpriza, era de decor. Atat rata cat si varza. Cum muscasem eu cu atata pofta, dintii mi se intepenisera in cauciucul din care era confectionata oratania. Unul dintre meseni, ca sa ma scoata din incurcatura imi aplica o lovitura zdravana peste spate, chipurile ma inecasem. Lovitura elibera rata din muscatura mea mortala odata cu doi canini. Dupa molari pierdusem si caninii. Oare ce urma? In sala, delir, lumea radea in hohote desi trebuia sa fie o drama. M-au dat afara nemernicii. Din invidie, sunt sigur de asta, ii eclipsam pe toti. Si nu mi-au dat nimic, nici comision, nici prima. Sa fie ei sanatosi, aprecierea publicului facea mai mult decat toti banii din lume. Dar nu tinea de foame.
In oarecare disperare de cauza, am zis sa mai incerc ceva. Astfel incat astazi sunt "window shopper". Stiu, e o denumire mai pompoasa asa, dar ce, CFO, CEO sau Deputy nu stiu ce suna mai omenesc? Va intrebati ce anume fac in noua ipostaza. Foarte simplu, jobul meu e sa ma plasez in fata vitrinelor, sa adopt o postura tampa, de semi retard, imbracat ponosit si sa ma holbez minute bune la cei dinauntru. Meseria asta se practica indeobste la magazinele astea de oameni normali spre saraci. Cel mai bine merge la magazinele de second hand. Si stiti de ce? Acolo vin in mod normal oameni din cei mai saraci. Vazand unul care nu isi permite sa intre daramite sa cumpere ceva nici macar dintr-un second hand, de indata le creste mandria si respectul de sine. Incep sa se vada mult mai sus pe scara sociala, si astfel sumele cheltuite in magazine cresc. Cresc exponential cu cat de bine iti intri in rol. O data o femeie, o pensionara amarata vai de ea, a cheltuit nici mai mult nici mai putin de 15 lei intr0un astfel de magazin, dupa ce m-a vazut stand afara in ploaie si efectiv salivand la o pereche de pantaloni pe care de altfel nu i-as fi purtat in mod normal nici daca mi-i facea cadou.
Fac asta de vreo 3 luni de zile. Sunt deja recunoscut in bransa ca un expert. Dar chiar si asa nu ma culc pe laurii gloriei. Competitia e mare si aici, stiu o multime care abia astepata sa imi ia locul.
Zilele trecute, trecand pe langa un strain, in fine unul care vorbea in engleza, cred, la mobil, l-am auzit spunand :" Fuck it, I left her". De atunci stau permanent in garda, daca si strainii imi vaneaza jobul si se dau drept mine, inseamna ca vine sfarsitul lumii, fratilor.