luni, 25 ianuarie 2010

Maratonul nuntilor


Azi am fost sunat de un foarte bun prieten care, cu vocea tremuranda, mi-a spus ca a cerut-o. Tot repeta in telefon, parca socat de ce i se intamplase : " Am cerut-o, mi-am facut curaj si am cerut-o". Nu am avut decat o replica de bun simt la toata baiguiala lui fara sens :" Si ti-a dat-o, daca tot ai cerut-o?" i-am zis, neintelegand exact la ce se referea. Cand omul mi-a spus ca de fapt o ceruse de nevasta pe prietena-sa mi-a stat inima in loc.
Deci din acel moment nesuferita de gagica a lui promovase la stadiu de logodnica cu ingrijoratoare perspective de a deveni nevasta. Mai ales ca tipa acceptase. Intre noi fie vorba, nu avea incotro, altul mai bun nu gasea. Sau mai bine zis altul mai prost, ca nu vad un om in toate mintile sa ii mai propuna tipei cu pricina sa o ia. Sa o ia de orice, chiar si de nevasta. A, ba da, cred ca eu m-as fi incumetat sa o mai iau. La suturi.
In fine, omul cum isi asterne doarme. Iar prietenul asta al meu va asigur ca nu va mai avea somn linistit odata ce o va trece pragul pe viitoarea proaspat mireasa. In primul rand pentru ca operatiunea in sine s-ar putea sa il tintuiasca la pat vreo cateva zile. Tipa e trecuta bine de suta. Din fericire, nu de ani. Din pacate, de kile. Numai sunculita de calitate superioara.
Ingrijorator mi se pare insa alt aspect. Anume ca de ceva timp, mai precis de doi-trei ani constat eu fenomenul, parca s-a declansat asa o pandemie ( ca tot e termenul la moda ) de casatorii. Virusul actioneaza pervers, fentand abil sistemul imunitar si intunecand temporar mintea celui infestat. In consecinta, acesta e predispus la decizii pripite, irationale si adesea ireversibile. Finalul il gaseste pe nefericitul bolnav in fata altarului, cu popa la cap, si pe aleasa inimii cocotata pe Arcul de Triumf pentru pozele de rigoare.
A, ca dupa ceva timp cei doi realizeaza ca s-au pripit, ca el nu mai e printul din poveste si ca sforaie ingrozitor iar respiratia altadata proaspata a fost inlocuita de aroma inconfundabila a spritului amestecat cu bere. Ca prefera din ce in ce mai mult compania colegilor de pahar si ca intre a vedea meciul la TV si a se uita cum se perinda ea goala prin camera alege fara dubii prima varianta. Ca ea nu mai e tipa care dimineata se trezea inaintea lui sa ii pregateasca un mic dejun delicios asezonat cu saruturi fierbinti si ca de la un timp e nevoit sa isi calce singur camasile pa care, culmea, tot el le spala. Pana la urma, toate astea nu mai conteaza, pentru ca, nu-i asa, ca la orice maraton, important e sa participi nu sa mai si castigi.
Are maica-mea o vorba ce imi merge direct la suflet : "Mama, sa nu care cumva sa te vad insurat".
Mama, daca citesti acest blog, te asigur ca dorinta ta e porunca pentru mine !!!

6 comentarii:

Alina spunea...

si eu care credeam ca mama ta e singura speranta pentru mine

Ariadna spunea...

e chiar fain blogul tau! s-a votat!

Anonim spunea...

Eu sper sa o "vezi" pe "ea" ...restul nu mai conteaza

Anonim spunea...

mortale broastele :)

Anonim spunea...

ascult o pe mama ta :))))

Anonim spunea...

Ha ha ha, mama mea tot timpul zice ca pentru o suta de grame de carne nu trebuie sa suport un bou intreg :)))