marți, 22 decembrie 2009

Pentru ce au murit EI...pentru ce traim noi...

"Doamne, vino Doamne, sa vezi ce-a mai ramas din oameni..." - Valeriu Sterian, "Nopti" ( 1990)

EI au murit pentru Libertate, pentru caldura in case, pentru hrana nerationalizata in alimentare, pentru a putea vorbi liber si deschis, fara teama de a fi ascultati si turnati la Securitate, pentru curent electric 24/24 in caminele lor, pentru program TV care sa cuprinda si altceva decat ode ceausiste, pentru a putea calatori si in alta parte decat o data pe an in Bulgaria sau URSS, pentru a scapa de interminabilele cozi la orice, pentru dreptul de a vota liber pe cei ce ii conduc, pentru a scapa de activistii si prim-secretarii care aveau tot in timp ce EI flamanzeau...

Noi ne-am saturat de Libertate si votam fara sa ne pese un individ cu porniri dictatoriale fatise - oricum habar nu avem ce inseamna Libertatea nici dupa 20 de ani, avem caldura in case, dar nu ne permitem sa ne cumparam o locuinta, avem alimentarele pline de cele mai apetisante si mai bio-healthy-slow foods, dar nu avem bani suficienti sa ne infruptam din ele, putem vorbi liber si deschis, fara teama, dar nu mai avem rabdarea si puterea de a ne asculta unii pe altii, avem curent electric dar multi vor sa se debranseza pentru ca nu isi permit sa achite tot mai multe dari catre stat, avem program non stop si zeci de canale TV intre care sa alegem, dar suntem zi si noapte invadati de personaje grotesti servite pe tava drept modele comportamentale, avem dreptul de a calatori in toata lumea, mai putin posibilitatea de a o face, nu mai facem coada la nimic altcevea decat la mancare( parca e un deja-vu), in uriasele hypermarketuri aparute pretutindeni, iar cand in sfarsit avem dreptul sa votam, nu ne mai prezentam la urne, iar fostii activisti si prim-secretari, tot ei conduc si sunt admirati si priviti drept "smecheri"...

EI au murit pentru ca noi sa avem acum de ce sa fim satui...

3 comentarii:

Alina spunea...

crezi tu ca din cauza lui Traian Basescu nu suntem noi in stare sa ne castigam libertatea si ca doar prin vot am putea s-o facem? e adevarat ca in `89 ei au stiut sa o castige si pentru altii, dar la fel de adevarat e ca astazi nu ne batem joc doar de lupta lor si libertatea unui popor ci de cea individuala; si chiar constientizand asta nu facem nimic decat sa tinem discursuri; cand vine vorba de luat masuri, de "activism", ni se face ciocu` mic; pentru ca nu mai avem curaj si ce am castigat noi din 89 pana acum consta numai in zone de confort false

Tudor Popa spunea...

Draga Alina, nu asta am vrut sa spun in acest post. Nu basescu este cauza acestor vremuri, Basescu, daca vrei, este efectul. Alegem aceleasi personaje grotesti de fiecare data, pentru ca suntem pusi, o data la patru sau cinci ani in ingrata postura de a alege dintre doua rele pe cea mai mica dintre ele. Ne-am pierdut spiritul de luptator, ca si popor. Privind inapoi de la granita lui 2009/2010, momente ca 1821, 1877, 1918 par mult indepartate, cu mii de ani in urma

Anonim spunea...

Ce au facut acei oameni in insangeratul decembrie este ceea ce ar trebui sa facem noi acum: sa traim ca si cand aceasta ar fi ultima zi din viata noastra...sau ultimele zile...
Atunci nu mai ai ce pierde, nu mai ai sentimentul de frica, cu spaima gesturilor si vorbelor innabusite nopti la rand.
A se aplica aceasta reteta de revigorare a intregii natiuni nu numai cand va trebui sa aleaga dintre doua rele, ci cand va trebui sa isi invete pruncul primul cuvant- libertate- si primii pasi de zbor spre cer si nu privirea inevitabil intoarsa spre tarana.

Eu sper ca au murit din prea mult curaj, incercand sa ne aduca aminte ca printre noi mai incap si nemuritori. Ca ei, de exemplu...